*Dicţionar urbanistic – Ghidul de termeni de specialitate


Richard Hulbert (MVH Urban Planing & Design Inc.) - Urban Planning - Salisbury Village

Richard Hulbert (MVH Urban Planing & Design Inc.) - Urban Planning - Salisbury Village

tarife proiectare: click here →
FEES: $$$
euro_banknotes

falldraw

►→HOME

►→ Table of Content “united architects – legislaţie”
►→ Table of Content LEGISLAŢIE
►→* Table of Content all Sites:

►→ conţinut document ►→Dictionar urbanistic – ghidul de termeni de specialitate

Acreditări:

arh. Viorel Mihalache: Numărul înregistrării în Tabloul Naţional al Arhitecţilor (TNA): 5260
arh. Daniela Şlincu (TNA): 3243
dr. arh. Dragoş Ciolacu (TNA): 127
arh. Dragoş Călugăreanu (TNA): 4249
arh. Dorin Curelaru (TNA): 216

► Acestea sunt link-uri la fişiere de prezentare în animaţie (filmare simulată) a unor construcţii:
Proiect tip 117
Proiect tip 112
Proiect tip 109
Proiect tip 88
Proiect tip 97
Proiect tip 87
Casă din panouri lemn, demontabilă
Biserica Mânăstirii Horaiţa, Neamţ
Bar la ţară cu locuinţă de serviciu

► Documentaţia completă (scrisă şi desenată, arhitectură, structură, instalaţii electrice, termice, sanitare) pentru oricare dintre modelele prezentate vă poate fi remisă la preţul de 1.500 RON pentru proiect de autorizare a construcţiei (doar arhitectura) sau 2.500 RON (arhitectură, structură, instalaţii) (PAC) şi 4.000 RON pentru proiectul tehnic (arhitectură, structură, instalaţii) (PTh, DDE). La aceste preţuri este inclusă adaptarea la teren şi mici modificări funcţie de necesităţile clientului.

►→Pentru proiecte de case de locuit executate după tema dumneavoastră sau după o temă propusă de noi preţul de proiectare este de 3.500 RON pentru proiectul de autorizare de construcţie (PAC) şi 6.500 RON pentru proiectul tehnic (PTh, DDE), indiferent de amplasamentul construcţiei;
Pentru stabilirea soluţiei, vom deschide o pagină pe site-ul nostru de propuneri proiectare (publică sau privată – deci vizibilă doar pentru dumneavoastră) cu schiţe, planuri şi o filmare virtuală a casei) actualizate până la ajungerea la un acord comun ca aceasta:

PROPUNERE PROIECTARE

► pentru detalii vezi: ►→tarife-proiectare

Aceste informaţii vă sunt oferite de United Architects, deţinătorul acestui site.
Oferim servicii de proiectare – arhitectură, structură, instalaţii – la orice nivel, cu profesionalism, promptitudine şi seriozitate.
Preţurile practicate sunt rezonabile iar modul nostru de proiectare, asistenţă de şantier şi asistenţă tehnică vă poate aduce economii. De asemenea vă putem ajuta la obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor necesare autorizaţiei de construire şi a acordului unic.

Adresele de contact:
arh.danmihalache @gmail.com; architects.co@gmail.com, la comentarii pe acest site interactiv sau tel. :

0770/694.945; 0748/371.353; (arh. dan mihalache)

0745/414.909 (arh. Daniela Şlincu: slincud@yahoo.com : arhitectură, urbanism, sistematizare)
– 0722/694.564 (dr. arh. dragoş ciolacu – urbanism, sistematizare)
– 0722/328.919 (arh. Dorin Curelaru)
0741/602.408 (ing. mihai călugăreanu)
– 0730/267.259 (ing. topo codru condurache)
– 0745/208.605 (ing. topo dan vasiliu)
– ing. cadastru dana frunza -ridicare topo, intabulare
0745278975; 0723280269
ing. cadastru elisei ioan, 0740199160-ridicare topo, intabulare
topografii@yahoo.com
– expertize tehnice, verificare proiecte: prof. dr. ing. liviu groll
– studiii geo: ing. alexandru vosniuc
– execuţie: ing. Mihai Zaharia: 0742/695.093; mihaizaharia123@gmail.com
– materiale de construcţie: Donausieger SRL (0742/852.021)
– asistenţa juridică: avocat constantin băcăuanu, tel. 0744/645.317
►→ Pentru mai multe detalii de contactare ►→ mergi la: ►→contact.

OFERIM COMISION DE PROIECTARE
funcţie de valoarea proiectului, indiferent de amplasament sau destinaţie

Găsiţi multe alte informaţii legate de proiectare şi execuţie în construcţii, legislaţie sau de interes general, precum şi proiecte ale noastre pe alte pagini şi sub-pagini ale acestui site, care este completat şi actualizat periodic sau pe alte site-uri ale noastre pe care le puteţi accesa la categoria “my sites
Colegilor arhitecţi şi ingineri care găsesc interesante informaţiile furnizate le dorim succes. Lăsaţi sugestii de completare sau contactaţi-ne pentru completarea listei ori trimiterea prin email a unor date suplimentare.
Vă mulţumim pentru interesul manifestat.
► Pentru legi, regulamente, ordine, normative de proiectare pe care nu le găsiţi pe acest site click aici: ► LEGISLAŢIE

Dictionar urbanistic – Ghidul de termeni de specialitate

AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
CUVÂNT INTRODUCTIV
Prezentul “ghid terminologic” reprezintă o colecţie de termeni de specialitate, legaţi de subiectul cercetării “Model conceptual şi metodologic pentru stabilirea sistemului de relaţii specifice planificării strategice regionale în România din perspectiva dezvoltării durabile a zonelor funcţionale/ metropolitane şi a aglomeraţiilor urbane”, din cadrul programului “AMTRANS 2001”.
Elaborarea şi publicarea acestui ghid au fost apreciate ca o necesitate obiectivă atât pentru colectivul de cercetători direct implicaţi în lucrare cât şi pentru beneficiarii direcţi şi indirecţi ai acesteia. Necesitatea ghidului a fost determinată de cel puţin două elemente:
a. utilizarea, în cadrul cercetării a unor termeni mai rar utilizaţi, sau cu caracter de noutate în limbajul tehnic al disciplinelor spaţiale (durabil, management, model, modelare, parteneriat, planificare, strategie, etc.) şi
b. utilizarea unor termeni, care în ultimii ani, din diferite motive cunosc interpretări şi modalităţi de definire variate în funcţie de autori, sau de contextul în care sunt folosiţi (aglomeraţie, anliza TSOP /SWOT, metropolitan, parc, periurban, politică, regiune etc.).

Pe lângă cele două argumente menţionate mai sus se mai pot aminti şi altele precum: apariţia recentă în limbajul comun şi tehnic a unor termeni şi expresii noi legate de procesul integrării europene (acquis, Eurostat, fond de coeziune, fonduri structurale, monitorizare etc.) precum şi numărul mic de dicţionare explicative, publicate după 1990 în domeniul disciplinelor spaţiale, prin care s-ar fi putut completa şi actualiza fondul de cuvinte specific acestora.
Lipsa unor lucrări de referinţă de dată recentă, care să răspundă acestor necesităţi a fost într-o oarecare măsură compensată prin definirea /redefinirea a numeroşi termeni cu caracter tehnic sau comun, în actele normative promovate în ultimii 15 ani. Trebuie remarcat însă faptul că definiţiile cuprinse în acte normative, au pe de o parte o circulaţie redusă, chiar în rândul specialiştilor, iar pe de altă parte, prezintă diferenţe de la un act normativ la altul (ex: teritoriu intravilan, zonă metropolitană, zonă protejată etc.), care pot da naştere la interpretări şi înţelesuri diferite.
Pornind de la aceste considerente precum şi de la recomandările făcute în comisiile de avizare ale primelor etape ale cercetării, a fost alcătuit prezentul ghid.
Definiţiile prezentate în ghid nu reprezintă propuneri inedite sau interpretări ale autorilor. Cea mai mare parte a definiţiilor asociate termenilor prezentaţi în ghid sunt extrase din sursele documentare utilizate în etapa I a cercetării, respectiv: lucrări cu caracter teoretic despre planificare, management şi dezvoltare spaţială, legislaţie specifică domeniilor cercetate, documente de largă circulaţie precum şi studii şi cercetări recente din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi dezvoltării regionale. Documentarea realizată în etapa I, de echipa de elaborare a cercetării s-a concretizat în cca. 125 de fişe documentare organizate pe domenii şi niveluri teritoriale respectiv:
• domenii planificare economică planificare spaţială planificare strategică management legislaţie specifică lucrări cu caracter teoretic
• niveluri teritoriale internaţional /european /transnaţional naţional /regional metropolitan /aglomeraţie urbană local

1 AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Realizarea ghidului a cuprins mai multe etape succesive de elaborare şi prelucrare, respectiv:
i. stabilirea unei liste preliminare de cca. 80 de termeni, cuprinşi în tema – program a cercetării, la sfârşitul primei etape a cercetării,
ii. identificarea termenilor din lista preliminară şi a definiţiilor aferente, în fişele documentare întocmite în prima etapă (2001) şi întocmirea unui prim îndrumar terminologic, cuprinzând peste 250 de noţiuni de largă utilizare în domeniul planificării strategice (în etapa a II-a),
iii. realizarea unei prime forme a ghidului terminologic, cuprinzând peste 300 de noţiuni şi expresii din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi planificării strategice şi managementului urban (în etapa a III-a),
iv. completarea primei forme a ghidului cu alţi termeni sau definiţii considerate relevante, pe baza unor noi surse documentare sau acte normative apărute în perioada 2002-2004 (în etapele IV-VI) şi
v. selectarea termenilor şi definiţiilor în vederea editării şi publicării finale.

Criteriile de selecţie finale au fost: importanţa şi relevanţa termenului pentru domeniul abordat şi credibilitatea sursei. S-a optat în general pentru menţinerea acelor definiţii cuprinse în acte normative (legi, ordonanţe, hotărâri de guvern, ordine ministeriale), studii şi cercetări elaborate în ultimi ani de instituţiile partenere, dicţionare generale şi de specialitate precum şi unele documente de largă circulaţie (ale Comisiei Europene, CEMAT, DATAR etc.)
Ghidul cuprinde în forma sa finală peste 370 de termeni, dintre care un număr de 129 au fost consideraţi termeni principali (precum actori, arie, cadastru, fond, model, plan, planificare, proiect, regiune, sistem, zonă etc.), iar alţi 244 au fost consideraţi temeni derivaţi sau secundari, fiind asociaţi celor principali (ex: termenului principal “model”, i-au fost asociaţi 16 temeni secundari precum: model de dezvoltare, model global, model matematic, model spaţial etc.). Termenii principali sunt prezentaţi în ordine alfabetică, la fel şi cei secundari în cadrul grupărilor constituite.
Numărul de termeni definiţi este mult mai mare dacă se iau în considerare şi expresiile /sintagmele asociate unor categorii cu grad mare de generalitate şi prezentate fie în relaţie cu categoria respectivă (ex: cadastru general) fie în casete explicative (ex: model).
Casetele cu text, asociate anumitor termeni (ex: administraţie, centură verde, model, monument, planificare, reţea etc.) urmăresc să completeze sau să explice anumite aspecte cuprinse în definiţie, sau să prezinte unele idei, principii importante legate de termenul respectiv (ex: “principiile directoare pentru dezvoltare durabilă spaţială a teritoriului european”).
Ghidul de faţă nu reprezintă nicidecum un dicţionar de termeni de specialitate, ci o simplă culegere de expresii şi noţiuni din domeniul planificării şi dezvoltării spaţiale şi regionale, care să ofere un sprijin cercetătorilor, specialiştilor din administraţie precum şi studenţilor şi cadrelor didactice interesate şi implicate în aceste domenii. În plus, ghidul poate fi un “punct” de pornire în elaborarea unui adevărat lexicon de termeni de planificare strategică.
Arh. G. Pascariu
2 AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
LISTA TERMENILOR CUPRINŞI ÎN GHID

ABORDARE ECOSISTEMICĂ-pag. 11
ACORDURI EUROPENE-pag. 11
ACORDUL CADRU PHARE-pag. 11
ACQUIS COMUNITAR-pag. 11
ACTORI-pag. 12
ACTORI LOCALI / REGIONALI-pag. 12
ACTORI IMPLICAŢI-pag. 12
ACTORI “PUBLICI”. -pag. 12
ACTORI “PRIVAŢI” -pag. 12
ADMINISTRAŢIE-pag. 13
ADMINISTRAŢIE DE STAT-pag. 13
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ-pag. 13
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ-pag. 13
AUTONOMIE LOCALĂ-pag. 14
AGENŢIE DE DEZVOLTARE REGIONALĂ-pag. 14
AGLOMERAŢIE URBANĂ-pag. 15
AMENAJAREA TERITORIULUI (ENGL. SPATIAL PLANNING – FR. AMÉNAGEMENT DU TERRITOIRE) -pag. 15
ANALIZA – DIAGNOSTIC-pag. 15
ANALIZA TSOP (ÎN ENGL.: SWOT – STRENGTHS, WEAKNESSES, OPPORTUNITIES AND THREATS) -pag. 16
ARIE-pag. 16
ARIE METROPOLITANĂ-pag. 16
ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ-pag. 16
ARIE PERIUBANĂ-pag. 17
ARIE PRIORITARĂ-pag. 17
ARIE SPECIALĂ DE CONSERVARE-pag. 17
ATRACTIVITATEA RELATIVĂ A UNEI REGIUNI-pag. 17
AUTORITATE/ AUTORITĂŢI-pag. 18
BANCĂ DE DATE-pag. 18
BANLIEU-pag. 19
BILANŢ TERITORIAL-pag. 19
CADASTRU-pag. 19
CADASTRU GENERAL-pag. 19
CADASTRE DE SPECIALITATE. -pag. 19
FOND FUNCIAR. -pag. 20
PLAN CADASTRAL DE ANSAMBLU-pag. 20
PLAN CADASTRAL DE BAZĂ-pag. 21
PLAN TOPOGRAFIC-pag. 21
SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL CADASTRULUI-pag. 21
CARACTER DIRECTOR-pag. 21
CENTURA VERDE-pag. 21
CENTRALITATE-pag. 22
CENTRU POLARIZATOR. -pag. 22
CONCENTRARE DESCENTRALIZATĂ-pag. 22
NUCLEE URBANE-pag. 23
3 AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate

POLARIZARE-pag. 23
POLI /CENTRE DE CREŞTERE /DEZVOLTARE-pag. 23
CERTIFICAT DE URBANISM – CU-pag. 23
CIRCULAŢIA TERENURILOR-pag. 24
CLASIFICAREA FUNCŢIONALĂ A ORAŞELOR-pag. 24
COLECTIVITATE LOCALĂ-pag. 24
COMUNĂ-pag. 25
COMUNĂ URBANĂ-pag. 25
SUPRACOMUNALITATE.. -pag. 25
COMUNITATE LOCALA. -pag. 25
COMPETENŢĂ DE AVIZARE / APROBARE-pag. 25
CONSERVARE-pag. 25
CONURBAŢIE-pag. 26
CORIDOR ECOLOGI-pag. 26
DECONCENTRARE (EN. DECONCENTRATE) -pag. 26
DESCENTRALIZARE (EN. DECENTRALISATION) -pag. 26
DESCENTRALIZARE URBANĂ-pag. 27
DEZVOLTARE / PROCES DE DEZVOLTARE-pag. 27
DEZVOLTARE DURABILĂ-pag. 27
DEZVOLTAREA REGIONALĂ-pag. 28
DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ. -pag. 28
DEZVOLTARE STRATEGICĂ-pag. 28
DEZVOLTAREA URBANISTICĂ /URBANĂ-pag. 29
DIMENSIUNEA TERITORIALĂ A PLANIFICĂRII URBANE-pag. 29
DISPARITĂŢI-pag. 29
DOCUMENTAŢIE DE AMENAJARE A TERITORIULUI (DAT) ŞI DE URBANISM (DU). -pag. 29
DOMENIU ŢINTĂ-pag. 30
ECHILIBRUL ECOLOGI-pag. 30
ELEMENTE SUPORT ALE DEZVOLTĂRII SOCIO-ECONOMICE ŞI SPAŢIALE-pag. 30
ECONOMETRIE-pag. 30
ECONOMIE REGIONALĂ-pag. 30
EUROSTAT. -pag. 30
EXTERNALITATE SPAŢIALĂ-pag. 31
EXURBAŢIE. -pag. 31
EXURBIE-pag. 31
FOND-pag. 31
FOND DE COEZIUNE-pag. 31
FOND NAŢIONAL PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ (FNDR) -pag. 32
FOND PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ (FDR) -pag. 32
FONDURI PRE-STRUCTURALE-pag. 32
FONDURI STRUCTURALE-pag. 32
FUNCŢIUNI PERIURBANE-pag. 33
FUNCŢIUNI URBANE-pag. 33
HABITAT-pag. 34
HABITAT NATURAL PRIORITAR-pag. 34
HABITAT NATURAL DE INTERES COMUNITAR-pag. 34
IERARHIZARE FUNCŢIONALĂ A LOCALITĂŢILOR URBANE ŞI RURALE-pag. 34
INDICATOR-pag. 35
4 AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate

INDICATORI DE AMENAJAREA TERITORIULUI-pag. 35
INDICATOR DE CALITATE-pag. 36
INDICATOR DE CALITATEA MEDIULUI-pag. 36
INDICATOR DE DURABILITATE-pag. 36
INDICATOR SOCIAL-pag. 36
INDICATORI SPAŢIALI-pag. 36
INDICE-pag. 36
INFORMAŢIE. -pag. 36
INFRASTRUCTURĂ. -pag. 37
INFRASTRUCTURĂ SOCIALĂ. -pag. 37
INFRASTRUCTURĂ TEHNICĂ-pag. 37
INTEGRARE-pag. 37
INTEGRAREA INSTITUŢIONALĂ ÎN DEZVOLTAREA REGIONALĂ-pag. 37
INTERCOMUNALITATE. -pag. 38
INVESTIŢII DIRECTE CU IMPACT SEMNIFICATIV ÎN ECONOMIE. -pag. 38
JUDEŢ-pag. 38
LINIE DE COASTĂ-pag. 38
LINIE DE ŢĂRM-pag. 38
LITORAL-pag. 39
LOCALITATE-pag. 39
LOCALITATE RURALĂ (SAT) -pag. 39
LOCALITATE URBANĂ-pag. 40
MANAGEMENT. -pag. 40
MANAGEMENT INTEGRAT-pag..40
MANAGEMENT INTEGRAT DE ECOSISTEM-pag. 40
MANAGEMENTUL COOPERĂRII INSTITUŢIONALE-pag. 40
MANAGEMENTUL REGIONAL-pag. 41
MANAGEMENTUL URBAN-pag. 41
MARKETING-pag. 41
MARKETING REGIONAL-pag. 41
MARKETING URBAN SAU FUNDAMENTAREA DECIZIEI-pag. 41
MĂSURĂ-pag. 41
MĂSURI DE AMENAJAREA TERITORIULUI-pag. 42
MEDIU-pag. 42
MEDIU CONSTRUIT / ANTROPIC-pag. 42
MEDIU DURABIL-pag. 42
MEDIU FIZIC-pag. 42
MEDIU NATURAL-pag. 42
PROTECŢIA MEDIULUI-pag. 43
PUNCTE DE DISCONTINUITATE ŞI PERTURBARE A MEDIULUI-pag..43
MEGALOPOLIS-pag. 43
MEMORANDUM FINANCIAR-pag. 43
METODĂ-pag. 43
METODA ANALIZEI STRUCTURALE INTERPRETATIVE-pag..44
METODA ARBORILOR DE STRUCTURĂ-pag. 44
METODA ARBORILOR DE PERTINENŢĂ-pag. 44
METODE CHOREMICE DE MODELARE A SISTEMELOR TERITORIALE-pag. 44
METODA DINAMICII SISTEMELOR ÎN MODELAREA PROCESELOR REGIONALE-pag. 44
5 AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate

METODA FOLOSIRII TEHNICILOR CU CARACTER STATISTIC-pag. 44
METROPOLĂ-pag. 45
METROPOLE DE CONTRAPONDERE-pag. 46
METROPOLIZAREA-pag. 46
PROCES DE METROPOLIZARE-pag. 46
MONUMENT-pag. 47
MONUMENTE ALE NATURII-pag. 47
MONUMENTE ISTORICE-pag. 47
MODEL-pag. 48
MODEL DE ANALIZĂ COMPARATIVĂ-pag. 48
MODEL DE DEZVOLTARE FIZICO-SPAŢIALĂ URBANĂ-pag..48
MODEL DE DEZVOLTARE (MODELELE DE PLANIFICARE ŞI MODELELE PREDICTIVE SUNT NUMITE MODELE DE DEZVOLTARE) -pag. 48
MODEL DE DEZVOLTARE REGIONALĂ-pag. 50
MODEL ENERGETIC-pag. 50
MODEL ENERGETIC GLOBAL (DE TIP “SUPRAVIEŢUIRE”) -pag. 50
MODEL ENERGETIC STRATEGIC-pag. 50
MODEL FENOMENOLOGIC-pag. 50
MODEL GLOBAL-pag. 50
MODEL GRAVITAŢIONAL. -pag. 50
MODEL MATEMATIC-pag. 51
MODEL MATERIAL-pag. 51
MODEL DE OPTIMIZARE-pag. 51
MODEL DE POTENŢIAL (SAU DE ACCESIBILITATE) -pag. 51
MODEL SPAŢIAL-pag. 51
MODEL DE TRANSPORT URBAN-pag. 51
MODEL UNITAR URBAN-pag. 51
MODELARE-pag. 52
MODELAREA SISTEMELOR AMENAJATE URBANE ŞI TERITORIALE-pag. 52
MODELAREA SPAŢIALĂ-pag. 52
MODELAREA UNUI SISTEM- DE AMENAJARE URBANĂ ŞI TERITORIALĂ-pag. 52
MONITORIZARE-pag. 53
MONITORIZAREA TERITORIULUI-pag. 53
NUTS (NOMENCLATORUL UNITĂŢILOR TERITORIALE STATISTICE) -pag. 53
OBIECTIV-pag. 53
OBIECTIVE DE AMENAJAREA TERITORIULUI-pag. 53
OBIECTIV TURISTIC-pag. 54
OPERAŢIUNE DE AMENAJARE-pag. 54
OPERAŢIUNILE URBANISTICE-pag. 54
OPERATORI DE SERVICII PUBLICE DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ-pag. 54
ORAŞ-pag. 55
ORGANIZARE-pag. 55
ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ-pag. 55
ORGANIZAREA TERITORIULUI-pag. 55
ORGANIZAREA ZONEI PERIURBANE-pag. 56
PARC-pag. 56
PARC INDUSTRIAL-pag. 56
PARC NATURAL-pag. 56
6 AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate

PARC NAŢIONAL-pag. 56
PARC ŞTIINŢIFIC ŞI TEHNOLOGIC-pag. 57
PARCELARE-pag. 57
REPARCELAREA-pag. 58
PARTICIPARE-pag. 58
PARTENERIAT-pag. 59
CONVENŢIA DE ÎNFRĂŢIRE (TWINNING) -pag. 59
DEMERSUL PARTENERIAL-pag. 59
PARTENERI-pag. 59
PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT-pag. 60
STRUCTURI PARTENERIALE-pag. 60
PATRIMONIU-pag. 61
BUN AL PATRIMONIULUI NATURAL-pag. 61
PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL-pag. 61
PATRIMONIUL NATURAL-pag. 61
PERIURBANIZARE-pag. 61
PIAŢĂ FUNCIARĂ-pag. 62
PIAŢĂ FUNCIARĂ URBANĂ-pag. 62
PLAN-pag. 62
PLAN DE AMENAJARE COMPLEXĂ A TERITORIULUI (SIN. SISTEMATIZAREA TERITORIULUI) -pag. 63
PLAN DE AMENAJARE A TERITORIULUI NAŢIONAL (PATN) -pag. 63
PLAN DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (PATJ) -pag. 63
PLAN DE AMENAJARE A TERITORIULUI ZONAL (PATZ) -pag. 63
PLAN DE CAPITAL-pag. 63
PLAN DE DEZVOLTARE-pag. 64
PLAN DE DEZVOLTARE REGIONALĂ-pag. 64
PLAN NAŢIONAL DE DEZVOLTARE (PND) -pag. 64
PLANURI DE SPECIALITATE CU EFECT TERITORIAL-pag. 65
PLANIFICARE-pag. 65
PLANIFICAREA ECONOMICĂ (EN: ECONOMIC PLANNING) -pag. 66
PLANIFICAREA FIZICĂ (EN: PHYSICAL PLANNING) -pag. 66
PLANIFICAREA INTERCOMUNALĂ-pag. 66
PLANIFICARE ÎN PROCESUL DE ÎNDRUMARE SOCIALĂ-pag. 66
PLANIFICAREA PARTICIPATIVĂ-pag. 67
PLANIFICARE REGIONALĂ-pag. 67
PLANIFICAREA SPAŢIALĂ-pag. 67
PLANIFICARE SPAŢIALĂ (STRATEGICĂ) -pag. 68
PLANIFICAREA STRATEGICĂ-pag. 68
PLANIFICAREA STRATEGICĂ ŞI PLANIFICAREA PE TERMEN LUNG-pag. 69
POLITICĂ (1) (ENGL: POLITICS) -pag. 70
POLITICĂ (2) (ENGL: POLICY) -pag. 70
POLITICĂ DE DEZVOLTARE REGIONALĂ-pag. 71
POLITICĂ DE INTEGRARE-pag. 71
POLITICĂ ECONOMICĂ-pag. 71
POLITICĂ INDUSTRIALĂ-pag. 71
POLITICĂ SOCIALĂ-pag..71
POLITICI DE DEZVOLTARE-pag. 72
POLITICI RELATIVE LA INFORMARE-pag. 72
7 AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate

POLITICI REGIONALE-pag. 72
POLITICI URBANE-pag. 72
POTENŢIAL ECONOMIC-pag. 72
POTENŢIAL TURISTIC-pag. 73
PRINCIPIU-pag. 73
PRINCIPII DE AMENAJAREA TERITORIULUI-pag. 73
PRINCIPII DIRECTOARE-pag. 73
PRINCIPII ALE PLANIFICĂRII-pag. 73
PROGRAMARE-pag. 74
PROGRAME DE DEZVOLTARE-pag. 74
PROIECT-pag. 74
PROIECT DE DEZVOLTARE REGIONALĂ-pag. 74
PROIECT DE DEZVOLTARE SPAŢIALĂ DURABILĂ-pag. 74
PROIECT PUBLIC – PRIVAT-pag. 75
PROTECŢIA MEDIULUI-pag. 75
RANG-pag. 75
REGIUNE-pag. 75
REGIONAL-pag. 76
REGIONALIZARE-pag. 76
REGIUNE ADMINISTRATIVĂ-pag. 76
REGIUNE DE DEZVOLTARE-pag. 76
REGIUNI DEFAVORIZATE-pag. 77
REGIUNE FRONTALIERĂ-pag. 77
REGIUNE FUNCŢIONALĂ-pag. 78
REGIUNEA IDEALĂ (EN: IDEAL REGION) -pag. 78
REGIUNE METROPOLITANĂ-pag. 78
REGIUNE PRIORITARĂ DE DEZVOLTARE-pag. 79
REGIUNE STATISTICĂ-pag. 79
REGIUNI URBANE-pag. 79
REGIUNE URBANIZATĂ-pag. 79
RELAŢII URBAN – RURAL-pag. 79
RESURSĂ-pag. 80
RESURSE MATERIALE-pag. 80
REŢEA-pag. 80
REŢEA DE LOCALITĂŢI-pag. 81
REŢEA DE ORAŞE-pag. 81
REŢEAUA ECOLOGICĂ A ARIILOR PROTEJATE-pag. 81
REŢEAUA ECOLOGICĂ EMERALD-pag. 82
REŢEAUA ECOLOGICĂ NATURA 2000-pag. 82
REŢEAUA NAŢIONALĂ DE ARII NATURALE PROTEJATE-pag. 82
REŢEA TRANSEUROPEANĂ-pag. 82
REZERVAŢIE A BIOSFEREI-pag. 82
REZERVAŢII NATURALE-pag. 83
REZERVAŢII ŞTIINŢIFICE-pag. 83
RISC-pag. 83
RISCURI ANTROPICE (MAJORE, CATASTROFE TEHNOLOGICE) -pag. 83
RISCURI NATURALE (FIZICE) -pag. 84
SERVICII DE INTERES REGIONAL-pag. 84
8 AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate

SERVICII PUBLICE DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ-pag. 85
SERVITUTE DE UTILITATE PUBLICĂ-pag. 85
SISTEM-pag. 85
SISTEM DE RELAŢII-pag. 85
SISTEM DE INDICATORI-pag. 86
SISTEME PUBLICE DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ-pag. 86
SISTEM INFORMATIC GEOGRAFIC (GIS) -pag. 86
SISTEM INFORMAŢIONAL-pag. 86
SISTEMUL ENERGETIC NAŢIONAL (SEN) -pag. 87
SISTEM URBAN-pag. 87
SIMULARE-pag. 87
SIT-pag. 88
SIT DE CONSERVARE. -pag. 88
SITURI NATURALE ALE PATRIMONIULUI NATURAL UNIVERSAL-pag. 88
SPAŢII AGLOMERATE-pag. 89
STRATEGIE-pag. 89
CONCEPTUL STRATEGIC-pag. 89
PLAN DE ACŢIUNE-pag. 89
PLAN STRATEGIC-pag. 89
STRATEGIE DE DEZVOLTARE-pag. 89
STRATEGIE REGIONALĂ DE DEZVOLTARE-pag. 90
STRATEGIE SECTORIALĂ DE DEZVOLTARE-pag. 90
STRUCTURĂ-pag. 90
STRUCTURA ORGANIZAŢIONALĂ-pag. 90
STRUCTURA SPAŢIALĂ A TERITORIULUI-pag. 90
STRUCTURA URBANĂ-pag. 91
STRUCTURI INSTITUŢIONALE-pag. 91
STRUCTURI TERITORIALE-pag. 91
SUBURBANIZARE-pag. 91
SUBURBIE-pag. 91
TERITORIU-pag. 91
TERITORIU ADMINISTRATIV-pag. 92
TERITORIUL EXTRAVILAN-pag. 92
TERITORIUL INTRAVILAN-pag. 92
TERITORIU PERIURBAN-pag. 93
TERITORIU PLANIFICAT-pag. 93
TRANSPORT-pag. 94
TRANSPORTURI-pag. 94
TRANSPORT INTERMODAL-pag. 94
UNITĂŢI ADMINISTRATIV-TERITORIALE-pag. 94
UNITĂŢI TERITORIALE SPECIFICE-pag. 94
URBANISM-pag. 95
GRAD DE URBANIZARE-pag. 95
URBANIZARE-pag. 95
UTILIZARE DURABILĂ-pag. 96
VALORIFICAREA POTENŢIALULUI ENDOGEN-pag. 96
ZONARE-pag. 96
ZONĂ-pag. 96
9 AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate

ZONĂ DE CONVERSIE INDUSTRIALĂ-pag. 96
ZONĂ DE DEZVOLTARE-pag. 97
ZONĂ DEFAVORIZATĂ-pag. 97
ZONĂ DE IMPACT-pag. 98
ZONĂ DE INFLUENŢĂ. -pag. 98
ZONĂ DE PROTECŢIE A MONUMENTELOR ISTORICE-pag. 98
ZONE DINAMIZATOARE-pag. 98
ZONĂ FUNCŢIONALĂ-pag. 99
ZONE INDUSTRIALE-pag. 99
ZONE LOGISTICE-pag. 99
ZONĂ METROPOLITANĂ-pag. 99
ZONA PERIURBANĂ-pag. 100
ZONĂ PROTEJATĂ-pag. 100
ZONĂ RURALĂ-pag. 101
ZONĂ SUBURBANĂ-pag. 101
ZONA URBANĂ-pag. 101
ZONĂ TURISTICĂ-pag. 101
ZONĂ CU POTENŢIAL TURISTIC COMPLEX ŞI DE MARE VALOARE-pag. 101
ZONĂ CU POTENŢIAL TURISTIC RIDICAT-pag. 102
ZONA ALBASTRĂ-pag. 102
ZONA ROŞIE-pag. 102
ZONA -pag. 102
ZONE DE RISC NATURAL-pag. 102
ZONE FRAGILE ECOLOGIC-pag. 102
ZONE SENSIBILE DIN PUNCT DE VEDERE ECOLOGIC (Z.S.E.) -pag. 103
ZONĂ TAMPON-pag. 103
ZONE UMEDE DE IMPORTANŢĂ INTERNAŢIONALĂ-pag. 103
ZONE PURTĂTOARE DE DEZVOLTARE-pag. 103
CLUSTER (ENGL.) – CONCENTRĂRI TERITORIALE DE PROFILE PRODUCTIVE INTERCONECTATE-pag. 104
PARCURI DE ACTIVITĂŢI-pag. 105
PARC ARTIZANAL /MANUFACTURIER-pag. 106
PARC DE DISTRIBUŢIE, COMERŢ, SERVICII-pag. 106
PARC DE RECREERE /CULTURĂ /TURISM-pag. 106
PARC DE SERVICII / AFACERI-pag. 106
PARC INDUSTRIAL-pag. 106
PARC ŞTIINŢIFIC /TEHNOLOGIC /DE CERCETARE-pag. 107
PLATFORME LOGISTICE-pag. 107
POLI DE TRANSFER-pag. 108
POLI URBANI PRINCIPALI -pag. 108
TEHNOPOLI-pag. 109
TEHNOPOL MULTIPOLAR-pag. 109
BIBLIOGRAFIE-pag. 110
LEGISLAŢIE-pag. 110
DICŢIONARE-pag. 111
LUCRĂRI DE AUTOR-pag. 111
DOCUMENTE-pag. 113
STUDII ŞI CERCETĂRI-pag. 113
10AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
ABORDARE ECOSISTEMICĂ
Strategie pentru managementul integrat al resurselor pământului, apelor şi vieţii, care prognozează conservarea şi utilizarea durabilă într-o manieră echitabilă. Ea se bazează pe aplicarea metodologiei ştiinţifice adecvate asupra nivelurilor de organizare biologică, care cuprind în esenţă structura, procesele, funcţiile şi interacţiunile dintre organisme şi mediul lor. Ea recunoaşte că oamenii cu diversitatea lor culturală reprezintă o componentă importantă a multor ecosisteme.
(Urbanproiect – Ghid privind protecţia şi revitalizarea zonelor fragile ecologic GT-034-01, 2001)
ACORDURI EUROPENE
Nume dat acordurilor de asociere încheiate cu ţările Europei centrale şi estice începând din 1991. Obiectivul lor este de a susţine participarea acestor state în fază de tranziţie la procesul de integrare europeană, în plan politic, economic şi comercial. Primele acorduri europene au fost încheiate din decembrie 1991 cu Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia. Acordurile cu Polonia şi Ungaria au intrat în vigoare pe 1 februarie 1992. Acordul de asociere al României la Uniunea Europeana (Acordul European), semnat la 1 februarie 1993 şi intrat în vigoare la 1 februarie 1995, statuează cadrul juridic şi instituţional al raporturilor româno-comunitare, având ca obiectiv fundamental pregătirea integrării României în Uniunea Europeană.
(Programul Phare 9708 /Aster S cons arl, Note informative pentru Consiliile de Dezvoltare Regională, 1997)
Acordul Cadru Phare
Regulile şi condiţiile generale ce guvernează cooperarea Comisiei Europene şi ţara partener Phare în cauză, semnate de Comisie şi ţara respectivă şi reprezentând baza legală pentru toate operaţiunile Phare în această ţară. (Ghidul Phare menţionează de asemenea acordurile cadru de Construcţie Instituţională, acorduri semnate cu statele membre în scopul de a face posibilă expertiza propriilor funcţionari în ţările Central şi Est Europene. Cu România, acordul a fost semnat în 1991).
(Programul Phare 9708 /Aster S cons arl, Note informative pentru Consiliile de Dezvoltare Regională, 1997)
ACQUIS COMUNITAR
Ansamblul drepturilor şi obligaţiilor sistemului Comunităţii Europene şi ale cadrului său instituţional. El include:
• conţinutul, principiile şi obiectivele politice ale tratatelor fundamentale (Tratatul de la Paris, Roma, Actul Unic European, Maastricht);
• legislaţia adoptată în aplicarea acestor tratate, cât şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene;
• declaraţiile şi rezoluţiile adoptate în cadrul comunitar;

11AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• acordurile internaţionale încheiate între Uniunea Europeană şi statele terţe şi acordurile încheiate de statele membre între ele şi relative la activităţile comunităţii.

Conform doctrinei în vigoare la Comisia Europeană şi în toate statele membre actuale, principiul acceptării acquis-ului comunitar trebuie să fie menţinut la fiecare lărgire a Uniunii Europene.
(Degryse, C., – Dictionnaire de l’Union Européene, 1995)
ACTORI
Actori locali / regionali
Persoane fizice şi juridice (populaţie, întreprinderi, autorităţi) participanţi în cadrul procesului de dezvoltare, la nivel local / regional.
(Materiale documentare Urbanproiect)
Actori implicaţi
Autorităţi publice la nivel local sau regional, organizaţii nonguvernamentale şi persoane fizice sau juridice cu rol în coordonarea sau desfăşurarea activităţilor în domeniu.
(Urbanproiect – programul EDEN – Balancing economic development and environmental planning for tourism in rural Europe, 2001)
Actori “publici”
Aleşii locali care dispun de puterea de a determina obiectivele, de a fixa cadrul juridic şi de a opera alegeri de oportunităţi. Puterea se extinde şi asupra facultăţii de a crea instrumente de amenajare, de a folosi o parte din bugetul comunal pentru amenajare urbană, de a contracta sau garanta împrumuturi, de a participa cu Statul, Departamentul sau Regiunea la contracte de finanţare, de a solicita şi beneficia de subvenţii.
Actori “privaţi”
Actorii “privaţi”- juridici se compun din:
• Personal financiar reprezentând bănci (private sau publice), eventual grupaţi într-un pol bancar;
• Investitori instituţionali – societăţi de asigurări;
• Întreprinderi care investesc pentru a-şi crea în acest fel o piaţă;
• Societăţi de amenajare private;
• Camere de comerţ şi industrie;
• Promotori şi constructori.
• Competenţele fiecăruia sunt împărţite şi se completează pentru reuşita proiectului urban.

(Ministerul Echipării, Transportului si turismului din Franţa /Parteneriate – sinteza, Studiu de caz – Operaţiunea Atlanpole Nantes – Articol, 1993)
12AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
ADMINISTRAŢIE
Activitate de gospodărire a unui patrimoniu, a unei instituţii, întreprinderi, organizaţii.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
Acţiunea de a administra. Organele prin care se desfăşoară acţiunea de a administra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Administraţie de stat
Totalitate a organelor de stat care îndeplinesc activitatea executiv-administrativă.
• Funcţiunea cea mai importantă a STAT-ului rezultă din organizarea teritoriului, organizarea sistemului de putere în teritoriu şi are la bază legea fundamentală, privind organizarea administrativ-teritorială a României, Legea nr. 2 /1968 modificată cu Legea nr. 35 /1996.
• Puterea statului se împarte în putere legislativă, judecătorească şi executivă.

(Materiale documentare Urbanproiect)
Administraţia publică centrală
Unităţile instituţionale rezidente:
• GUVERN, care stabileşte în raport cu conţinutul Programului de Guvernare, Strategia Naţională de Dezvoltare, programele prioritare, liniile directoare şi politicile sectoriale.
• MLPTL /(în prezent MTCT), care coordonează activităţile de amenajarea teritoriului şi urbanism, precum şi cele conexe acestora (inclusiv formularea strategiilor şi politicilor de lucru).

(Materiale documentare Urbanproiect)
Administraţia publică locală
Autorităţi ale administraţiei publice locale sunt:
• Consiliile locale, Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul general al municipiului Bucureşti, ca autorităţi executive.

(Legea Administraţiei Publice Locale, nr. 215 /2001 şi Legea privind finanţele publice locale, nr. 189 /1998)
• În unităţile administrativ teritoriale, APL se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în rezolvarea problemelor locale de interes deosebit.

(Legea Administraţiei Publice Locale, nr. 215/2001)
• Administraţia publică din unităţile administrativ- teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.

(Constituţia României, art. 119, pct. 1)
13AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Autonomie locală
Constituie unul dintre cele 5 principii conform cărora este organizată şi funcţionează administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale şi reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei locale de a rezolva şi de a gestiona, în nume propriu şi sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege.
(Legea Administraţiei Publice Locale, nr. 215/2001).
AGENŢIE DE DEZVOLTARE REGIONALĂ
(1) Structură operaţională, care identifică probleme sectoriale sau globale de dezvoltare, selectează o gamă de oportunităţi sau metodologii pentru soluţionarea problemelor respective şi promovează proiecte ce pot maximiza soluţionarea problemelor
(2) Orice organizaţie îndeplinind o misiune în interesul comun sau general al unui teritoriu
(EURADA, 1998)
În România, organism neguvernamental, non-profit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în domeniul dezvoltării regionale
(Legea 315 /2004 privind dezvoltarea regională în România)

Conform legii 215 /2001
Administraţia Publică Locală în România este organizată pe baza a cinci principii:
1. Principiul autonomiei locale

– se referă la faptul că, aceasta are drept să decidă în mod direct asupra căilor de rezolvare aproblemelor care privesc exclusiv comunitatea locală (fără să depăşească limitele legii);
2. Principiul descentralizării serviciilor publice

– constă în faptul că, cel care are iniţiativăşi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele deinteres local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice localesau centrale, este Consiliul local;
– pleacă de la premisa că serviciile publice ar trebui să fie definite, organizate, furnizate şi evaluate capreţ cât mai aproape de nivelul cetăţeanului, respectiv mai aproape de nivelul comunităţii localecăreia i se adresează;

Descentralizare administrativă constă în transferul de competenţe de la nivel central, la nivel local.
– puterea legislativă nu se poate descentraliza;
– puterea judecătorească nu poate fi descentralizată pentru că aplicarea legilor trebuie să fie unitară;
– puterea executivă este singura care se poate să fie descentralizată.

3. Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale (dreptul de a fi ales)

– constă în faptul că primarii, consiliile locale şi Consiliul Judeţean se aleg în condiţiile prevăzute deLegea nr. 215/2001 privind alegerile locale [art.1,(1)].
– aleşii locali sunt primarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni [art.23];
– consiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liberexprimat, în condiţiile stabilite de lege privind alegerile locale.

4. Principiul participării cetăţeanului la luarea deciziilor care vizează comunitatea;
5. Principiul legalităţii: Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publicelocale şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe, în condiţiile legii.

14AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
AGLOMERAŢIE URBANĂ
Se constituie ca o acumulare continuă de oameni şi mijloace de producţie în teritoriul înconjurător unui oraş, înglobând localităţile învecinate, astfel încât în condiţiile unei dezvoltări coordonate, teritoriul ocupat îşi sporeşte odată cu gradul de industrializare şi gradul de ocupare şi dotare.
(Sandu, A., Teoria structurilor urbane, curs).
Concentrare urbană formată din oraşul propriu-zis şi o parte din localităţile apropiate lui, cu care acesta întreţine relaţii intense de natură economică şi de asigurare cu forţă de muncă (…) Aglomeraţia presupune o dependenţă mai accentuată a unor oraşe de unul principal.
(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
O formă complexă de aşezare umană rezultată din extinderea procesului de urbanizare şi în care un oraş se dezvoltă în corelare cu comunele înconjurătoare, în sistem instituţional, conform unui unic plan (cu caracter) director şi unic regulament de urbanism. Localităţile îşi păstrează identitatea rezultând structuri intercomunale pentru principalele probleme de servicii urbane.
(Materiale documentare Urbanproiect)
AMENAJAREA TERITORIULUI (engl. spatial planning – fr. aménagement du territoire)
Amenajarea teritoriului este o activitate globală, funcţională, prospectivă, democratică care are ca scop de bază armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea şi care se exercită pe întregul teritoriu al României, pe baza principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional, regional şi judeţean.
(Legea nr. 350 /2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
Expresia spaţială a politicilor economice, sociale, culturale şi ecologice ale oricărei societăţi, care are drept scop o dezvoltare echilibrată a regiunilor şi organizarea fizică a spaţiului conform unei concepţii directoare, pentru a oferi omului un cadru şi o calitate a vieţii care să-i asigure desăvârşirea personalităţii sale, într-un mod şi la o scară umană.
(Carta Europeană a Amenajării Teritoriului, adoptată în 1983 la Torremolinos – Spania)
Ansamblul acţiunilor de pregătire a unui teritoriu prin executarea unor lucrări de echipare, asanare, nivelare, plantare sau defrişare, etc. pentru a-l face corespunzător unor destinaţii şi funcţiuni stabilite prin studiile de sistematizare a teritoriului respectiv.
(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
ANALIZA – DIAGNOSTIC
A analiza – a face o analiză, a studia, a descompune un tot în părţile sale componente.
A diagnostica – a identifica o boală prin simptomele sale.
15AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Prospectivă (fr. prospective) – ştiinţă având ca obiect de studiu cauzele tehnice, ştiinţifice, economice şi sociale care accelerează evoluţia unui fenomen, prevederea situaţiilor care pot decurge şi influenţa lor conjugată.
(Dictionnaire Encyclopedique – Petit Larousse Illustre, Ed. Librairie Larousse, 1974)
Analiză – diagnostic: metodă prin care se studiază un teritoriu pe domeniile componente, identificând principalele probleme şi elemente de favorabilitate (puncte tari şi puncte slabe) care afectează desfăşurarea fenomenelor şi proceselor ce au loc în acel teritoriu.
Diagnostic prospectivă : metodă de studiu care utilizează ştiinţa “prospectivă”.
(Materiale documentare Urban-proiect)
ANALIZA TSOP (în engl.: SWOT – strengths, weaknesses, opportunities and threats)
TSOP – puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări; tehnică utilizată pentru analiza şi evaluarea punctelor tari şi slabe dintr-o regiune şi a oportunităţilor şi ameninţărilor din exteriorul regiunii respective; evaluarea trebuie să evidenţieze competitivitatea regiunii şi dacă strategia sa de dezvoltare poate creşte performanţa economică a regiunii respective pe termen lung.
(Impactul politicii de coeziune socială asupra dezvoltării economico-sociale la nivel regional în România – coord. G. Pascariu, consult, IER – 2002)
ARIE
Arie metropolitană
• Termen american care desemnează o aşezare urbană de dimensiuni mari sau formată prin expansiunea arealului urban. Conceptului i-a fost oferită o definiţie operaţională, pentru prima dată, de către biroul de recensăminte al SUA în 1910, sub denumirea de district metropolitan. În 1950 denumirea uzuală devine arie metropolitană standard, care semnifică aria urbană funcţională. În 1960 conceptul capătă numele de arie statistică metropolitană standard.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
Arie naturală protejată
• Zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
16AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Arie periubană
• Suprafaţa din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin studii de specialitate în cadrul căreia se creează relaţii de interdependenţă în domeniul economic, al infrastructurii, deplasărilor pentru muncă, asigurărilor cu spaţii verzi şi de agrement, asigurărilor cu produse agroalimentare, etc.

(Legea 350 /2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismului, Anexa 2)
Arie prioritară
• Sub-regiune sau grupare de localităţi delimitată în cadrul regiunilor de dezvoltare pentru a permite structurarea unor programe specifice de dezvoltare în domeniile industrie, agricultură, şomaj, mediul înconjurător, etc.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
Arie specială de conservare
• Sit protejat pentru conservarea habitatelor naturale de interes comunitar şi/sau a populaţiilor speciilor de interes comunitar, altele decât păsările sălbatice, în conformitate cu reglementările comunitare.
• Arie naturală al cărei scop este de a conserva, de a menţine şi acolo unde este cazul de a reduce într-o stare de conservare favorabilă habitatele naturale şi /sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat.

(OUG nr. 236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
ATRACTIVITATEA RELATIVĂ A UNEI REGIUNI
Ca localizare pentru întreprinderi, depinde în primul rând de accesul acestora la factorii de localizare ai regiunii care pot fi identificaţi pe baza unei oferte de elemente ce sunt necesare procesului de producţie (materii prime sau produse intermediare, forţa de muncă, servicii, clienţi şi facilităţi de transport).
• Calitatea locului reprezentată de caracteristicile specifice (terenuri/clădiri disponibile, preţul acestora, nivelul de impozitare, reglementări, calitatea infrastructurii, a mediului şi a serviciilor);
• Oferta de “input” din regiune sau de la distanţe considerate optime din punctul de vedere al costurilor (materii prime, bunuri, servicii intermediare, informaţii, contacte personale, servicii de management sau cercetare ştiinţifică);
• Piaţa forţei de muncă reprezentată de forţa de muncă disponibilă, pe diferite calificări, de preţ, de existenţa programelor de calificare sau de reconversie profesională;
• Piaţa de desfacere reprezentată de consumatorii produsului final sau alte întreprinderi ce folosesc produsul intermediar

17AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Ca reşedinţă, pentru populaţie, este atractivitatea sa comparată cu cea a altor potenţiale localizări, depinzând de calitatea şi cantitatea ofertei de factori de localizare pentru populaţie (calitatea locuirii şi a mediului înconjurător; disponibilitatea şi diversitatea locurilor de muncă; oferta de servicii precum: educaţie, sănătate, comerţ, cultură, activităţi de recreare, siguranţă, religie, etc.).
(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001)
AUTORITATE/ AUTORITĂŢI
Putere, drept de a da dispoziţii cu caracter obligatoriu, de a impune cuiva ascultare.
Organ al puterii de stat competent să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu; reprezentant al acestei puteri.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
• Autoritatea de management este organismul public la nivel naţional care asigură gestionarea asistenţei financiare din fondurile structurale. Se constituie o autoritate de management pentru Cadrul de sprijin comunitar şi câte o autoritate de management pentru fiecare program operaţional.
• Autoritatea de implementare este organismul public sau privat căruia autoritatea de management/autoritatea de plată îi deleagă responsabilităţi sau care acţionează în nume propriu în relaţia cu beneficiarii finali
• Autoritatea de plată reprezintă organismul la nivel naţional desemnat de statul român în calitate de stat membru, având rolul elaborării şi înaintării cererilor de plată şi primirii de la Comisia Europeană a sumelor provenind din fiecare fond structural.

(HG 1555 /2002 privind desemnarea instituţiilor şi organismelor responsabile cu coordonarea, implementarea şi gestionarea asistenţei financiare comunitare prin instrumentele structurale, art. 2)
BANCĂ DE DATE
Culegere de informaţii specifice unui domeniu de activitate, organizată pe baze ştiinţifice, care permite stocarea, actualizarea permanentă şi livrarea operativă a datelor necesare soluţionării lucrărilor de specialitate.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
Colecţie organizată de informaţii referitoare la un anumit domeniu al activităţii social-economice. Băncile de date sunt formate dintr-o bază de date şi un sistem de gestiune.
(Zamfir, C., Vlăsceanu. R., – Dicţionar de sociologie, 1993)
18AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
BANLIEU
Desemnează un ansamblu de localităţi situate la periferia unui oraş mare, de care, fiind autonome administrativ, sunt legate prin legături strânse. Un banlieu poate fi constituit din aşezări mici cu locuinţe unifamiliale (în majoritate realizate prin parcelări) sau din oraşe dormitor legate de oraşu l/oraşele centru prin continuitatea spaţiului construit.
(Urbanproiect – Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale – Pr. A.4 –faza 4.1, 2002)
BILANŢ TERITORIAL
Evaluarea cantitativă prin care se însumează valorile absolute şi procentuale ale suprafeţelor de teren cu diverse destinaţii aferente unui teritoriu prestabilit.
(Urbanproiect – Ghid privind elaborarea şi aprobarea regulamentelor locale de urbanism GM – 007 – 2000, 2001)
CADASTRU
Ansamblul lucrărilor tehnice pentru identificarea, delimitarea, măsurarea şi reprezentarea grafică a suprafeţelor funciare.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
Cadastru general
Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul ţării, indiferent de destinaţia lor şi de proprietar. Entităţile de bază ale acestui sistem sunt parcela, construcţia şi proprietarul. Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înţelege parcela de teren, cu sau fără construcţii.
(Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7 /1996)
(HG nr. 534 /2001, privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general)
Cadastre de specialitate
Subsisteme de evidenţă şi inventariere sistematică din punct de vedere tehnic şi economic a bunurilor imobile, specifice unor domenii de activitate, cu scopul administrării lor raţionale.
Dintre acestea se disting:
• cadastrul agricol – evidenţa şi inventarierea sistematică a terenurilor agricole pe categorii şi subcategorii de folosinţă, specificând natura solului, panta, pretabilitatea la anumite culturi, clasa de calitate, venitul net etc.;

19AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• cadastrul forestier – evidenţa şi inventarierea sistematică a fondului forestier naţional şi a amenajamentelor silvice, specificând suprafaţa, esenţa lemnoasă, vârsta, consistenţa masei lemnoase etc., precum şi informaţii referitoare la sol, relief şi climă;
• cadastrul căilor ferate – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi stării reţelei feroviare;
• cadastrul drumurilor – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi stării reţelei de drumuri;
• cadastrul porturilor – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor, căilor de transport, reţelelor subterane şi supraterane, platformelor tehnologice etc., care deservesc unităţile portuare;
• cadastrul aeroporturilor – evidenţa şi inventarierea sistematică a terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor, căilor de transport, reţelelor subterane şi supraterane etc., care deservesc aeroporturile;
• cadastrul apelor – evidenţa şi inventarierea apelor, a terenurilor acoperite de ape şi stuf, precum şi a instalaţiilor care le deservesc, organizate pe bazine hidrografice, specificând suprafaţa, calitatea, folosinţa, instalaţiile de transport şi exploatare, de protecţie şi ameliorare a calităţii, precum şi condiţiile de relief şi climă;
• cadastrul fondului imobiliar – evidenţa şi inventarierea corpurilor de proprietate din localităţi, specificând pentru construcţii folosinţa, materiale de construcţie, structura, regimul de înălţime, fundaţia, suprafaţa, dotările, starea;
• cadastrul reţelelor edilitare (apă, canalizare, termoficare, gaz, electrice, telefonice) – evidenţa şi inventarierea reţelelor edilitare şi a instalaţiilor care le deservesc, specificând amplasamentele, traseele, dimensiunile, materialele de construcţii, parametrii tehnici, starea.

(HG nr. 534 /2001)
Entităţi de bază ale sistemului de evidenţă a cadastrului general
• Parcela, construcţia şi proprietarul.

(HG nr. 534 /2001)
Fond funciar
• Totalitatea terenurilor de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlurile pe baza cărora sunt deţinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte (fondul funciar al unui judeţ, al României etc.).

(HG nr. 534 /2001)
Plan cadastral de ansamblu
• Produs derivat obţinut prin generalizarea conţinutului planului cadastral de bază. Se întocmeşte, de regulă, pentru o unitate administrativ-teritorială şi conţine reprezentarea hotarului, a limitelor intravilanelor şi denumirile acestora, principalele detalii liniare, elemente de toponimie, denumirile unităţilor administrativ-teritoriale vecine.

(HG nr. 534 /2001)
20AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Plan cadastral de bază
• Plan tematic întocmit pentru nevoile cadastrului general, pe care sunt redate detaliat poziţia şi numerele cadastrale ale corpurilor de proprietate şi parcelelor, categoriile de folosinţă a terenurilor şi construcţiile permanente.

(HG nr. 534 /2001)
Plan topografic
• Reprezentare convenţională, în plan, analogică sau digitală, a unei suprafeţe de teren, într-o proiecţie cartografică şi într-un sistem de referinţă. În România planul topografic se întocmeşte în Sistemul de proiecţie Stereografic 1970 şi în Sistemul de referinţă Marea Neagră 1975.

(HG nr. 534 /2001)
Registru cadastral
• Documentul principal al cadastrului general, prin care se sistematizează datele cadastrale pentru evidenţierea distinctă în cadrul unităţii administrativ-teritoriale a situaţiei corpurilor de proprietate şi proprietarilor, precum şi a situaţiilor centralizatoare pe destinaţii ale terenurilor, grupelor de proprietari, intravilan – extravilan etc.

(HG nr. 534 /2001)
Sistemul informaţional al cadastrului
• Organizarea de baze de date grafice şi alfanumerice de evidenţă tehnică, economică şi juridică referitoare la corpurile de proprietate şi la proprietarii acestora.

(HG nr. 534 /2001)
CARACTER DIRECTOR
Însuşirea unei documentaţii aprobate, de a stabili cadrul general de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, prin coordonarea acţiunilor specifice. Caracterul director este specific documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism.
(Legea nr.350/2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul)
CENTURA VERDE
Zonă delimitată în jurul Capitalei României şi al municipiilor de rangul I, în vederea protejării elementelor cadrului natural, a prevenirii extinderii necontrolate a acestor municipii şi a asigurării spaţiilor suplimentare de agrement şi recreare.
(Legea nr. 351/2001 privind aprobarea PATN – Secţiunea a IV a – Reţeaua de localităţi)
21AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Spaţiu plantat, având funcţiuni de protecţie, realizat în jurul oraşelor sau al unor obiective care trebuie să beneficieze de condiţii speciale, de microclimat, în vederea protejării acestora împotriva efectelor dăunătoare ale unor puternice sau frecvente vânturi dominante sau împotriva unor nocivităţi şi factori de poluare ai aerului (praf, pulbere, gaze toxice, zgomot, lipsa sau excesul de umiditate a aerului şi solului ş.a.). În raport cu condiţiile specifice, cu rolul şi cu mărimea spaţiului plantat care o alcătuieşte, centura verde poate adăposti şi alte funcţiuni ca de ex.: cea de pădure parc, plantaţii productive, livezi, cimitire ş.a.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
CENTRALITATE
Importanţa unui loc în raport cu regiunea din jur şi gradul în care acesta exercită funcţii centrale.
(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
Centru polarizator
• Localităţi importante aflate la intersecţia unor axe considerate direcţii preferenţiale de dezvoltare.
• Localităţi care asigură o anumită gamă de servicii pentru alte localităţi din aria de influenţă.

(Urbanproiect, PATJ – Constanţa, 1994)
Concentrare descentralizată
• Modelele de dezvoltare şi organizare selectate în plan european în ultimele decenii pentru controlul şi limitarea extinderii urbane au fost în principal cel olandez al “concentrării-descentralizate” şi cel britanic al “centrelor de creştere”.

Centurile verzi din jurul marilor poli urbani sunt organizate în scopul:
– controlului extinderii nejustificate a marilor zone construite;
– preîntâmpinării contopirilor oraşelor învecinate;
– protejării zonelor rurale tradiţionale valoroase;
– conservării monumentelor şi a caracteristicilor speciale ale oraşelor istorice;
– sprijinirii revigorării urbane, prin încurajarea renovării zonelor abandonate.

Utilizarea terenurilor incluse în centurile verzi urmăreşte:
– asigurarea nevoilor de acces ale populaţiei urbane la spaţiul rural deschis;
– asigurarea oportunităţilor pentru activităţi sportive şi recreative în aer liber înproximitatea zonelor urbane;
– protejarea şi eventual extinderea zonelor naturale atractive, cu valoare peisagistică,în apropierea zonelor populate;
– ameliorarea terenurilor degradate sau abandonate;
– asigurarea rolului ecologic al elementelor naturale;
– protejarea terenurilor cu destinaţie agricolă, silvică şi altele în acord cu mediul rural.

(Urbanproiect – Elemente de sinteză privind dezvoltarea durabilă a zonei periurbane Bucureşti – Pr. A3, faza 3.2 – 1998).
22AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• Se întrebuinţează în două ipostaze: concepţii de dezvoltare pentru regiunile rurale în care potenţialul şi activităţile principale vor fi concentrate în centrele mari ale acesteia şi concept de descongestionare şi ordine spaţială, aferent marilor zone aglomerate şi zonelor lor periferice.

(Oficiul federal pentru construcţii şi planificare spaţială – Raportul planificării spaţiale, Germania, 2000)
Nuclee urbane
• Concentrări de populaţie urbană egale sau mai mari de 100.000 locuitori, cuprinse în cadrul unui singur oraş sau al mai multora, în arii geografice restrânse (cu diametru de 35km şi o suprafaţă de cca. 900 km2), în cadrul căreia se află aşezarea urbană cea mai mare (de obicei oraş mic sau mijlociu), sau unica aşezare, după caz. Nucleele urbane constituie germeni ai viitoarelor aglomeraţii urbane.

(Urbanproiect, studii PATN, secţiunea IV, 1995)
Polarizare
• Influenţă pe care o exercită unele aşezări umane asupra zonei lor înconjurătoare, prin declanşarea unor relaţii de ordin economic şi social, care converg din teritoriu spre aşezarea respectivă, datorită existenţei unor factori de atracţie: locuri de muncă, piaţă pentru produse agroalimentare, deserviri la nivel urban etc.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Poli /Centre de creştere /dezvoltare
• Polii de dezvoltare – teritorii sau localităţi în care se concentrează majoritatea investiţiilor şi care influenţează dezvoltarea regiunii înconjurătoare;
• Poli ide creştere sunt echivalenţi cu cei de dezvoltare sau desemnează un sector sau o ramură de activitate care se dezvoltă într-un ritm rapid, atrăgând după sine dezvoltarea altor ramuri sau activităţi.
• Polii secundari de creştere /dezvoltare în jurul oraşelor mari şi /sau dincolo de centura verde de protecţie a acestora au vizat controlul extinderii prin concentrarea policentrică.
• Zonele /ariile urbane sunt compuse dintr-un pol urban şi dintr-o coroană de comune periurbane.

(Urbanproiect – Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale – Pr. A.4 –faza 4.1 – 2002)
CERTIFICAT DE URBANISM – CU
Actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, conform legii.
(Legea nr. 350 /2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
23AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Actul de informare prin care autorităţile prevăzute prin lege, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate conform legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării şi stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului, precum şi lista cuprinzând avizele şi acordurile legale, necesare în vederea autorizării. CU se eliberează oricărei persoane fizice sau juridice interesate, în urma unei cereri.
(Legea nr. 453 /2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50 /1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor)
Actul de informare prin care se fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic şi tehnic al imobilului, caracteristicile zonei în care se găseşte imobilul (amplasamentul), cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite, precum şi lista avizelor şi acordurilor necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construcţii.
(Ordin nr. 1943/2001 – Ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50 /1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare)
CIRCULAŢIA TERENURILOR
Schimbarea titularilor dreptului de proprietate sau de exploatare asupra terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare, donaţie, concesiune, arendare etc.
(Legea nr.350 /2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
CLASIFICAREA FUNCŢIONALĂ A ORAŞELOR
Tipologie bazată pe specializarea funcţională a oraşelor, care ţine seama de o serie de indicatori complecşi ai activităţii economice şi ai vieţii social-culturale ai acestora. Conform acestei tipologii se individualizează oraşe: industriale, administrative, comerciale, agricole, culturale, universitare, turistice, cu funcţii de comunicare şi transport, etc.
(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
COLECTIVITATE LOCALĂ
Totalitatea cetăţenilor din unitatea administrativ – teritorială.
(Legea Administraţiei Publice Locale, nr. 215 /2001)
24AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
COMUNĂ
Unitate administrativ- teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală reunită prin comunitatea de interese şi tradiţii, alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcţie de condiţiile economice, social- culturale, geografice şi demografice. Satele în care îşi au sediul autorităţile publice ale comunei sunt sate reşedinţă.
(Legea nr. 351 /2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV- a – Reţeaua de localităţi, Anexa I)
Comună urbană
• categorie de comune cu populaţie predominant urbană (populaţia majoritară trăieşte din venituri provenind din alte sectoare decât cel primar) – utilizată în diferite ţări europene şi în România în perioada interbelică.

(Urbanproiect – Materiale documentare)
Supracomunalitate
• Instituirea unei colectivităţi de arie urbană independentă care deţine propria sa legitimitate politică – alegeri prin vot direct – şi propriile resurse fiscale.

(Suire, M., Laruelle, N., – Cooperarea intercomunală, 1997)
COMUNITATE LOCALA
Entitate social umană ai cărei membrii sunt legaţi împreună prin locuirea aceluiaşi teritoriu şi prin relaţii sociale constante şi tradiţionale, consolidate în timp. Ea conţine la scară redusă, toate activităţile proprii unui sistem social.
(Zamfir, C., Vlăsceanu. R., – Dicţionar de sociologie, 1993)
COMPETENŢĂ DE AVIZARE / APROBARE
Abilitatea legală a unei instituţii publice şi capacitatea tehnică de a emite avize /aprobări.
(Legea nr.350/2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul)
CONSERVARE
Ansamblul de măsuri care se pun în aplicare pentru menţinerea într-o stare favorabilă şi refacerea habitatelor naturale şi a populaţiilor de specii de faună şi floră sălbatice.
(Legea nr. 462 /2001 pentru aprobarea OUG nr. 236 /2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
25AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
CONURBAŢIE
Zone urbanizate întinse, rezultate din fuziunea aglomeraţiilor distincte dintr-o reţea densă.
(Bonnet, J., – Marile Metropole Mondiale, 2000)
Aglomeraţie cu grad mai ridicat de complexitate având 2 sau mai multe oraşe principale. Desemnează o importantă concentrare urbană ce apare atunci când oraşe distincte la origine şi uneori relativ îndepărtate unul de altul se găsesc unificate într-o aceeaşi zonă urbanizată în urma creşterii lor. Într-o conurbaţie se observă mai multe nuclee urbane distincte care sfârşesc prin a se uni prin dezvoltarea banlieu-lui lor, ca şi prin dezvoltări lineare de-a lungul căilor rutiere ca le leagă. Oraşele diferite (îndeosebi cu funcţiuni industriale sau extractive) îşi conservă autonomia şi propriul centru cu funcţii terţiare obişnuite.
(Urbanproiect – Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale – Pr. A.4 –faza 4.1 – 2002)
Sistem urban care a apărut pe baza accentuării relaţiilor dintre două sau mai multe oraşe apropiate spaţial, dar care îşi menţin în general, personalitatea. Iniţial s-au dezvoltat separat, iar diferenţele în privinţa supremaţiei au apărut ulterior. Termenul a fost introdus de către britanicul Patrick Geddes, fiind ulterior reluat şi interpretat de alţi specialişti în moduri foarte diferite. Cele mai clare conurbaţii au apărut în zone cu importante zăcăminte minerale sau în regiuni cu un anumit specific industrial.
(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
CORIDOR ECOLOGIC
Zonă naturală sau amenajată care asigură cerinţele de deplasare, reproducere şi refugiu pentru speciile sălbatice terestre şi acvatice.
(OUG nr. 236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
DECONCENTRARE (en. Deconcentrate)
Reprezintă extinderea puterii centrale la nivel local.
(UNCHS Habitat – Institutional Arrangements for Regional, subnational, Development Planning)
DESCENTRALIZARE (en. Decentralisation)
Reprezintă un concept politic care răspunde cererii locale pentru luarea deciziilor realizându-se prin împărţirea puterii, a unor funcţii şi activităţi între nivelul central, regional, local sau sectorial.
(UNCHS Habitat – Institutional Arrangements for Regional, subnational, Development Planning)
26AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Descentralizare urbană
• Descentralizarea urbană este definită ca o pierdere de activităţi suferită de un oraş în particular, sau ca un trend de mişcare general dinspre locaţiile urbane spre cele non-urbane (sau rurale). În funcţie de scara geografică de analiză, descentralizarea poate fi o relocare în alte oraşe mai îndepărtate (de acelaşi rang sau de ordin inferior ierarhic) – sau o în ariile rurale din vecinătate.

(Lanfranco Senn, Gianluigi Gorla, Networking Strategies as a Factor in Urban Decentralization, Articol, 1999)
• Fază în procesul urbanizării, manifestată prin descongestionarea oraşelor, de migrare a populaţiei către arealele periurbane, precum şi de creare de noi localităţi urbane, de dimensiuni mai mici, care să preia o parte din funcţiile oraşului. Procesul a fost consemnat pentru prima dată în SUA la începutul anilor 1970, când statisticile indicau o pierdere de către ariile metropolitane a populaţiei, prin migraţii evidente spre regiunile metropolitane.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
DEZVOLTARE / PROCES DE DEZVOLTARE
Acţiune conştientă creatoare şi organizată de transformare şi amplificare a unor procese în scopul obţinerii unei evoluţii calitative.
(Urbanproiect – Materiale documentare)
Trecerea de la o stare calitativă veche la o alta nouă, de la o treaptă inferioară la alta superioară.
(Dicţionarul de neologisme, Ed. Academiei, 1978 / şi Urbanproiect – Cod de practică privind evaluarea gradului de alterare a dezvoltării durabile a mediului construit, 1998)
Conversie a formei terenului şi proprietăţii sau a utilizării acestuia prin instrumente de planificare şi care presupune în general realizarea de noi construcţii, sau modificarea celor existente precum şi operaţiuni inginereşti ample.
(EC, The EU compendium of spatial planning systems and policies, 1997)
Dezvoltare durabilă
• Satisfacerea necesităţilor prezentului, fără a se compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare.

(Legea nr.350 /2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul şi Raportul Brundtland al CMMD din 1997)
• Îmbină ecologia, economia şi socialul. Este o dezvoltare care respectă resursele naturale şi ecosistemele, suport al vieţii pe Pământ, care garantează eficacitatea economică, dar fără a pierde din vedere finalităţile sociale care sunt lupta contra sărăciei, împotriva inegalităţilor, împotriva excluderilor, prin căutarea echităţii.

(Comisia Europeană – Erkki Liikanen – A investi în dezvoltarea durabilă, Articol)
27AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• (1) Principiu director cu conţinut de o însemnătate deosebită, care pune în relaţie cerinţele sociale şi economice, dintr-un teritoriu, pe de-o parte, cu funcţiunile sale ecologice, pe de altă parte. Armonizarea acestor factori se face printr-o amenajare de durată şi pe spaţii mari a teritoriului.
• (2) Satisfacerea nevoilor generaţiei actuale astfel încât activităţile din prezent să nu împiedice generaţiile viitoare să-şi satisfacă propriile nevoi.

(Conseil Economique et Social: Developpment durable des etablissement humaine, 1991)
Dezvoltarea regională
• Ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare sectorială pe arii geografice, constituite în “regiuni de dezvoltare”, şi care beneficiază de sprijinul Guvernului, al Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi naţionale şi internaţionale interesate.

(Legea nr. 350/ 2001 privind Amenajarea teritoriului şi Urbanismul, Anexa nr.2).
• Dezvoltarea regională durabilă pe plan intraregional se realizează spaţial şi este stabilită printr-o reţea de planuri obligatorii ale Politicilor Reunite de Planificare Regională. Evitarea traficului şi transferul strategiilor de descentralizare concentrată a localităţilor din zona înconjurătoare reclamă strategii paralele pentru dezvoltarea oraşului interior şi densificarea centrului acestuia odată cu îmbunătăţirea calităţii mediului din localitate. Pe termen lung presiunea suburbanizării poate fi diminuată şi împrăştierea urbană poate fi împiedicată numai prin utilizarea acestor politici. Utilizarea instrumentelor legale şi fiscale va juca probabil un rol mai mare în planificarea regională sau în planificarea dezvoltării urbane (ex. discuţiile asupra preţului combustibilului comparat cu distanţa în kilometri taxabilă deductibilă pentru cei care circulă).

(Raport de Evaluare – Conferinţa “Regiunile Metropolitane Europene” – Essen, 15 – 17 septembrie 1999)
Dezvoltarea socio-economică
• Trebuie să asigure valorificarea resurselor dezvoltării economice locale, reprezentate prin: resurse materiale, mâna de lucru, pieţe, bani, management.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001)
• Ansamblul transformărilor cantitative şi calitative ce survin în structurile economico-sociale şi ştiinţifico-tehnice, în mecanismele economice, precum şi în modul de gândire, în comportamentul economico-social al indivizilor.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Dezvoltare strategică
• Dezvoltarea strategiei pentru un anumit teritoriu se structurează pe baza planului de marketing strategic care cuprinde următoarele etape de acţiuni: audit, viziune şi scopuri, formularea strategiei de importare, planul de acţiune, control şi evaluare.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001)
28AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Dezvoltarea urbanistică /urbană
• Presupune proiectarea şi executarea unor lucrări de echipare a terenului care echivalează cu conversiunea terenului agricol (liber) în teren urbanizat. Acest proces implică o serie de responsabilităţi care revin administraţiilor publice.

(Materiale documentare Urbanproiect)
DIMENSIUNEA TERITORIALĂ A PLANIFICĂRII URBANE
Se defineşte prin capacitatea de utilizare a planurilor şi politicilor şi prin modelul rezultat, de control asupra folosirii terenului. Schimbarea modului de folosinţă a terenului urban, alocarea de terenuri pentru funcţii noi, alocarea de fonduri pentru implementarea programelor de dezvoltare sunt argumente ce trebuie luate în considerare în formularea unei strategii de dezvoltare (Yiftachel, 1995).
(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Martie 2002)
DISPARITĂŢI
Dezechilibre între structuri teritoriale aparţinând unei zone unice sau unor zone diferite, manifestate prin condiţii de viaţă sau de muncă inegale sau prin potenţiale de dezvoltare economică diferite.
(Urbanproiect – Ghid de elaborare a documentaţiilor de AT)
DOCUMENTAŢIE DE AMENAJARE A TERITORIULUI (DAT) ŞI DE URBANISM (DU)
Ansamblu de piese scrise şi desenate, referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia existentă şi se stabilesc obiectivele, acţiunile şi măsurile de amenajare a teritoriului şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor, pe o perioadă determinată.
(Legea nr. 350 /2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul)
Planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulament general de urbanism şi regulamente locale de urbanism, avizate şi aprobate conform prezentei legi. DAT cuprind propuneri cu caracter director iar DU cuprind reglementări operaţionale. Prevederile cu caracter director cuprinse în DAT aprobate sunt obligatorii pentru toate autorităţile administraţiei publice, iar cele cu caracter de reglementare, pentru toate persoanele fizice şi juridice. DU se referă la localităţile urbane şi rurale şi reglementează utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii şi transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului naţional, judeţean, zonal.
(Legea nr.350 /2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismului)
29AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
DOMENIU ŢINTĂ
Domeniul care la un moment dat constituie scopul /ţinta activităţii de planificare spaţială.
(Urbanproiect – Materiale documentare)
ECHILIBRUL ECOLOGIC
Ansamblul stărilor şi inter-relaţiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic care asigură menţinerea structurii, funcţionalitatea şi dinamica armonioasă a acestora.
(Urbanproiect – Ghid privind protecţia şi revitalizarea zonelor fragile ecologic GT-034-01)
ELEMENTE SUPORT ALE DEZVOLTĂRII SOCIO-ECONOMICE ŞI SPAŢIALE
Fiecare dintre constituentele primare ale tuturor fenomenelor implicate în dezvoltarea socio-economică şi spaţială, care servesc la susţinerea procesului de dezvoltare.
(Urbanproiect – Materiale documentare).
ECONOMETRIE
Disciplină care se ocupă cu aplicarea metodelor statistice şi matematice la analiza fenomenelor şi proceselor economice.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc. 1987)
Aplicarea de tehnici matematice şi statistice la problemele economice, respectiv, corpusul de cunoştinţe astfel rezultate
(Zamfir, C., Vlăsceanu. R., – Dicţionar de sociologie, 1993)
ECONOMIE REGIONALĂ
Disciplină care are ca obiect de studiu abordarea, din perspectivă economică, a localizării obiectivelor economice, a mobilităţii spaţiale a factorilor de producţie şi eficienţei structurilor economice, a fundamentării strategiilor şi politicilor regionale.
(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
EUROSTAT
Biroul central pentru statistică al Uniunii Europene.
30AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
EXTERNALITATE SPAŢIALĂ
Este rezultatul pozitiv şi /sau negativ al unei opţiuni economice, care nu este reflectat în preţurile pieţei, în înregistrările contabile. În cazul externalităţilor spaţiale, externalităţile de mediu sunt legate de modul concret de utilizare a terenurilor, de o dezvoltare teritorială specifică.
(Constantin, D., L. – Economie Regională, Ed. Oscar Print,1998, Bucureşti)
EXURBAŢIE
Proces prin care populaţia, cadrul construit şi noile structuri urbane se revarsă dincolo de vechiul perimetru al unui oraş.
(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
EXURBIE
Reprezintă o formă de dezvoltare rezidenţială în mediul rural, în care sunt majoritari orăşenii (“Pradisul Verde” din comuna Corbeanca). Zonele rezidenţiale se dezvoltă în jurul satelor sau de-a lungul principalelor artere de circulaţie. Fiind accesibile cu mijloace de transport rapid sau cu automobilul, acest gen de dezvoltări rezidenţiale au început să domine peisajele rurale ale zonelor metropolitane din ţările occidentale. Ele reprezintă o formă de periurbanizare. Specialiştii au considerat exurbanizarea un remediu împotriva dezvoltării exagerate a oraşului. (Termen folosit de Spectorsky pentru a descrie marea “pană” triunghiulară de dezvoltare rezidenţială în zona rurală de la nord de New York, pe o distanţă de 16 km de la marginea acestuia).
(Urbanproiect – Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale – Pr. A.4 –faza 4.1 – 2002)
FOND
Totalitatea mijloacelor materiale şi băneşti de care dispune o întreprindere, o organizaţie economică, etc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc. 1987)
Fond de Coeziune
• Instrument financiar al politicilor structurale ale Uniunii Europene creat în 1993 în favoarea a patru ţări mai puţin prospere (Obiectiv 1) ale UE (Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania) care sprijină investiţii în domeniul infrastructurii de transport şi mediu. Se adresează doar ţărilor membre ale Uniunii Europene.

(Programul Phare 9708 /Aster S cons arl, Note informative pentru Consiliile de Dezvoltare Regională, 1997)
31AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Fond Naţional pentru Dezvoltare Regională (FNDR)
• Instrument financiar pentru finanţarea programelor multianuale de dezvoltare regională în România constituit din sume de la bugetul de stat şi asistenţă financiară nerambursabilă externă.

(cf. Legii nr.315 /2004 privind dezvoltarea regională în România)
Fond pentru Dezvoltare Regională (FDR)
• Instrument financiar pentru finanţarea programelor de dezvoltare regională şi cheltuielilor de funcţionare a ADR, la nivelul fiecărei regiuni, constituit din alocaţii de la FNDR şi contribuţii din bugetele proprii ale judeţelor sau ale municipiului Bucureşti precum şi din alte surse atrase, interne sau externe.

(cf. Legii nr.315 /2004 privind dezvoltarea regională în România)
Fonduri Pre-structurale
• Instrumente financiare specifice pentru ţările în curs de aderare, cu obiective şi alocaţii financiare stabilite pentru perioada 2000-2006. Aceste instrumente financiare urmăresc să ofere un ajutor nerambursabil ţărilor candidate, care să funcţioneze pe principii similare Fondurilor Structurale şi Fondului de Coeziune. Cele trei instrumente sunt: Phare, ISPA (Instrumentul Structural de Pre-Aderare) şi SAPARD (Programul Special de Asistenţă pentru Dezvoltare Agricolă şi Rurală).

(Pascariu, G., Trăistaru, I., – Politica de dezvoltare regională, seria Micromonografii – Politici Europene – IER, 2000)
Fonduri Structurale
• Instrumente financiare prin care Uniunea Europeană acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice si sociale.

(HG 497 /2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale)
• Principalul mijloc şi instrument pe care îl foloseşte UE pentru asigurarea coeziunii sociale şi economice. FS integrează în prezent 4 fonduri distincte, create pe parcursul a trei decenii de existenţă a comunităţii vest-europene, care reprezintă tot atâtea instrumente financiare de sprijin pentru dezvoltare şi care acţionează concentrat în diferite regiuni sau sectoare economice şi sociale din cadrul statelor membre ale UE: Fondul Social European creat în 1960; Fondul European de Orientare şi Garantare pentru Agricultură, secţiunea Orientare creată în 1962; Fondul European de Dezvoltare Regională creat în 1975; Instrumentul Financiar pentru Orientare în Domeniul pescuitului creat în 1993.

(Pascariu, G., Trăistaru, I., – Politica de dezvoltare regională, seria Micromonografii – Politici Europene – IER, 2000)
32AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Fondurile structurale sunt definite în HG 497 din 2004 astfel:
Fondul european pentru dezvoltare regională este fondul structural care sprijină regiunile mai puţin dezvoltate, prin finanţarea de investiţii în sectorul productiv, infrastructură, educaţie, sănătate, dezvoltare locală şi întreprinderi mici şi mijlocii;
Fondul social european este fondul structural, destinat politicii sociale a Uniunii Europene, care sprijină măsuri de ocupare a forţei de muncă şi dezvoltare a resurselor umane;
Fondul european pentru orientare şi garantare în agricultură – secţiunea “Orientare” este fondul structural destinat politicii agricole comune a Uniunii Europene, care sprijină măsuri pentru modernizarea agriculturii şi dezvoltarea rurală;
Instrumentul financiar de orientare piscicolă este fondul structural destinat politicii comunitare din domeniul pescuitului, care sprijină măsuri pentru creşterea competitivităţii sectorului piscicol, în condiţiile asigurării unui echilibru durabil între resurse şi capacitatea de exploatare.
FUNCŢIUNI PERIURBANE
Atribuţii specifice pe care le îndeplinesc localităţile situate în imediata apropiere a unor centre urbane, generate de relaţiile de intercondiţionare ce se stabilesc între oraş şi teritoriul său înconjurător şi care le imprimă anumite caractere de ordin economic şi social. Pe măsura intensificării ritmului de dezvoltare a localităţilor se amplifică şi funcţiunile periurbane ale acestora.
(George Erdeli – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
FUNCŢIUNI URBANE
Activităţi umane specifice care se desfăşoară într-un oraş, într-o anumită perioadă de timp, determinând mărimea şi caracterul dezvoltării urbanistice a acestuia. Funcţiunile urbane sunt condiţionate, într-o măsură însemnată, de aşezarea oraşului în teritoriu, condiţiile climatice, resursele naturale, trăsăturile mediului ambiant, de evoluţia pe parcursul istoriei(…)Printre principalele funcţiuni ale oraşelor contemporane se menţionează: funcţiunile economice, de cazare a populaţiei, social-culturale, comerciale, de circulaţie urbană şi interurbană, de cercetare, balneo-turistică, administrativă, etc. Diversitatea, nivelul de dezvoltare şi prevederea diverselor funcţiuni urbane influenţează direct mărimea, importanţa şi rolul oraşului în cadrul teritoriului şi a reţelei de localităţi.
(George Erdeli – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
33AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
HABITAT
Locul sau tipul de loc în care un organism sau o populaţie există în mod natural.
(Legea nr. 137 /1995 pentru protecţia mediului,)
Termen ce defineşte în sens general, o arie geografică (mai mult sau mai puţin extinsă) determinată de condiţiile naturale în care un individ, un grup social sau o comunitate etnică sa adăposteşte şi îşi poate desfăşura normal activităţile esenţiale pentru viaţă. Termenul a fost folosit de Linné, în anul 1756, pentru descrierea apariţiei şi existenţei speciilor de faună şi floră într-o anumită regiune (din lat. habitare – a locui, a sta undeva, a fi prezent într-un loc).
(George Erdeli – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Habitat natural prioritar
• Tip de habitat natural ameninţat, pentru a cărui conservare există o responsabilitate deosebită.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
Habitat natural de interes comunitar
Acele habitate care:
• sunt în pericol de dispariţie în arealul lor natural;
• au un areal natural mic ca urmare a restrângerii acestuia sau prin faptul că au o suprafaţă restrânsă;
• reprezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre următoarele regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică.

(OUG nr. 236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
IERARHIZARE FUNCŢIONALĂ A LOCALITĂŢILOR URBANE ŞI RURALE
Clasificarea localităţilor pe ranguri în funcţie de importanţa în reţea şi de rolul teritorial, asigurându-se un sistem de servire a populaţiei eficient din punct de vedere economic şi social şi o dezvoltare echilibrată a localităţilor în teritoriu.
(Legea nr. 351 /2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi)
34AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
INDICATOR
Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punct de vedere al compoziţiei structurii, schimbării în timp, al legăturilor reciproce cu alte fenomene, etc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Expresie cu ajutorul căreia pot fi caracterizate laturile cantitative şi calitative ale diferitelor fenomene sau procese economice , sociale, tehnice, la nivelul unor teritorii şi perioade de timp determinate. Fiecare indicator are o anumită formă de exprimare, în funcţie de procesele pe care le ilustrează: în mărimi absolute, în mărimi relative, sub formă de mărimi medii sau indici.
(Mic lexicon ilustrat a noţiunilor de sistematizare, Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
Acoperă întreg domeniul studiat, în evoluţie, fiind indicatori de caracterizare a situaţiei existente şi indicatori de caracterizare a evoluţiei în timp – pentru determinarea elementelor pozitive sau negative intervenite şi a surprinde tendinţele care se manifestă, asigurându-se astfel posibilitatea unor intervenţii în timp util a organismelor competente.
Trebuie să asigure compatibilitatea (indicatori de normalitate, medii, optimi sau praguri minime şi maxime) şi să faciliteze evaluarea eficienţei în programele existente la nivelul organismului urban / teritoriului.
Indicatorii sunt de mărime, de concentrare, de distribuţie şi de densitate.
Indicatorii constituie un sistem de informaţii întrebuinţaţi în planificarea şi aplicarea politicilor de amenajarea teritoriului şi urbanism pentru descrierea stărilor şi evoluţiilor în unităţile teritoriale de referinţă.
Indicatori unidimensionali sau “simpli”, care iau în considerare o singură caracteristică, de regulă observabilă (venituri pe cap de locuitor, consumul alimentar, suprafaţa medie locuibilă sau număr de camere pe persoane, etc.). Indicatorii simpli cuprind informaţii directe.
Indicatori multidimensionali sau “complecşi”, sintetici, care se constituie prin asamblarea unui număr de indicatori unidimensionali pentru a măsura o variabilă mai complexă (nivel de trai, calitatea vieţii, gradul de democratizare a unei societăţi etc.)
(Zamfir, C., Vlăsceanu, R. – Dicţionar de sociologie, 1993)
Indicatori urbani extensivi – cuprind informaţii referitoare la relaţiile intersectoriale.
(Materiale documentare Urbanproiect)
Indicatori de amenajarea teritoriului
• Sistem de informaţii întrebuinţaţi în planificarea şi aplicarea politicilor de amenajarea teritoriului pentru descrierea stărilor şi evoluţiilor în unităţile teritoriale de referinţă. Cu ajutorul indicatorilor spaţiali sunt reprezentate aspectele şi procesele structurilor teritoriale, care datorită complexităţii factorilor teritoriali, au un număr şi o diversitate mare.

(Urbanproiect – Materiale documentare)
35AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Indicator de calitate
• Indicatori care transpun indicatorii tehnici (de mediu) în indicatori vizibili şi emotivi care vor conduce la /şi vor facilita implicarea comunităţii.

(The European sustainable cities report – Ec expert groups on the urban environment 1996)
Indicator de calitatea mediului
• Indicatori primari utilizaţi în evaluarea principalelor caracteristici de mediu.

(The European sustainable cities report – Ec expert groups on the urban environment 1996)
Indicator de durabilitate
• Caracteristici definibile şi măsurabile ale unei entităţi, caracteristici ale căror niveluri sau tendinţe de schimbare relevă dacă entitatea (pământul, oraşul) devine mai mult sau mai puţin durabilă.

(The European sustainable cities report – Ec expert groups on the urban environment 1996)
Indicator social
• Instrument de măsurare a caracteristicilor specifice faptelor, fenomenelor sau proceselor sociale.

(Zamfir, C., Vlăsceanu, R. – Dicţionar de sociologie, 1993)
Indicatori spaţiali
• Sistem de descriere al unităţilor spaţiale prin care se pun în evidenţă aspecte structurale şi procese cu efect spaţial.

(Urbanproiect – Indicatori relevanţi pentru dezvoltarea spaţială la nivel european, 2000)
INDICE
Mărimea rezultată din raportarea a două niveluri diferite ale unui indicator, reflectând variaţia acestuia în timp sau în spaţiu. Se exprimă de regulă în procente, dar poate fi determinat şi ca mărime medie sau în valori absolute. În raport cu baza de raportare, indicele poate fi: cu bază fixă – raportarea tuturor valorilor intervenite în evoluţia unui proces la o perioadă de bază sau de referinţă – şi în lanţ – raportarea succesivă a fiecărei valori intervenită în dinamica unui proces la valoarea din perioada anterioară.
(Mic lexicon ilustrat a noţiunilor de sistematizare, Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
INFORMAŢIE
Cunoştinţe, fapte, semnificaţii, date, rezultate din investigarea realităţii, din analiza unor documente sociale sau din studiul unor cercetări deja finalizate.
(Zamfir, C., Vlăsceanu, R. – Dicţionar de sociologie, 1993)
36AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
INFRASTRUCTURĂ
Echipări materiale şi resurse personale dintr-un teritoriu care servesc ca bază evoluţiei principalelor funcţii ale existenţei umane – locuire, recreare, transport, comunicare, educaţie, sănătate, etc. În general infrastructura este în gestiunea autorităţilor publice, care în acest mod asigură într-un cadru legal şi oficial satisfacerea acestor servicii.
(Urbanproiect – Ghid de elaborare a documentaţiilor de AT)
Ansamblul sistemelor, reţelelor tehnice şi instalaţiilor aferente acestora, prezente la suprafeţe solului, a apelor sau în subteran, care asigură accesul, transportul şi transmiterea între diferite puncte ale elementelor componente care intervin în derularea activităţilor social-economice. Include: sistemul căilor de comunicaţii, sistemul energetic, sistemul de telecomunicaţii, sistemele de alimentare cu apă, energie termică etc.
(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Infrastructură socială
• Reţeaua de dotări publice existente la nivelul unui teritoriu.

(Materiale documentare Urbanproiect)
Infrastructură tehnică
• Echiparea tehnică a unei localităţi sau a unui teritoriu cu reţele tehnice, precum şi instalaţii conexe subterane sau supraterane. Ex: reţele şi instalaţii de apă, canalizare, electrice, termice, gaze, telecomunicaţii, drumuri, reţele stradale, sisteme de irigaţii etc.

(Urbanproiect – Ghid privind elaborarea şi aprobarea regulamentelor locale de urbanism GM – 007 – 2000)
INTEGRARE
(1) A se include, a se îngloba, a se armoniza într-un ansamblu.
(2) Un proces complex de dezvoltare a economiei mondiale în condiţiile contemporane, constând în intensificarea, adâncirea interdependenţelor dintre economiile diferitelor state.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Tehnică şi Enciclopedică Bucureşti, 1987)
Încurajarea proceselor de cooperare la diferite niveluri: intraregional, inter-regional şi transfrontalier.
(Urbanproiect – Studiu privind cooperarea pentru dezvoltarea spaţială a zonei frontaliere „Porţile de Fier”, în corelare cu politicile aferente din Iugoslavia şi Bulgaria, 2000)
Integrarea instituţională în dezvoltarea regională
• Are loc fie la nivelul planificării resurselor umane, economice şi de capital, fie în procesul de management al reducerii disparităţilor şi /sau dezechilibrelor economice sau sociale, care se manifestă teritorial sau organizaţional pe o perioadă de timp.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001)
37AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
INTERCOMUNALITATE
Conlucrarea dintre colectivitătile locale care coagulează legitimitatea democratică, performanţa tehnică, capacitatea financiară, unitatea teritorială funcţională şi respectă în acelaşi timp democraţia locală întruchipată de comună.
(Estebe, Ph., Kirszbaum, Th., – Intercomunalitatea intre optim teritorial şi puterea locală, 1997)
Instaurarea unei colectivităţi pe o arie urbană, care este emanaţia colectivităţilor locale de bază, de la care derivă legitimitatea sa politică – alegeri cu sufragiu universal indirect – , resursele sale tehnice şi umane şi resursele financiare.
(Suire, M., Laruelle, N., – Cooperarea intercomunală, 1997)
INVESTIŢII DIRECTE CU IMPACT SEMNIFICATIV ÎN ECONOMIE
Investiţii cu o valoare care depăşeşte echivalentul a 1 milion dolari SUA, realizate în formele şi modalităţile prevăzute de prezenta lege şi care contribuie la dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii economice a României, determină un efect pozitiv de antrenare în economie şi creează noi locuri de muncă.
(Legea nr. 332 /2001, privind promovarea investiţiilor directe cu impact semnificativ în economie)
JUDEŢ
Unitate administrativ-teritorialǎ tradiţionalǎ în România, alcătuită din oraşe şi comune, în funcţie de condiţiile geografice, economice şi social-politice şi de legăturile culturale şi tradiţionale ale populaţiei. Judeţul, ca unitate teritorialǎ, îşi are originea în feudalism, când reprezenta un areal condus de un jude.
(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
LINIE DE COASTĂ
Limita rezultată prin unirea punctelor în care apa este în contact cu uscatul.
(Legea nr. 597 /2001, privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre)
LINIE DE ŢĂRM
Graniţa naturală de nisip, pietriş, roci, stânci, păpuriş, mlaştină sau zone umede la ţărmul mării, aflate în spatele liniei de coastă, în direcţia uscatului sau la baza falezei.
(Legea nr. 597 /2001, privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre )
38AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Ţărmul este zona dintre linia de coastă şi linia de ţărm.
(Legea nr. 597 /2001, privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre)
LITORAL
Regiune în lungul liniei de ţărm în cadrul căreia se produc procese specifice contactului mare-uscat.
(Ielenicz, M., Erdeli, G., Marin, I., – Dicţionar de termeni geografici pentru gimnaziu şi liceu, ed. Corint, Buc., 2001)
Fâşie de teren situată în lungul ţărmului unei mări sau unui lac, cuprinsă între linia ce marchează nivelul cel mai ridicat la care ajung apele şi linia care marchează nivelul cel mai coborât.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare, Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
LOCALITATE
Formă de aşezare stabilă a populaţiei în teritoriu, alcătuind un nucleu de viaţă umană, cu structuri şi mărimi variabile, diferenţiate în funcţie de specificul activităţilor de producţie dominante ale locuitorilor, caracteristicile organizării administrativ–teritoriale, numărul de locuitori, caracterul fondului construit, gradul de dotare social-culturală şi de echipare tehnico-edilitară. În funcţie de specificul şi de ponderea activităţii economice dominante, de numărul de locuitori, caracterul fondului construit, densitatea populaţiei şi a locuinţelor, de nivelul de dotare social-culturală şi de echipare tehnică localităţile se împart în două mari grupe: localităţi urbane şi localităţi rurale.
(Legea nr. 351 /2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi, Anexa nr. 1)
Localitate rurală (sat)
Localitate în care:
• majoritatea forţei de muncă se află concentrată în agricultură, silvicultură, pescuit, oferind un mod specific şi viabil de viaţă locuitorilor săi, şi care prin politicile de modernizare îşi va păstra şi în perspectivă specificul rural;
• majoritatea forţei de muncă se află în alte domenii decât cele agricole, silvice, piscicole, dar care oferă în prezent o dotare insuficientă necesară în vederea declarării ei ca oraş şi care, prin politicile de echipare şi de modernizare, va putea evolua spre localităţile de tip urban.
• terenul intravilan este utilizat parţial pentru agricultura de subzistenţă şi pentru comercializare.

(Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi , 351/2001)
39AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Localitate urbană
Localitate în care majoritatea resurselor de muncă este ocupată în activităţi neagricole cu un nivel diversificat de dotare şi echipare, exercitând o influenţă socio-economică constantă şi semnificativă asupra zonei înconjurătoare.
(Legea nr. 351 /2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi)
MANAGEMENT
Procesul de utilizare şi de facilitare a utilizării resurselor cu maximum de efect.
(Bennet, R., – Management, London, 1991 care citează definiţia introdusă de Departamentul Muncii din Anglia)
Procesul de planificare, organizare, conducere şi control al activităţilor şi utilizarea tuturor resurselor disponibile pentru a atinge scopurile organizaţiei.
(Bennet, R., – Management, London, 1991 care citează pe J. Stoner şi R. Freeman)
Management integrat
• Este procesul de planificare, organizare, conducere şi control al activităţilor şi utilizarea resurselor disponibile pentru atingerea scopurilor organizaţiei în mod coordonat, având permanent în vedere toate componentele implicate cât şi relaţiile dintre ele.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Martie 2002)
Management integrat de ecosistem
• Cea mai adecvată abordare operaţională a procesului de protecţie şi revitalizare a unei zone dată fiind complexitatea întrepătrunderii factorilor. El utilizează zone-tip ca unităţi de management care coincid cu zonele funcţionale prevăzute în documentaţiile de urbanism. Analizează parametrii fizici şi biotici, socio-economici şi administrativi.

(Urbanproiect – Ghid privind protecţia şi revitalizarea zonelor fragile ecologic GT-034-01)
Managementul cooperării instituţionale
• Este procesul de utilizare (planificare, organizare, conducere şi control al activităţilor, utilizarea resurselor disponibile) a tuturor instituţiilor responsabile şi /sau implicate în teritoriul studiat şi de facilitare a cooperării lor în scopul obţinerii efectelor maxime benefice asupra acelui teritoriu.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Martie 2002)
40AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Managementul regional
• O conducere la nivel regional care să se concentreze nu numai asupra necesităţilor şi opţiunilor fiecărei localităţi în parte, ci şi asupra regiunii în ansamblul ei. Argument al necesităţii managementului regional; este concurenţa urbană ce decurge din procesul de globalizare a economiei, duce la necesitatea de a optimiza avantajele comparative ale localităţilor în ansamblu.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională , Decembrie 2001)
Se referă la trei procese globale :
• procesele legate de transformările economice şi tehnologice;
• procesele legate de diferenţierile accentuate socio-economice (segregarea, marginalizarea socială, creşterea ilegalităţilor);
• evoluţia modelelor care reprezintă rolul şi structura sectorului public.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională , Decembrie 2001)
Managementul urban
• Reprezintă procesul de dezvoltare, execuţie, coordonare şi evaluare a strategiilor integrate, în conformitate cu politicile urbane formulate, cu ajutorul actorilor urbani relevanţi, reprezentând practic faza de implementare a deciziei în dezvoltarea urbană.

(IHS – Stabilirea sistemului de indicatori de analiză-diagnostic, Martie 2002)
MARKETING
Marketing regional
• Promovarea economică a regiunii prin reţele de cooperare teritorială şi comunicare instituţională, în scopul coordonării dezvoltării unităţilor teritoriale cu strategiile administraţiei publice centrale şi locale şi a valorificării oportunităţilor de cooperare pe coridoarele economice naţionale şi transnaţionale.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001)
Marketing urban sau fundamentarea deciziei
• La nivel urban, reprezintă procesul de analiză a condiţiilor pieţei şi se defineşte prin alinierea politicilor urbane la cererile factorilor existenţi în economia locală şi la speranţele factorilor potenţiali, în scopul promovării economiei locale. În analiză sunt importanţi: autoritatea locală, sectorul privat, comunitatea.

(IHS – Stabilirea sistemului de indicatori de analiză-diagnostic, Martie 2002)
MĂSURĂ
Hotărâre, prevedere; mijloc, procedeu pentru realizarea unui scop.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Tehnică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
41AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Măsuri de amenajarea teritoriului
• Prevederi cu caracter practic, care se referă la ameliorarea unor procese cu efect teritorial în sensul formulat de obiectivele de amenajare a teritoriului. Acestea vizează procese din domeniul social şi economic.

(Materiale documentare Urbanproiect)
MEDIU
Totalitate a factorilor naturali externi omului (atmosfera, lumina, temperatura, relieful, vegetaţiei, etc. precum şi celelalte fiinţe vii), ca elemente geografice şi biologice cu care formează o unitate, stabilită pe baza unor strânse interacţiuni, constituind mediul primar, precum şi cadrul artificial (cultura, civilizaţia, sfera fenomenologică ce-l înconjoară spaţial sau temporal), constituind mediul secundar. Mediul are un rol preponderent în procesul evoluţiei omului, care, la rândul său, fiind un component activ al mediului, reprezintă un factor de transformare a acestuia.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare, Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
Mediu construit / antropic
• Reprezintă categoria care cuprinde toate terenurile ocupate de clădiri, drumuri, exploatări miniere, cariere etc., inclusiv spaţiile auxiliare ale acestora, destinate deliberat activităţilor umane. Sunt incluse, de asemenea, anumite tipuri de spaţii deschise care sunt legate strâns de aceste activităţi, cum ar fi: depozitele de deşeuri, terenurile virane din zona construită, parcuri şi grădini orăşeneşti.

(UN-HABITAT – Global Report on Human Settlements, 1998 /Urbanproiect – Cod de practică privind evaluarea gradului de alterare a dezvoltării durabile a mediului construit, 1998)
Mediu durabil
• Înseamnă a lăsa lumea într-o stare care să permită locuitorilor viitorului să beneficieze de o calitate a vieţii cel puţin asemănătoare cu cea de care am beneficiat noi (Ch. Kibert la Prima Conferinţă Internaţională asupra Construcţiilor Durabile, din 1994)

(Urbanproiect – Cod de practică privind evaluarea gradului de alterare a dezvoltării durabile a mediului construit, 1998)
Mediu fizic
• Ansamblul ce reglementează elementele mediilor – natural şi antropic – caracterizat prin cicluri de viaţă şi inter-relaţii între componente.

(Materiale documentare Urbanproiect)
Mediu natural
• Ansamblul componentelor, structurilor şi proceselor fizico-geografice, biologice şi biocenotice naturale, terestre şi acvatice, având calitatea intrinsecă de păstrător al vieţii şi generator de surse necesare acesteia.

42AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
Protecţia mediului
• Ansamblul acţiunilor şi măsurilor privind protejarea fondului natural şi construit în localităţi şi teritoriul lor înconjurător.

(Legea nr.350 /2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
Puncte de discontinuitate şi perturbare a mediului
• Areale în care calitatea factorilor de mediu a fost grav afectată.

(Urbanproiect – Plan de amenajare a teritoriului judeţului Constanţa şi a litoralului românesc, 1994)
MEGALOPOLIS
Termen utilizat pentru prima dată de J. Gottman, în deceniul al VI-lea al secolului XX, pentru a descrie banda crescândă şi relativ continuă de aşezări urbane, suburbane şi exurbane dezvoltată de la New York şi Philadelphia către Baltimore, fenomen ce începe să fie prezent şi în Europa vestică.
(Urbanproiect – Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale – Pr. A.4 –faza 4.1 – 2002)
Ansamblu urban gigant, rezultat al unor conurbaţii multiple şi complexe luând forma unui oraş continuu, care s-a format atunci când interstiţiile rurale dintre ariile metropolitane au fost înghiţite de creşterea urbană
(Zamfir, C., Vlăsceanu. R., – Dicţionar de sociologie, 1993)
MEMORANDUM FINANCIAR
Un acord financiar legal între Comisia Europeană şi ţara care primeşte asistenţă financiară din partea UE (Phare, ISPA, SAPARD etc.) la nivel ministerial. Memorandumul Financiar stabileşte anual fondurile pe care Phare trebuie să le furnizeze.
(Programul Phare 9708 /Aster S cons arl, Note informative pentru Consiliile de Dezvoltare Regională, 1997)
METODĂ
(1) Mod de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a realităţii în obiective;
(2) Procedeu folosit în scopul cunoaşterii unui obiect sau al obţinerii unui rezultat.
(3) Mod organizat, sistematic de lucru sau de gândire.
(4) Manual cuprinzând reguli.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
43AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Metoda analizei structurale interpretative
• Utilizează graful de funcţionare şi matricea de inter-relaţie.
• Graful este utilizat pentru a genera morfologia unui model spaţial.

(Botez, M., Celac, M., – Sistemele spaţiului amenajat, 1980)
Metoda arborilor de structură
• Identifică elementele care compun reprezentarea unui sistem oferind procedura logică de descoperire succesivă a elementelor ce trebuie luate în evidenţă în construirea unui model şi ordonează raţionamentele în perioada premergătoare construirii modelului.

(Botez, M., Celac, M., – Sistemele spaţiului amenajat, 1980)
Metoda arborilor de pertinenţă
• Detaliază etapele pe parcurs pentru atingerea unui obiectiv.

(Botez, M., Celac, M., – Sistemele spaţiului amenajat, 1980)
Metode choremice de modelare a sistemelor teritoriale
• Oferă elemente esenţiale legate de caracteristicile spaţiului începând cu forma ţării şi terminând cu magistralele de circulaţie. Orice organizare a spaţiului se poate exprima prin şapte semne de bază (aria, punctul, linia, fluxul, trecerea, variaţia, gradientul) care prin combinare formează 28 choreme.
• Choremă(e) – desemnează aranjamente fundamentale ale obiectelor în spaţiu şi structurile elementare ca fiind forme puternice ale acestor aranjamente spaţiale elementare. Ele exprimă acţiuni, proiecte şi rezultate, reprezentând “semnătura” societăţilor pe spaţiul în care trăiesc. Cu ajutorul lor se găsesc legi ale spaţializării, ale distanţei şi ale gravitaţiei dar şi ale tuturor acţiunilor sociale de proprietate, de exploatare, de comunicare, de locuire şi de gestiune a spaţiului.

(Ianoş, I., – Sisteme teritoriale, 2000)
Metoda dinamicii sistemelor în modelarea proceselor regionale
• Ajută la reprezentarea proceselor care se desfăşoară într-o regiune. Cu instrumentul dinamicii sistemelor se pot aborda diferite probleme cu caracter regional (de exemplu, modelul unui bazin hidrografic care analizează economia teritoriului asociat bazinului în relaţia cu resursele de apă şi cu configuraţia demografică specifică).

(Botez, M., Celac, M., – Sistemele spaţiului amenajat, 1980)
Metoda folosirii tehnicilor cu caracter statistic
• Se întemeiază pe existenţa unor date cantitative referitoare la fenomenul modelat completând astfel analizele orientate spre aspecte calitative, elaborate prin metoda arborilor (metodele statisticii sunt: lineare, bidimensionale şi multidimensionale).

(Enache, M., – Modele matematice în sistematizare, 1977)
44AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
METROPOLĂ
O metropolă este alcătuită dintr-o inimă centrală cu un nucleu având un număr mare de locuitori, împreună cu comunităţile adiacente care au un grad ridicat de integrare socială şi economică cu “inima” şi o pondere a populaţiei urbane de minim 50%.
(Census Bureau – US State Office of Management and Budget, OMB)
Trebuie să îndeplinească criteriile de mărime, legături de transport, de potenţial intelectual, de rol de “oraş-poartă” şi de rol central pe scara internaţională şi în primul rând în propria ţară.
(Raport de evaluare – Conferinţa “Regiunile Metropolitane Europene” – Essen 1999 – Projectburo “Europaische Metropol-regionen”- Strategies for Sustainable Development of European Metropolitan Regions – Anexă documentară privind aglomeraţia Budapesta)
Reprezintă un val puternic de migraţie dinspre oraş spre suburbii. Astfel, tot mai multă populaţie devine urbană, iar în interiorul zonelor urbane creşte descentralizarea. Interacţiunea dintre aceste două tendinţe a produs noua formă de aşezare numită metropolă, care nu mai este nici oraş în înţelesul tradiţional, nici zonă rurală.
(Angotti, Th., – METROPOLIS 2000 – Planning, poverty and politics, 1993)
Marile metropole se definesc prin echipare şi prin zonele de influenţă, acestea din urmă definind un prag al rentabilităţii necesare pentru echipamentele de înalt nivel (infrastructuri de transport, capacităţi de primire, instituţii de decizie politică, economică şi culturală, servicii pentru marile companii internaţionale). Există mai multe relaţii între metropolele internaţionale decât între o capitală şi oraşele din zona sa metropolitană. Mărimea spaţiilor metropolitane duce la acutizarea problemelor urbane (segregare, şomaj, insecuritate, presiune funciară şi speculă imobiliară, degradarea calităţii mediului).
(Bonnet, J., – Marile Metropole Mondiale, 2000)
Termen utilizat pentru orice oraş de dimensiuni mari, dar îndeosebi pentru centrele urbane care joacă rol de capitală regională sau naţională sub aspect economic, cultural, administrativ, etc.
Termenul de metropolă denumeşte în prezent acea localitate care se caracterizează printr-un anumit tip de relaţii ofensive cu restul lumii şi o anumită mărime. În ceea ce priveşte primul atribut, astăzi, într-o lume a globalizării producţiei de bunuri şi servicii, situaţia de metropolă este atestată de prezenţa acelor activităţi prin care sunt luate decizii la scară internaţională, deci, a diferitelor instituţii internaţionale, sedii sociale sau filiale ale marilor companii multinaţionale, sedii şi filiale ale marilor bănci, burse.
(Cristea, D., – Ce ar trebui ca Bucureştii să redevină o adevărată metropolă – articol)
În cadrul teoriei locului central, metropola reprezintă un nivel superior în ierarhia urbană, se constituie în centrul de control al economiei moderne, cu o populaţie de cel puţin un milion de locuitori şi circumscrie o regiune cu 5-30 milioane de locuitori.
(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
45AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Metropole de contrapondere
• Metropole sau oraşe apărute în planificarea urbană franceză în anii 1966-1970, care funcţionează ca poli activi în zonele mai puţin privilegiate, în procesul de descentralizare a creşterii economice şi de contrabalansare a atracţiei exercitate de Paris, pentru a se constitui o ierarhie urbană mai echilibrată.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
Metropolizarea
• Este cel mai important proces de creştere urbană şi transformare de la sfârşitul mileniului doi. Metropolizarea marchează sfârşitul dialecticii ora ş/zonă rurală reprezentând în principal o nouă structurare a organizării spaţiale. Amploarea şi modernitatea sa o fac “globalizantă”, în condiţiile în care metropola nu poate funcţiona decât dacă se sprijină pe o zonă de metropolizare prin care se efectuează schimbarea sa de scară şi a cărei dinamică vine din schimburile care se stabilesc între oraşul-centru şi zona de metropolizare. Solidaritatea în dezvoltare care se instaurează şi care recunoaşte mai curând sau mai târziu o structură metropolitană, se traduce printr-o nouă structură spaţială.

(Urbanproiect – Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale – Pr. A.4 –faza 4.1 – 2002)
• Tendinţă pe plan mondial – apărută în ţările dezvoltate, dar care în prezent se regăseşte mai ales în cele în curs de dezvoltare – de concentrare a populaţiei în oraşele mari, şi implicit de creştere a numărului acestora.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
Proces de metropolizare
• Proces de dezvoltare a unei localităţi ca metropolă, prin care au loc transformări notabile ca structură spaţială, rezultând o nouă imagine (creşte atracţia centrului aglomeraţiei, apar coridoare de dezvoltare, au loc mutaţia periferiei şi un efect de rocadă, se creează o zonă sau o regiune metropolitană, devin evidente un nou mod de percepere sensibilă şi o reală “artă” a gestionării schemelor evolutive). Noile semne urbane împreună cu noile evenimente se sublimează în noua identitate a metropolei. Acest proces devine evident odată cu atingerea anumitor condiţii cum sunt: un nivel ridicat de urbanizare a ţării şi de terţiarizare a economiei, o formă complexă de aglomeraţie urbană, o accesibilitate prin căi rapide de toate categoriile ale căror puncte de interconectare sunt considerate “noduri logistice”, un mediu favorabil în care arhitectura şi urbanismul se impun ca importanţi vectori ai atractivităţii atât prin valorificarea patrimoniului cât şi prin experimente anticipative. Noile semne urbane împreună cu noile evenimente se sublimează în noua identitate a metropolei.

(Gachelin, Ch., – Metropolisation: un phenomene mondial – URBANISME (h.s.) nr.3 /1993)
46AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
MONUMENT
(1) Operă de sculptură sau de arhitectură; construcţie de o deosebită valoare istorică sau arhitectonică.
(2) Document istoric, scriere, creaţie culturală de însemnătate naţională sau internaţională.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Tehnică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Monumente ale naturii
• Arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice, peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade, şi alte manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosiliere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

(OUG nr. 236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
• Element sau mic ansamblu natural, unic sau rar.

(Urbanproiect – Legea nr.5/ 2000 privind aprobarea PATN – “Secţiunea a IIIa – Zone protejate”)
Monumente istorice
• Bunuri imobile sau ansambluri de bunuri imobile care prezintă valoare din punct de vedere arheologic, istoric, arhitectural, religios, urbanistic, artistic, peisagistic sau tehnic.

(Legea nr. 5 /2000 privind aprobarea PATN – Secţiunea a III a – Zone protejate)
• Bunuri imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României sau în afara graniţelor, proprietăţi ale statului român, semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală. Monumentele istorice fac parte integrantă din patrimoniul cultural naţional şi sunt protejate prin lege. Monumentele istorice sunt bunuri imobile situate suprateran, subteran sau subacvatic.

(Legea nr. 422 /2001 privind protejarea monumentelor istorice)

Conform legii 422 /2001 monumentele istorice se clasează în următoarele grupe:
• grupa A – “monumentele istorice de valoare naţională şi universală”;
• grupa B – “monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local”.

Legea 422 /2001 stabileşte următoarele categorii de monumente istorice:
• monumente (construcţie sau parte de construcţie […] împreună cu terenul delimitattopografic […]),
• ansambluri (grup coerent […] care împreună cu terenul aferent formează o unitatedelimitată topografic […]),
• situri (teren delimitat topografic cuprinzând […] creaţii umane în cadru natural […]);

47AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
MODEL
Ceea ce întruneşte calităţile tipice ale unei categorii; tip reprezentativ; prototip.
(Mic dicţionar enciclopedic – Ed. Tehnică, Bucureşti 1972)
O reprezentare matematică, logică sau mecanică a unei relaţii, teorii, proces, sistem sau secvenţe de evenimente astfel conceput încât prin utilizarea sa să constituie fie un mijloc de sintetizare a relaţiilor complexe din lumea reală, fie ca mod de ilustrare a unei teorii.
(Goodall, B., Dictionary of Human Geography, Penguin, UK, 1987)
Structură simplificată a realităţii, care se presupune că reprezintă trăsături semnificative sau relaţii în forme generalizată, tehnică, cu ajutorul cărora anumite aspecte ale realităţii pot fi artificial reprezentate sau simulate şi în acelaşi timp, simplificate pentru a facilita înţelegerea. Modelul are la bază o reprezentare matematică sau cel puţin presupune o rigoare matematică şi poate fi definit drept “o teorie, o lege, o ipoteză, o idee structurală” (R.J. Charley P. Haggett 1967). Poate fi înţeles ca o aproximaţie foarte subiectivă, deoarece nu include toate observaţiile asociate sau măsurătorile, deşi acestea sunt valabile, pentru a lăsa la o parte detaliile incidentale şi pentru a da posibilitatea să iasă în evidenţă aspectele fundamentale.
(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
(1) O simplificare, o reflectare numai parţială a originalului, având scopul de a oferi date mai accesibile investigaţiei teoretice sau experimentale.
(2) Un sistem teoretic (logic-matematic) sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietăţile şi transformările unui sistem mai complex (sistemul original) cu care modelul prezintă o anumită analogie.
(Materiale documentare Urbanproiect)
Model de analiză comparativă
• Destinat cântăririi avantajelor şi dezavantajelor diferitelor variante de dezvoltare, avute în vedere procesul de decizie în domeniul urban şi găsirii celei mai bune dintre ele.

(Urbanproiect – Modelarea – proces al proiectării spaţiului amenajat, 2002)
Model de dezvoltare fizico-spaţială urbană
• Repartizează populaţia şi activităţile economice şi social-culturale în teritoriu, descriind diferite configuraţii spaţiale de activităţi industriale, comerciale, de locuit, etc.

(Urbanproiect – Modelarea – proces al proiectării spaţiului amenajat, 2002)
Model de dezvoltare (modelele de planificare şi modelele predictive sunt numite modele de dezvoltare)
• Sunt angajate într-o acţiune ce priveşte dezvoltarea teritoriului. În cadrul procesului de evoluţie al teritoriului aceste modele de viaţă au o deosebită importanţă. În această categorie nu intră doar un plan de o simplă perspectivă, intră mai multe feluri de planuri: planuri strategice.

(Sandu, A., Teoria structurilor urbane, curs)
48AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate

Categorii de modele:
1. În raport cu gradul de generalitate al modelului. Acesta cuprinde evaluarea cantităţii deinformaţii. Avem de a face cu modele generale sau cu modele foarte aprofundate.Putem aprecia gradul de generalitate în raport cu întinderea modelului şi cu profunzimeamodelului:
– după întindere: a) modele specifice (privesc particularitatea); b) modele generale(atribuite unei clase de lucruri care priveşte esenţa lucrurilor, nu particularităţile);
– din punct de vedre al profunzimii: a) modele parţiale(încearcă să explice numaio parte); b) modele globale (încearcă să explice totul).
2. În raport cu conţinutul modelului – la ce se referă modelul, ce vrea să pună în evidenţă:
– model formal – se referă la formă;
– model conceptual –model care dă referinţe asupra conceptului (concepţiei).Forma e secundară; pentru o aceeaşi concepţie pot corespunde formalizări diferite;
– model analogic-material – indiferent dacă se referă la formă sau concepţie, seexprimă în principiu în matematică. Preia o existenţă, o alcătuire pe care ne-o pune înfaţă ca model care ne interesează.
3. În raport cu modul de exprimare:

– model iconic – modelul care reprezintă o imagine. Nu se referă în primul rând laformă. Poate fi un model conceptual sau formal (ex. o machetă);
– model real obiectual – obiectul din realitate este utilizat ca model;
– model analitic – se consumă în cadrul unei scheme. Este un model care explică unconcept, o metodă. Modelul analitic e un model rezumativ. Nu trebuie solicitat pentrua spune maximum. În general el cuprinde atât cât ne interesează pe noi;
– model matematic – se referă la esenţa lui. Este rezolvat în sine ca formulă sau pebaza unei formule geometrice;
– model verbal – se exprimă printr-o afirmaţie.

4. În raport cu timpul de valabilitate al modelului:

– model static – se constituie ca sistem static, situaţie care nu corespunde teritoriului.Modelul nu este valabil decât în analiza de structură, analiză într-un anumit moment;
– model dinamic – corespunde dezvoltării oraşului. În general modelul dinamic esteutilizat în urbanism în surprinderea fenomenelor de natură social-demografică;
– model hibrid – ia în considerare o imagine statică de-a lungul timpului.

5. În raport cu scopul şi rolul modelului:

– model descriptiv – mai e numit şi model explicativ sau analitic. Urmăreşte relaţiadintre cauză şi efect demonstrând de ce se produce ceva în teritoriu;
– model de planificare – serveşte expunerii tezelor ca soluţie pentru o problemă saupentru rezolvarea globală a problemelor în teritoriu;
– model prospectiv (predictiv) –impune soluţii de alternativă. Prin intermediul său sepoate aprecia ce este pozitiv şi ce este negativ în raport cu anumite criterii de
evaluare; model metodologic (explorativ) – poate fi un model de orientare a cercetării sau deorganizare a procesului de cercetare şi nu numai al lui, ci şi al procesului de punere înoperă a unui proiect de arhitectură sau urbanism
– . Desfăşurarea marilor proiecte nu se poate face fără un model executiv. u, A., Teoria structurilor urbane, curs)
(Sand
49AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Model de dezvoltare regională
• Oferă informaţii şi prognoze cu privire la populaţia şi activităţile economice dintr-o anumită regiune în condiţii sociale, economice, tehnologice şi politice determinate.

(Botez, M., Celac, M., – Sistemele spaţiului amenajat, 1980)
Model energetic
• Modelează relaţia “localităţi – energie”. Necesitatea lor o reprezintă programarea corectă a aprovizionărilor, în condiţiile creşterii rapide a consumurilor şi a diversificării produselor energetice, în special a derivatelor petrolului.

(Ioanid, V., – Urbanism şi energie, 1985)
Model energetic global (de tip “supravieţuire”)
• Contribuie la îmbunătăţirea reprezentărilor analitice a relaţiilor economie – energie – mediu înconjurător în raport direct cu problemele demografice majore.

(Ioanid, V., – Urbanism şi energie, 1985)
Model energetic strategic
• Încearcă să descrie relaţiile complexe dintre energie, amenajarea teritoriului, dezvoltarea economică şi protecţia mediului.

(Ioanid, V., – Urbanism şi energie, 1985)
Model fenomenologic
• Model de generare şi alocare a activităţilor în spaţiu.
• Teoria locării = teoria amplasării sau teoria utilizării terenului; ea constă în : analiza activităţilor rezidenţiale, de muncă, de servicii şi dotări, etc. rezultate din existenţa unei populaţii pe un teritoriu definit şi analiza relaţiilor dintre activităţile şi terenurile alocate lor, precum şi a fluxurilor (de oameni, materiale, etc.) care se dezvoltă între amplasamente.

(Botez, M., Celac, M., – Sistemele spaţiului amenajat, 1980)
Model global
• Simulează evoluţia unui sistem, într-o serie de etape, ieşirea din fiecare etapă reprezentând intrarea în cea care urmează.

(Enache, M., – Modele matematice în sistematizare, 1977)
Model gravitaţional
• Este cea mai cunoscută reprezentare a funcţionării unui sistem spaţial de emisie-recepţie. El porneşte de la ipoteza existenţei unei atracţii standard (simularea atracţiei gravitaţionale) între perechi de zone emiţătoare şi zone receptoare de activităţi şi a posibilităţii exprimării acestei atracţii printr-o formulă de un tip determinat; fluxul rezultat este funcţie directă de atracţia menţionată. Fluxurile de activităţi descriu funcţionarea sistemului; ele circulă între zonele de origine şi cele de destinaţie.

(Botez, M., Celac, M., – Sistemele spaţiului amenajat, 1980)
50AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Model matematic
• Sistem matematic cu ajutorul căruia pot fi studiate proprietăţile unui alt sistem sau un alt sistem teoretic din alte puncte de vedere (matematice).

(Enache, M., – Modele matematice în sistematizare, 1977)
Model material
• Permite în general o vizualizare a realităţii prin intermediul unor mijloace convenţionale universal acceptate. În acest sens “harta” poate fi socotită drept unul dintre cele mai utilizate modele în geografie.

(Brunet, R., – La Carte, mode d’emploi, 1987)
Model de optimizare
• Presupune optimizarea (maximizarea sau minimizarea) unei funcţii / obiectiv în condiţiile unor restricţii.

(Urbanproiect – Modelarea – proces al proiectării spaţiului amenajat, 2002)
Model de potenţial (sau de accesibilitate)
• Încearcă să măsoare mărimea influenţei unei activităţi asupra altor amplasate în vecinătatea ei. Potenţialul este considerat o măsură a atractivităţii sau a competitivităţii unui amplasament.

(Botez, M., Celac, M., – Sistemele spaţiului amenajat, 1980)
Model spaţial
• Este definit ca imaginea unui spaţiu amenajat conceput ca un sistem socio-spaţial, construit cu ajutorul unei metodologii explicite.

(Botez, M., Celac, M., – Sistemele spaţiului amenajat, 1980)
Model de transport urban
• Furnizează, pe baza unei configuraţii de activităţi datele, relaţiile şi deplasările care au loc între diferite zone urbane şi dau distribuţia şi caracteristicile de trafic. Ele oferă date despre volumul de deplasări auto, distribuţia lor, transport individual, transport greu, etc. În mod necesar, modelele de transport trebuie să urmeze unor studii şi analize aprofundate de variante de dezvoltare (inclusiv modele matematice de dezvoltare fizic-spaţiale).

(Ioanid, V., – Urbanism şi energie, 1985)
Model unitar urban
• Realizează o descriere îmbunătăţită a relaţiilor structurale ale sistemului urban, fiind capabil în acelaşi timp, să realizeze sinteza şi fuziunea elementelor.

(Urbanproiect – Modelarea, proces al proiectării spaţiului amenajat, 2002)
51AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
MODELARE
Prin modelare se mijlocesc numeroase operaţii cognitive şi operaţionale precum: previziunea, planificarea, managementul ştiinţific, etc. Modelarea este un mijloc de perfecţionare a modelului iniţial.
Principalele momente ale procesului de modelare sunt:
– Simularea (în procesul de modelare) – reprezintă procesul de aplicare a modelului la o situaţie reală, în scopul validării acestuia.
– Calibrarea modelului – reprezintă o apropriere de realitate prin modificarea valorii parametrilor.
– Reziduurile (rezultate din modelare) – reprezintă anumite ecarturi, distanţări faţă de realitate, care nu au putut fi explicate prin intermediul modelului.

(Urbanproiect – Modelarea – proces al proiectării spaţiului amenajat, 2002)
Modelarea sistemelor amenajate urbane şi teritoriale
• A apărut şi este legată de evoluţia domeniului, impactul noilor tehnologii asupra cadrului material de viaţă, conjuncţia cu deciziile politice, accelerarea dinamicii dezvoltării, scăderea stabilităţii situaţiilor deja proiectate.

(Urbanproiect – Modelarea – proces al proiectării spaţiului amenajat, 2002)
Modelarea spaţială
Utilizează:
• Tehnica de modelare structural-cantitativă – se referă la instrumentele prin care se explorează şi se construiesc modelele
• Metoda de modelare – definită ca o grupare de tehnici aplicată unei probleme specifice.
• Retorizare – prezentarea rezultatelor proceselor de modelare.
• Metoda scenariilor – descrierea retorizată a evoluţiei sistemelor.
• Structură metodologică – modul de a selecta tehnicile şi metodele de modelare, de a stabili succesiunea lor şi a le articula.

(Botez, M., Celac, M., – Sistemele spaţiului amenajat, 1980)
Modelarea unui sistem- de amenajare urbană şi teritorială
• Se constituie într-un proces, un fond de tehnici şi metode specifice, articulate în structuri metodologice, implicând existenţa mai multor etape care se condiţionează reciproc.

(Urbanproiect – Modelarea – proces al proiectării spaţiului amenajat, 2002)
52AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
MONITORIZARE
Urmărire, supraveghere, strângerea sistematică de informaţii asupra resurselor folosite şi a output-urilor directe atinse ca rezultat al unei activităţi asistate.
(Programul Phare 9708 /Aster S cons arl, Note informative pentru Consiliile de Dezvoltare Regională, 1997)
Sistem de punere sub observaţie şi consemnare a stării şi comportării în timp a unei acţiuni, unui fenomen sau unui proces (ex: sistem de punere sub observaţie şi consemnare a stării şi comportării în timp a listei patrimoniului cultural mondial).
O parte a sistemului de gestiune şi protecţie a monumentelor şi are ca scop păstrarea valorilor care au determinat înscrierea monumentului în lista patrimoniului mondial. Se execută prin modalităţi proprii: inspecţii, controale, rapoarte, planuri de măsuri.
(CPPCN / URBANA SA – Metodologie de monitorizare a monumentelor istorice înscrise în lista patrimoniului mondial, 2000)
Monitorizarea teritoriului
Supravegherea şi studierea sistemelor teritoriale ce fac obiectul planificării şi politicilor de amenajare în vederea înregistrării evoluţiilor acestora. La baza acestor activităţi stă sistemul de indicatori care este prelucrat statistic, pentru diferite nivele de analiză.
(Materiale documentare Urbanproiect)
NUTS (Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice)
Sistem standardizat pentru statistica regională comunitară, (stabilit pentru a putea avea o schemă unică şi coerentă de decupaj teritorial al UE), organizat pe şase nivele teritoriale; NUTS II este nivelul statistic acceptat pentru dezvoltarea regională. NUTS V este nivelul unităţilor administrativ teritoriale de bază: comună, oraş, municipalitate etc.
(Raport: Impactul politicii de coeziune socială asupra dezvoltării economico-sociale la nivel regional în România – coord. G. Pascariu, 2002)
OBIECTIV
(1) Scop, ţel, ţintă; ceea ce urmează să fie realizat, construit.
(2) Care există în afara conştiinţei şi independent de ea.
(3) Nepărtinitor, imparţial.
(Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Obiective de amenajarea teritoriului
• Prevederi ale programelor şi politicilor de amenajarea teritoriului, sub forma unor enunţuri scrise sau a unor semne grafice.

53AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• Planurile şi proiectele de specialitate cu efect teritorial aprobate sau autorizate de autorităţile publice vor trebui în mod necesar să se încadreze sau să ţină seama de aceste prevederi.

(Materiale documentare Urbanproiect)
Obiectiv turistic
• Element natural sau construit, care prin valoare, motivează vizitarea sa şi constituie o atracţie permanentă asupra turiştilor.

(Urbanproiect – Proiect de lege privind aprobarea PATN Secţiunea VI Turism – Studiu de fundamentare pentru redactarea legii)
OPERAŢIUNE DE AMENAJARE
Crearea unui spaţiu cu funcţionalităţi clare, prin edificarea unui spaţiu construit şi prin prezervarea valorilor de patrimoniu natural şi construit existent.
(Ministerul Echipării, Transportului şi Turismului din Franţa – Parteneriate – sinteză, Studiu de caz – Operaţiunea Atlanpole Nantes – Articol)
OPERAŢIUNILE URBANISTICE
Inclusiv cele de realizare a Zonelor purtătoare de dezvoltare (ZPD), au următoarele caracteristici generale:
– se înscriu într-un proces mai amplu de dezvoltare economică, socială şi spaţială, în care sunt integrate paliere local, regional, naţional şi internaţional şi din acest motiv constituie un instrument de transpunere a strategiilor şi politicilor de dezvoltare integrate transversal;
– au un suport legal prin care este stabilit cadrul organizatoric şi procedural specific;
– implică costuri ridicate, resurse financiare diverse, suportă şi influenţează acţiunile mecanismelor pieţei şi în special ale pieţei funciare;
– au un suport managerial, informaţional şi tehnic specific;
– se situează în momentul în care, experienţa dobândită a devenit un bun comun şi pretinde o teorie generală;
– au un sens şi implicaţii care aparţin sferei culturii.

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)
OPERATORI DE SERVICII PUBLICE DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ
Societăţi comerciale autorizate să furnizeze servicii publice în condiţiile stabilite de autorităţile administraţiei publice locale.
(Legea nr. 326 /2001, Legea serviciilor publice de gospodărie comunală)
54AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
ORAŞ
Unitate administrativ-teritorială de bază alcătuită fie dintr-o singură localitate urbană, fie din mai multe localităţi, dintre care cel puţin una este urbană. Ca unitate administrativ-teritorială de bază şi ca sistem social-economic şi geografic oraşul are două componente:
– componenta teritorială – intravilanul, care reprezintă suprafaţa de teren ocupată sau destinată construcţiilor şi amenajărilor (de locuit, social-culturale, industriale, de depozitare, de producţie, de circulaţie, de recreare, de comerţ, etc.) şi extravilanul care reprezintă restul teritoriului administrativ al oraşului.
– componenta demografică şi socio-economică, care constă în grupurile de populaţie şi activităţile economice, sociale şi politico-administrative care se desfăşoară pe teritoriul localităţii.

Dimensiunile, caracterul şi funcţiile oraşului prezintă mari variaţii, dezvoltarea sa fiind strâns corelată cu cea a teritoriului căruia îi aparţine.
Oraşele care prezintă o însemnătate deosebită în viaţa economică, social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării sau care au condiţii de dezvoltare în aceste direcţii sunt declarate municipii.
(Legea nr. 351 /2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi, Anexa nr. 1)
Oraşele sunt în acelaşi timp elemente ale unei ierarhii regionale sau naţionale de locuri centrale şi ochiuri ale unei reţele transnaţionale de schimburi.
(Bonnet, J., – Marile Metropole Mondiale, 2000)
ORGANIZARE
Acţiunea de face ca o întreprindere, o instituţie, un grup social constituit să funcţioneze sau să acţioneze în mod eficient, după un anumit plan.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Organizarea administrativ-teritorială
• Teritoriul României este organizat sub aspect administrativ în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii unele oraşe sunt declarate municipii.

(Constituţia României, 2003)
• Acţiune complexă de modelare a structurilor teritoriale prin prevederi constituţionale, în baza unor legi, pentru a delimita unităţi administrativ teritoriale considerate cele mai bune la un moment dat în vederea punerii în aplicare a normelor generale privind conducerea unui teritoriu sub aspect economic, financiar, cultural, social, al ocrotirii sănătăţii, etc.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
Organizarea teritoriului
• Ansamblul de măsuri economice, tehnice, juridice şi sociale, aplicate în scopul utilizării raţionale a terenului (stabilirea folosinţei optime, parcelarea, amplasarea construcţiilor şi drumurilor).

55AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
Organizarea zonei periurbane
• Activitate de modelare complexă a structurilor teritoriale şi productive din vecinătatea oraşelor, în vederea: asigurării unei părţi din forţa de muncă necesară pentru unităţile economice aparţinând oraşului; stimulării cooperării prin amplasarea unor unităţi satelit în localităţile din apropiere; extinderii bazelor de aprovizionare cu produse agroalimentare perisabile; lărgirii zonelor de agrement, etc.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
PARC
Spaţiu verde autonom, sau mai rar aferent unui important monument având o suprafaţă de cel puţin 20ha, caracterizat printr-o mare complexitate funcţională şi necesitând o administraţie proprie. Necesitatea parcului apare în general în cazul oraşelor cu peste 50.000 locuitori. Parcul poate fi nespecializat (orăşenesc) sau specializat în cazul unei funcţiuni dominante (parc: sportiv, de distracţie, dentrologic, etc).
Concentrare de înaltă tehnologie care structurează o parte a aglomeraţiei urbane sau chiar oraşul în întregime, prin interacţiunea dintre mediul urban, activităţile de cercetare şi întreprinderile industriale.
(Erdeli, G., – Dicţionar de Geografie Umană – Ed. Corint, 1999)
Parc industrial
• O zonă delimitată în care se desfăşoară activităţi economice, de cercetare ştiinţifică şi/sau de dezvoltare tehnologică în vederea valorificării potenţialului uman şi material al zonei.

(OG 65 /2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale)
Parc natural
• Arie naturală protejată al căror scop este protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
Parc naţional
• Parc natural care, datorită valorii excepţionale a componentelor sale, impune un regim deosebit de protecţie şi valorificare.

(Urbanproiect şi Legea nr.5 /2000 privind aprobarea PATN – Secţiunea a III a – Zone protejate)
56AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Parc ştiinţific şi tehnologic
• Parc de activităţi care reuneşte activităţile de învăţământ superior, cercetare şi dezvoltare – ca un spaţiu fizic sau cibernetic gestionat de către specialişti al cărui scop principal constă în creşterea competitivităţii comunităţii căreia îi aparţine (teritoriu sau zonă de influenţă) prin promovarea culturii calităţii şi inovaţiei în cadrul întreprinderilor sale şi în cadrul instituţiilor bazate pe cunoaştere care îi sunt asociate. Pentru aceasta, un parc ştiinţific trebuie să stimuleze şi să gestioneze transferul cunoştinţelor şi tehnologiilor între universităţi, instituţiile de cercetare şi dezvoltare, întreprinderi şi piaţă; să faciliteze crearea şi creşterea noilor companii axate pe inovaţie prin intermediul incubatoarelor sau pepinierelor de întreprinderi şi să ofere alte servicii cu valoare adăugată ridicat; totul, într-un cadru construit şi amenajat de o înaltă calitate.

(Definiţie oficială a IASP – Asociaţia Internaţională a Parcurilor Ştiinţifice -, formulată de Luis Sanz. – în această definiţie, termenul de “parc ştiinţific” poate fi înlocuit cu termenii “parc tehnologic” sau “parc de cercetare”; definiţia încearcă să găsească numitorul comun al foarte diferitelor modele din întreaga lume, pentru a fixa condiţiile şi exigenţele minimale pentru ca un proiect să se înscrie în categoria “parc ştiinţific” /”parc tehnologic”)
• O zonă în cadrul căreia se desfăşoară activităţi de învăţământ, de cercetare, de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora prin activităţi economice.

(OG 14 /2002 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice)
PARCELARE
Acţiunea urbană prin care o suprafaţă de teren este divizată în loturi mai mici, destinate construirii sau altor tipuri de utilizare. De regulă este legată de realizarea unor locuinţe individuale, de mică înălţime
(Legea nr. 350 /2001 privind Amenajarea teritoriului şi urbanismul)
Este o operaţiune urbanistică bazată pe o documentaţie de urbanism, aprobată în condiţiile legii, prin care un teren situat pe o singură parte a unui drum public şi aflat în proprietatea unei singure persoane (fizice sau juridice) urmează a fi împărţit în mai multe parcele distincte. Parcelele rezultate sunt destinate unor construcţii (de locuinţe, social-culturale, cu funcţiuni economice, etc.) sau pot fi amenajate ca străzi, parcaje, spaţii plantate, lucrări edilitare de folosinţă comună.
(Urbanproiect – Ghid privind reglementarea dezvoltării urbane prin operaţiuni de parcelare şi reparcelare a terenurilor introduse în intravilan – 2002)
57AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Reparcelarea
• Reprezintă acţiunea de unificare a două sau mai multor proprietăţi ori porţiuni de proprietate cuprinse într-un perimetru determinat într-o documentaţie de urbanism, având drept scop o mai bună adecvare a parcelarului la utilizarea terenului, prin asigurarea utilităţilor comune, divizarea parcelarului în loturi construibile şi redistribuirea acestora între proprietari.

(Urbanproiect – Ghid privind reglementarea dezvoltării urbane prin operaţiuni de parcelare şi reparcelare a terenurilor introduse în intravilan)
PARTICIPARE
Un proces prin care oamenii, în special cei dezavantajaţi îşi pot exercita influenţa asupra formulării politicilor, proiectării alternativelor, variantelor pentru realizarea investiţiilor, management, şi monitorizarea intervenţiilor realizate pentru dezvoltarea comunităţilor.
(The World Bank, Discussion Paper no. 183: Dezvoltarea Participativă şi Banca Mondială, 1992 /Adaptare FPDL România – Planificare participativă, 2000)
Un proces prin care grupurile de interes influenţează şi împart controlul asupra deciziilor şi resurselor care le afectează existenţa.
(Fowler, A., – Striking a Balance, 1997 /Adaptare FPDL România – Planificare participativă, 2000)
Un proces al transferului de putere care îi face pe oameni capabili să deruleze propriile analize, să preia conducerea, să capete încredere în forţele proprii, şi să formuleze decizii proprii.
(Nelson, N., şi Wright, S., – Power and Participatory Development, 1995/ Adaptare FPDL România – Planificare participativă, 2000)
Un mod de a vedea lumea şi de a acţiona în interiorul ei… un angajament pentru a ajuta la crearea condiţiilor care vor conduce la exercitarea unei cantităţi semnificative de putere de către cei care în prezent au un control mic asupra forţelor care le determină vieţile.
(Blackburn, J., and Holland, J., – Who Changes ?, 1998/ Adaptare FPDL România – Planificare participativă, 2000)
Procesul de formulare a deciziilor şi rezolvare a problemelor, care implică indivizi şi grupuri care reprezintă interese, expertiză şi puncte de vedere diverse, şi care acţionează pentru binele tuturor celor afectaţi de deciziile pe care ei le formulează şi de acţiunile care le urmează.
(Adaptare FPDL România – Planificare participativă, 2000)
Se referă la cine decide şi de ce.
(Carnevale, A., – Trustworthy Government, 1995/ Adaptare FPDL România – Planificare participativă, 2000)
58AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
PARTENERIAT
Un grup, o societate, o asociaţie, etc., considerată în raport cu ceilalţi participanţi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Principiu de bază al funcţionării politicilor structurale ale Uniunii Europene conform căruia, referitor la proiecte, acestea trebuie să facă parte dintr-un program, iar programele trebuiesc prezentate Comisiei Europene de către statele membre în parteneriat cu autorităţile regionale şi locale, organizaţii economice şi parteneri sociali.
(Programul Phare 9708 /Aster S cons arl, Note informative pentru Consiliile de Dezvoltare Regională, 1997)
Asocierea largă şi eficientă a partenerilor, prin relaţii de coordonare, consultare, negociere, cooperare şi colaborare, în scopul elaborării PND
(HG 1323 /2002 privind elaborarea în parteneriat a Planului naţional de dezvoltare)
Stimularea convergenţei economice, sociale şi culturale prin stabilirea unor obiective comune şi complementaritatea măsurilor.
(Urbanproiect – Studiu privind cooperarea pentru dezvoltarea spaţială a zonei frontaliere Porţile de Fier în corelare cu politicile aferente din Iugoslavia şi Bulgaria, 2000)
Convenţia de înfrăţire (twinning)
• Document legal semnat de o ţară candidată şi de un stat membru, prin care ambele părţi se angajează să obţină rezultatele stabilite prin implementarea unui program de lucru detaliat.

(Raport: Impactul politicii de coeziune socială asupra dezvoltării economico-sociale la nivel regional în România – coord. G. Pascariu, IER, 2002)
Demersul partenerial
• Demersul partenerial, prin colaborările pe care le implică, solidarităţile pe care le impune, dezbaterile de idei pe care le suscită, susţine şi coagulează energiile necesare pentru a depăşi impasurile şi dificultăţile şi pentru a înscrie în durata de timp voinţa de a dinamiza şi de a înfrumuseţa oraşele şi de a le întări identitatea.

(Ministerul Echipării, Transportului şi Turismului din Franţa – Parteneriate – sinteză, Studiu de caz – Operaţiunea Atlanpole Nantes – Articol, 1993)
Parteneri
• Instituţii şi organizaţii existente la nivel local, regional şi central, guvernamentale şi neguvernamentale, publice şi private, reprezentanţi ai sectorului economic de stat şi privat, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile, care lucrează împreună în procesul de elaborare a PND

(HG 1323 /2002 privind elaborarea în parteneriat a Planului naţional de dezvoltare)
59AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Parteneriat public-privat
• Stabilirea unor relaţii de conlucrare între Stat şi colectivităţi locale, firme private, societate civilă pentru realizarea unui proiect de interes larg, relaţii în cadrul cărora fiecare are rolul său, dar ţine cont de părerea celorlalţi. Totul se împarte, sarcinile, riscurile, se inventează noi metode adoptate fiecărei situaţii.

(Ministerul Echipării, Transportului şi Turismului din Franţa – Studiu de caz Operaţiunea Atlanpole Nantes, 1993)
Structuri parteneriale
• Structuri constituite la nivel regional şi naţional sub formă de consilii, comitete, comisii, grupuri de lucru pentru elaborarea PND. Structurile parteneriale au un caracter sistematic şi permanent, iar activitatea lor este reglementată prin regulamente proprii de funcţionare întocmite pe baza unui regulament-cadru elaborat de Ministerul Dezvoltării şi Prognozei.

(HG 1323 /2002 privind elaborarea în parteneriat a Planului naţional de dezvoltare)
• Structurile de parteneriat fac posibilă intervenţia unui număr important de actori regionali (colectivităţi teritoriale, oraşe, camere consulare, parteneri economici). Organigrama generală ilustrează funcţiunile specifice fiecărei entităţi şi structura relaţiilor funcţionale ale ansamblului constitutiv al operaţiunii (Atlanpole).

(Ministerul Echipării, Transportului şi Turismului – Franţa – Parteneriate – sinteză, Studiu de caz – Operaţiunea Atlanpole Nantes – Articol, 1993)

Condiţiile reuşitei parteneriatului
Pentru reuşita proiectului sunt necesare două condiţii cheie:
• Găsirea unor personalităţi de renume pentru conceperea proiectului şi
• Existenţa unor animatori ai proiectului, a căror carismă să antreneze diferiţii partenerişi să-i determine să depăşească limitele propriilor interese de moment pentru a duce labun sfârşit proiectul pe termen lung.

Trei factori esenţiali ai reuşitei sunt legaţi de existenţa acestor personalităţi:
• relaţiile inter-personale care se creează, într-o garantare a respectării acordurilor deprincipiu asupra obiectivelor principale;
• gruparea competenţelor la cel mai înalt nivel, pentru a se putea gestiona complexitateaproiectului şi
• factorul timp.

(Ministerul Echipării, Transportului şiTurismului din Franţa – Parteneriate -sinteză,Studiu de caz – Operaţiunea Atlanpole Nantes– Articol, 1993)
60AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
PATRIMONIU
(1) Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cuiva care pot fi evaluate în bani şi a bunurilor la care acestea se referă.
(2) Bunuri materiale şi spirituale care aparţin unui popor, transmise de la strămoşi; moştenire culturală.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
Bun al patrimoniului natural
• Componentă a patrimoniului natural care necesită un regim special de ocrotire, conservare şi utilizare durabilă în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
Patrimoniul cultural naţional
• Este alcătuit din bunuri cu valoare deosebită sau excepţională, istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi al relaţiilor omului cu acestea, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti la civilizaţia universală.

(Legea nr. 530 /2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil)
Patrimoniul natural
• Ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice şi biocenotice ale mediului natural a căror importanţă şi valoare ecologică, economică, ştiinţifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă şi cultural-istorică au o semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice floristice şi faunistice, al integrării funcţionale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
PERIURBANIZARE
(1) Desemnează, (…), procesul complex de creştere periferică a aglomerărilor urbane. Termenul a fost introdus în vocabularul de specialitate începând cu anii ’80, ca o reacţie la multitudinea termenilor ce încercau să definească fenomenul (ex: suburbanizare, rurbanizare, exurbanizare).
Creşterea urbană determină o mutaţie a funcţiunilor solului. Se pot distinge trei cazuri principale ale modificărilor mediului rural şi agricol:
– un spaţiu rural şi agricol care dispare aproape cu desăvârşire, cum se întâmplă în cazul specific al zonelor periurbane cele mai apropiate de marile aglomerări;
– un spaţiu rural şi agricol care devine interstiţial;

61AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
– un spaţiu agricol care se păstrează încă, dar în care societatea rurală se schimbă (definit prin ceea ce s-ar numi “rurban” sau “a treia coroană”).

Creşterea periferică a populaţiei şi a spaţiilor reprezintă o formă a procesului de urbanizare a societăţii.
(2) Valorificarea temporară a unei porţiuni dintr-un teritoriu, valorificare datorată schimbărilor economice, politice şi sociale.
(Charpentier, M., A. – Periurbanul în Franţa – Sinteză documentară, 1997)
Fenomenul de periferizare este fenomenul de izolare şi marginalizare a unor teritorii, cel mai adesea extremităţile unor unităţi administrativ-teritoriale ce se manifestă prin accesibilitatea dificilă a locuitorilor către capitala de judeţ şi reciproc prin exercitarea dificilă a funcţiilor administraţiei judeţene.
(Urbanproiect, – Plan de amenajare a teritoriului judeţului Constanţa şi a litoralului românesc, iulie 1994)
PIAŢĂ FUNCIARĂ
Sistem de interacţiune între cererea şi oferta de terenuri în cadrul unei economii mixte.
(Materiale documentare Urbanproiect)
Piaţă funciară urbană
• Cererea şi oferta de terenuri pentru satisfacerea cerinţelor de dezvoltare urbană. Condiţiile esenţiale ale funcţionării acesteia sunt: pluralismul formelor de proprietate, manifestarea permanentă a cererii şi a ofertei, formarea liberă a preţurilor, ca rezultat al confruntării dintre ofertă şi cerere.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
PLAN
[Ec.] Conceptul economic al unei acţiuni viitoare.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
Instrument de conducere a producţiei sociale, constând dintr-un sistem de indicatori prin care se fixează priorităţile, direcţiile principale ale activităţii unor structuri economice într-o perioadă dată, repartiţia resurselor şi corelaţiilor necesare între sectoarele interdependente, în vederea atingerii unor obiective determinate.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
[Urb.] Reprezentare grafică în secţiune sau proiecţie orizontală, la o anumită scară a unui obiect, ansamblu de obiecte, o zonă, o localitate, un teritoriu, etc.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
62AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Plan de amenajare complexă a teritoriului (sin. Sistematizarea teritoriului)
• Proces de organizare şi remodelare complexă a structurilor teritoriale şi a localităţilor, în scopul asigurării cadrului optim necesar desfăşurării activităţilor umane şi ridicării permanente a standardului de viaţă.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
Plan de amenajare a teritoriului naţional (PATN)
• PATN are caracter director şi reprezintă sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu şi lung pentru întregul teritoriu al ţării.
• Planul de amenajare a teritoriului naţional este compus din secţiuni specializate.
• Secţiunile PATN sunt: Căi de comunicaţie, Ape, Zone protejate, Reţeaua de localităţi, Zone de risc natural, Turismul, Dezvoltarea rurală. Prin lege se pot aproba şi alte secţiuni.
• Prevederile PATN şi ale secţiunilor sale devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază.

(Legea nr. 350 /2001 privind Amenajarea teritoriului şi Urbanismul, Cap. IV, Secţiunea a II-a, Art. 41)
Plan de amenajare a teritoriului judeţean (PATJ)
• PATJ are caracter director şi reprezintă expresia spaţială a programului de dezvoltare socio-economică a judeţului. Planul de amenajare a teritoriului judeţean se corelează cu Planul de amenajare a teritoriului naţional, cu Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu programele guvernamentale sectoriale, precum şi cu alte programe de dezvoltare.
• Prevederile PATJ devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului şi de urbanism care le detaliază.
• Fiecare judeţ trebuie să deţină Planul de amenajare a teritoriului judeţean şi să îl reactualizeze periodic, la 5-10 ani, în funcţie de politicile şi de programele de dezvoltare ale judeţului.

(Legea nr. 350 /2001 privind Amenajarea teritoriului şi Urbanismul, Cap. IV, Secţiunea a II-a, Art. 42)
Plan de amenajare a teritoriului zonal (PATZ)
• Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director şi se realizează în vederea soluţionării unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi: intercomunale sau inter-orăşeneşti, compuse din unităţi administrativ-teritoriale de bază, comune şi oraşe; interjudeţene, înglobând părţi din judeţe sau judeţe întregi; regionale, compuse din mai multe judeţe.

(Legea nr. 350 /2001 privind Amenajarea teritoriului şi Urbanismul, Cap. IV, Secţiunea a II-a, Art. 43)
Plan de capital
• Se referă la cheltuielile viitoare pentru investiţii şi la sursele de venit care vor face posibilă finanţarea acestor cheltuieli stabilite pe baza unei analize viitoare a cererii şi pe baza unor venituri viitoare prognozate ca realiste.

63AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• PIMS reprezintă un tip de plan care accentuează asupra modului de stabilire a priorităţilor de investiţii multi-sectoriale la nivel local.

(Peterson, Kingsley, Telgarsky – Multi sectorial investment planning, 1994)
Plan de dezvoltare
• Program de investiţii şi măsuri organizatorice elaborat pentru dezvoltarea social-economică a unui teritoriu, a unei localităţi urbane sau rurale.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
Plan de dezvoltare regională
• Plan elaborat la nivelul regiunilor de dezvoltare de către ADR (agenţiile de dezvoltare regională) şi supus spre aprobare CDR (consiliilor de dezvoltare regională).

(Legea 315 /2004 privind dezvoltarea regională în România)
Plan naţional de dezvoltare (PND)
• Document de planificare strategică şi programare financiară, care are ca scop să orienteze şi să stimuleze dezvoltarea economică şi socială a ţării pentru atingerea obiectivului Uniunii Europene, respectiv realizarea coeziunii economice şi sociale;

(HG nr. 497 /2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale)
• Documentul de planificare strategică şi programare financiară al României, aprobat de Guvern, elaborat într-un larg parteneriat, care are ca scop să orienteze şi să stimuleze dezvoltarea economică şi socială a ţării pentru atingerea obiectivului de realizare a coeziunii economice şi sociale.

(HG nr. 1323 /2002 privind elaborarea în parteneriat a Planului naţional de dezvoltare)
Conform HG 1323 /2002 privind elaborarea în parteneriat a Planului naţional de dezvoltare:
(2) PND se elaborează pe baza planurilor de dezvoltare regională, realizând o programare a dezvoltării economice şi sociale a ţării, similară celei realizate de statele membre ale Uniunii Europene pentru Obiectivul 1 de intervenţie a Fondurilor structurale.
(3) PND conţine analiza situaţiei economice şi sociale a ţării, obiectivele prioritare de dezvoltare pe termen mediu, strategia pentru realizarea obiectivelor prioritare stabilite şi programarea financiară multianuală a măsurilor prin care se realizează aceste obiective, utilizând resurse financiare interne şi externe.
(4) PND este instrument de coordonare, monitorizare şi evaluare a implementării obiectivelor prioritare de dezvoltare.
(5) PND fundamentează accesul României la fondurile de tip structural, alocate de Uniunea Europeană României în perioada de preaderare, precum şi la Fondurile structurale, după aderare.
64AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• Instrument de planificare necesar atingerii obiectivului complex al coeziunii economice şi sociale, coerent şi compatibil cu documentele de planificare şi programre folosite de ţările membre ale UE, care concretizează eforturile României de a-şi însuşi practicile europene în domeniul dezvoltării regionale.

(Pascariu, G., Trăistaru, I. – Politica de dezvoltare regională, seria Micromonografii – Politici Europene – IER, Bucureşti, 2000)
Planuri de specialitate cu efect teritorial
• Planuri, proiecte, măsuri, pentru diferite nivele teritoriale (regional, judeţean, naţional s.a.) în care a fost luat în considerare aspectul spaţial, sau care vor influenţa structura spaţială şi funcţională a unui teritoriu.
• Secţiunile PATN conţin reglementări de ordin spaţial privitoare la conţinutul şi obiectivele de care se vor ţine seama la întocmirea planurilor de specialitate.

(Materiale documentare Urbanproiect)
PLANIFICARE
Acţiune de a planifica; programare, organizare, coordonare şi conducere a unei activităţi pe bază de plan.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Ştiinţă care are ca obiect stabilirea programelor economice indicând atât obiectivele urmărite cât şi prevăzând diversele etape financiare şi de realizare a programului şi eventual descrierea structurii organismelor necesar a fi create în vederea acestei realizări.
(Dictionnaire Encyclopédique – Petit Larousse Illustré, Ed. Librairie Larousse, 1974)
Un proces referitor la evaluarea conştientă a politicilor şi deciziilor înainte de a fi puse în practică.
(Benveniste, G. – The Politics of Expertise, 1972/ Adaptare FPDL România – Planificare participativă, 2000)
Acţiunea de a facilita decizii şi de a le face mai realiste şi raţionale.
(Kaplan, A. – The Conduct of Inquiry, 1964/ Adaptare FPDL România – Planificare participativă, 2000)
Un proces prin care cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice sunt puse în relaţie cu acţiuni organizate. Termenul planificare capătă mai mult înţeles numai atunci când este însoţit de un alt termen care să îl descrie cum sunt participativă, globală, strategică, acţiune, termen scurt sau dezvoltare.
(Friedmann, J. – Retrackting America, 1973/ Adaptare FPDL România – Planificare participativă, 2000)
Planificarea se desfăşoară pe 10 etape trecând prin trei faze:
– faza 1 – planificare strategică; etapele: colectare date→ identificare probleme → fixare obiective termen lung (globale) → stabilire priorităţi →

65AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
– faza 2 – planificare tactică; etapele: fixare obiective specifice → determinare acţiuni pentru atingerea obiectivelor → stabilirea planului de acţiune →
– faza 3 – planificare operaţională; etapele: prevederea resurselor necesare → implementare acţiuni → urmărire /evaluare.

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS, 2002)
Planificarea economică (en: economic planning)
• Se referă la structura economică a unei zone, la prosperitatea acesteia.

(Glasson, John. – An Introduction to Regional Planning, 1974)
Planificarea fizică (en: physical planning)
• Planificarea structurii fizice a unei zone (utilizarea terenurilor, comunicaţii, utilităţi).

(McKee, D., L., Dean, R., D., Leahy, W., H. – Regional Economics: theory and practice, 1970)
Planificarea intercomunală
• Este necesară şi oportună la nivelul colectivităţilor locale, în special pentru lansarea viitoarelor scheme de coerenţă teritorială care explicitează spaţial opţiunile strategice ale proiectului teritorial şi care traduc coerenţa politicilor la o scară apropiată zonei urbane, astfel încât să ţină cont de relaţiile esenţiale dintre aglomeraţie şi coroana sa periurbană. Contractele teritoriale trebuie situate în cadrul reluării demersurilor de planificare bazate pe principiile legii asupra solidarităţii şi revitalizării urbane.
• Este necesar a fi susţinute eforturile în materie de locuinţe sociale şi întărite acţiunile prezente în cadrul proiectului de aglomeraţie în materie de revitalizare urbană şi de coerenţă între proiectele de circulaţie şi politicile de urbanism şi locuire.

(Ricono, G. (METL) şi Bouvelot, G. (SEL) – Priorités et modalités de contractualisation pour les contrats territoriaux, 2001)
• Planificarea dezvoltării economice şi fizice a regiunii în ansamblul ei, coordonată cu prestările de servicii apare ca o nevoie evidentă datorată faptului că dinamica socio-economică nu corespunde unităţilor administrativ teritoriale. În teritoriu, în funcţie de densitatea folosirii terenurilor sunt generate fluxuri de trafic, sunt oferite servicii din resurse limitate şi rezultă probleme de poluare.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001)
Planificare în procesul de îndrumare socială
• Este un proces care trebuie condus la nivelul şcolilor, fermelor, fabricilor, birourilor şi zonelor de locuit pentru a implica un număr tot mai mare de oameni într-o relaţie directă cu societatea. Cu alte cuvinte cei care profesează în domeniul planificării trebuie să implice un număr din ce în ce mai mare de alţi oameni în procesul de planificare şi luare a deciziilor.

66AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
(Friedman, J. – Adaptare FPDL România – Planificare participativă, 2000)
Planificarea participativă
• Este un fluid, un proces organic care îşi redefineşte limitele rapid şi uşor bazându-se pe nevoia mediului pe care îl deserveşte. Mai important este faptul că planificarea presupune corelarea de planuri de acţiune care sunt realiste şi care sunt implementate rapid. Cu alte cuvinte, planurile nu sunt realizate în vid, şi există o tot mai adâncă convingere că planurile înseamnă luarea deciziilor şi că deciziile luate printr-un proces de planificare participativă sunt însuşite de cei care participă la proces, adică procesul participativ măreşte şansele de succes în implementarea deciziilor.
• Planificarea este un proces de natură lineară, paşii se suprapun, converg, sunt divergenţi, concură şi interacţionează. Cei care conduc cu succes procese de planificare participativă nu sunt incomodaţi de nevoia sau oportunitatea de a reveni la unii paşi sau de a-i sări atunci când nu mai par a fi necesari.

(Adaptare FPDL România – Planificare participativă, 2000)
Planificare regională
• Formă particulară de acţiune implicând planificarea unor elemente şi acţiuni, atât economice cât şi fizice, aplicată la o scară supra-urbană, dar în acelaşi timp sub-naţională.

(Erdeli, G., – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Planificarea spaţială
• Înseamnă a anticipa şi a pregăti; a face pregătiri şi provizii pentru viitor. În centrul planificării urbane şi regionale se află planificarea spaţială, fizică sau de utilizare a terenurilor. Aceasta implică pregătiri pentru viitoarea utilizare a terenurilor, de către locuitori şi întărirea acestor pregătiri prin reglementarea şi promovarea schimbărilor referitoare la utilizarea terenurilor şi clădirilor.
• Scopul planificării spaţiale este acela de a cerceta şi recomanda acele pregătiri care vor conduce la reconcilierea conflictelor şi la cele mai bune beneficii pentru “client”, în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor.
• Pentru a atinge scopul planificării trebuie operat cu un sistem acceptat şi realizabil care defineşte tipul de schimbare pentru care sunt făcute pregătirile, obligaţia de a pregăti planuri şi politici, necesitatea unui consens în realizarea schimbării, obligaţia de a susţine pregătirile în vederea obţinerii unui consens, dreptul de a fi consultat şi de a obiecta asupra unui plan sau a unei decizii.
• Termenul “pregătiri” include orice document legat de folosirea viitoare a terenului şi clădirilor (exemplu: raportul politicii naţionale, strategia regională, structura planului principal, planul local sau de acţiune).
• Termenul “schimbare” include şi acţiunile de conservare şi dacă nu se întreprinde nici o acţiune.
• Termenul “consimţământ” se referă la aprobarea sau permisiunea de a întreprinde tipurile de schimbări şi la cei care aprobă pregătirile (cum ar fi politici şi planuri).

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001)
67AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Planificare spaţială (strategică)
• Activitate la nivel de stat cu scopul planificării, organizării şi dezvoltării teritoriului naţional. Prin compararea şi armonizarea cerinţelor spaţiale concurente se pun în evidenţă principiile şi obiectivele dezvoltării durabile echilibrate a regiunilor. Formele de realizare a planificării spaţiale sunt planurile de land şi cele regionale; pe plan naţional aceasta se aplică prin “legea planificării spaţiale”.

(Oficiul federal pentru construcţii şi planificare spaţială Germania – Raportul planificării spaţiale , 2000)
Planificarea strategică
În literatura de specialitate găsim diferite definiţii date procesului de planificare strategică, fiecare dintre ele punând accentul pe alte laturi ale acesteia:
• un efort disciplinat prin care se produc deciziile şi acţiunile ce vor ghida o organizaţie în activitatea sa;
• procesul prin care se alocă resursele unei organizaţii în vederea atingerii misiunii şi obiectivelor sale, în condiţiile unui mediu extern dinamic şi în mare parte imprevizibil;
• un set de concepte, proceduri şi instrumente care ajută organizaţiile să lucreze în condiţiile unui mediu cu schimbări, în mare parte imprevizibile. Nu este o ştiinţă ci este o artă, arta de a alege acele proceduri şi instrumente adecvate organizaţiei şi misiunii sale;
• un proces care dirijează şi sprijină dezvoltarea şi schimbarea, ca răspuns la necesităţile şi aspiraţiile comunităţii, gândind acţiuni pentru soluţionarea lor, sau anticipându-le.

(Vasilache, A., Raţă, N. – Ghid de planificare urbană strategică, FPDL România)

Principii directoare pentru dezvoltare durabilă spaţială a teritoriului european
O politică de amenajare durabilă şi o dezvoltare regională echilibrată, presupune:
1. promovarea coeziunii teritoriale prin intermediul unei dezvoltări socio-economice echilibrateîn condiţiile creşterii competitivităţii;
2. promovarea impulsionării dezvoltării generale de funcţiunile urbane şi de îmbunătăţirearelaţiilor localităţi urbane – localităţi rurale;
3. promovarea condiţiilor de accesibilitate mai echilibrate;
4. facilitarea accesului la informaţie şi cunoaştere;
5. reducerea impactelor negative asupra mediului;
6. valorificarea şi protecţia resurselor şi patrimoniului natural;
7. valorificarea patrimoniului cultural ca factor de dezvoltare;
8. dezvoltarea resurselor energetice în condiţiile menţinerii securităţii mediului;
9. promovarea unui turism de calitate şi durabil;
10. limitarea preventivă a efectelor catastrofelor naturale.

(CEMAT – Principii directoare pentru dezvoltarea durabilă ateritoriului pe Continentul European – Hanovra 2000)
68AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Planificarea strategică:
• este o strategie de management.
• cheia planificării strategice eficace, constă, în mare parte, în proces şi nu în produs sau în plan.
• strategia, în opinia lui Bryson, este matriţa scopurilor, politicilor, programelor, acţiunilor, deciziilor şi alocării de resurse care defineşte ce este, ce face şi de ce.
• puterea remanentă a planificării strategice constă, în mare parte, în abilitatea sa de a se reinventa, a se păstra la curent cu timpurile şi cererile în schimbare.
• planificarea dezvoltării nu este planificare strategică, dar planificarea strategică este esenţială pentru dezvoltare.

(FPDL România – Management în Administraţia Publică, Vol. IV, 2000)
Planificarea strategică:
• se ocupă de organizaţie în ansamblul său, pe termen mediu sau lung;
• stabileşte scopuri fundamentale, direcţii de acţiune, ori acţiuni majore;
• evaluează categorii de resurse (nu resurse în detaliu);
• defineşte etape, praguri, stadii de desfăşurare în timp;
• defineşte tipuri de structuri organizatorice şi mecanisme generale de control;

Planificarea strategică:
• ţine seama de factorii şi de condiţiile de mediu: atât de mediu extern cât şi de mediu intern;
• trebuie să ţină seama de modul în care aceşti factori şi aceste condiţii evoluează, care este tendinţa evoluţiei;
• îşi imaginează scenarii viitoare în diverse condiţii;

Planificarea strategică:
• are un caracter holistic (cuprinzător) şi general (nu intră în detalii);
• are un caracter de personalizare (planificarea strategică se elaborează pentru o anumită organizaţie într-un anumit moment şi pentru o anumită perioadă) – pot fi reutilizate metodele, dar nu ad-literam;
• are caracter de unicat.

Însăşi planificarea strategică trebuie planificată – trebuie construit, proiectat proiectul de planificare strategică – organizaţie diferită, loc diferit etc.
(Ianăşi, L. – Note de curs, 2001-2002)
Planificarea strategică şi planificarea pe termen lung
• Sunt privite în multe situaţii ca fiind sinonime. Autorul arată că planificarea strategică are în vedere în special identificarea şi rezolvarea problemelor unei organizaţii în timp ce planificarea pe termen lung se concentrează asupra obiectivelor specifice pe care le are în vedere în cadrul bugetelor şi programelor.

(Reif Benjamin – Models in Urban and Regional Planning, 1973)
69AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
POLITICĂ (1) (engl: politics)
Activitate a claselor sociale, a partidelor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele şi de scopurile lor.
Abilitate folosită în atingerea unui scop.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Proces prin care un grup uman, cu opinii şi interese iniţial diferite, ajunge la decizii şi opţiuni colective care se impun întregului grup şi simbolizează o politică a acestuia în ansamblu.
(Zamfir, C., Vlăsceanu. R., – Dicţionar de sociologie, 1993)
POLITICĂ (2) (engl: policy)
Folosit în general la forma plural “politicile au o conotaţie mai degrabă pragmatică, operativă, definind seturi de măsuri şi activităţi, coerent structurate în raport cu realizarea unor obiective, prin care statul sau guvernele locale intervin într-un anumit domeniu”.
(Pop, L., – Curs de politici sociale, 2004)
Factorii dezvoltării reprezintă subiecte sectoriale de cercetare constituind baza formulării politicilor de dezvoltare şi ulterior a direcţiilor strategice de acţiune cu impact spaţial, economic, social sau de mediu. Factorii de dezvoltare sunt: resursele naturale, forţa de muncă, capitalul, structura economică, agenţii economici, transporturile, comunicaţiile, tehnologia, contextul economic, pieţele de export, nivelul de cheltuieli publice, managementul administraţiei, suportul oferit pentru dezvoltare.
(Materiale documentare Urbanproiect)

Contribuţia principală a planificatorilor
Este capacitatea de sinteză aplicată asupra relaţiilor spaţiale şi asupra formelor de aşezare urbană învederea obţinerii calităţii spaţiului şi identificării acestuia.
Este îndreptată către formularea şi implementarea planurilor şi politicilor sau a altor pregătiri învederea dezvoltării şi conservării terenului şi mediului şi a deciziilor şi măsurilor specifice pentruîmbunătăţirea condiţiilor fizice de viaţă cu respectarea patrimoniului şi a nevoilor generaţiilor viitoare.
Multe discipline şi profesii sunt implicate în înţelegerea necesităţii de schimbare a modului de utilizare aterenurilor şi a efectelor pe care această schimbare le produce. Cel care planifică utilizarea terenurilorsau expertul în urbanism contribuie la unificarea calificărilor cerute în această analiză a funcţiilor.
(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001)
70AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Politică de dezvoltare regională
• Ansamblul politicilor elaborate de Guvern, prin organele administraţiei publice centrale, de autorităţile administraţiei publice locale şi organismele regionale specializate, cu consultarea partenerilor socio-economici implicaţi, în scopul asigurării creşterii economice şi dezvoltării sociale echilibrate şi durabile ale unor arii geografice constituite în regiuni de dezvoltare, al îmbunătăţirii competitivităţii internaţionale a României şi al reducerii decalajelor economice şi sociale existente între România şi statele membre ale Uniunii Europene.

(Legea nr. 315 /2004 privind dezvoltarea regională în România)
• Ansamblul de măsuri pe care autorităţile guvernamentale centrale, le iau în favoarea dezvoltării socio – economice a regiunilor defavorizate”. Principiul enunţat se regăseşte la nivelul ţărilor membre, dar şi al Uniunii Europene în ansamblu, prin politica pe care o dezvoltă la nivel comunitar

(Pascariu, G., Trăistaru, I., – Politica de dezvoltare regională, seria Micromonografii – Politici Europene – IER, 2000)
Politică de integrare
• Integrarea se poate realiza pe orizontală, între sectoare, în scopul stimulării efectelor sinergice ale tuturor dimensiunilor durabile sau pe verticală, între nivele, pentru a asigura coerenţa politică şi de acţiune şi pentru a evita politicile contradictorii la diferite nivele.

(Colectiv, – Dezvoltare durabilă – vol. II, 1999, Bucureşti)
Politică economică
• Aspect al politicii globale care cuprinde fixarea obiectivelor (ex: echilibrul balanţei de plăţi, ocuparea forţei de muncă), stabilirea unei ierarhii între obiective, analiza interdependenţelor dintre obiective şi alegerea mijloacelor pentru atingerea obiectivului propus.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Politică industrială
• Parte a politicii economice prin care se urmăreşte stimularea proceselor productive, introducerea de noi tehnologii, creşterea productivităţii, obţinerea unei competitivităţi mai mari etc.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Politică socială
• Atitudini, programe şi acţiuni îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale, cuprinzând deopotrivă implicarea autorităţilor publice, acţiuni ale organizaţiilor non-guvernamentale şi ale persoanelor individuale, reunind sectoarele public, privat şi voluntar.

(Zamfir, C., Vlăsceanu. R., – Dicţionar de sociologie, 1993)
71AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Politici de dezvoltare
• Mijloace politico-administrative, organizatorice şi financiare, utilizate în scopul realizării unei strategii.

(Legea nr.350 /2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismul,)
• Ansamblu de opţiuni privind anumite obiective şi mijloacele de atingere a lor.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Politici relative la informare
• Se referă la promovarea inovaţiei, la formarea şcolară sau profesională, la formarea continuă şi la dezvoltarea tehnologică, mai ales pentru zonele izolate şi cu densităţi mici ale populaţiei.

(Comité de Devéloppement Spatial – Schéma de Devéloppement de l’Espace Communautaire, 1999)
Politici regionale
• Formulate de o autoritate legitimă, la nivelul unei regiuni, au rolul adaptării ofertei de factori de localizare la cererea pieţei.
• Ansamblul de măsuri prin care Uniunea Europeană intervine în zone mai sărace, mai puţin dinamice din punct de vedere economic, cu resurse naturale mai reduse, pentru a contribui la integrarea lor economică şi socială în Uniune.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001)
Politici urbane
• Reprezintă direcţiile de acţiune, formulate de Consiliul local pe baza programului electoral, privind modul de rezolvare a unor clase identificabile de probleme. Direcţiile de acţiune se realizează pe următoarele domenii: politica de terenuri, politica de locuinţe, dezvoltarea economică, îmbunătăţirea serviciilor publice, protecţia mediului, revitalizarea urbană.

(IHS – Stabilirea sistemului de indicatori de analiză-diagnostic, Martie 2002)
POTENŢIAL ECONOMIC
Ansamblul resurselor naturale (valorificate, în curs de valorificare, identificate), materiale (productive şi neproductive) şi umane de care dispune un anumit teritoriu.
(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
72AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
POTENŢIAL TURISTIC
Ansamblu de elemente naturale (rezervaţii şi monumente ale naturii, peisaje, lacuri, ape minerale etc.) şi culturale (obiective de arhitectură, istorice, artistice, etnografice etc.), care prin valoarea lor atrag interesul turistic şi, implicit, asigură posibilitatea de dezvoltare a activităţilor turistice. Revitalizarea economică, socială şi culturală a zonelor rurale, prin valorificarea potenţialului turistic, rezultă din promovarea zonei şi dezvoltarea infrastructurii turistice, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnice şi a echipării edilitare a localităţilor.
(Urbanproiect – “EDEN – Balancing economic development and environmental planning for tourism in rural Europe”, 2001)
Totalitatea obiectivelor naturale şi construite existente într-un anumit teritoriu, constituind elemente de mare atractivitate pentru diverse categorii de vizitatori şi oportunităţi pentru valorificare prin organizarea corespunzătoare a turismului.
(Urbanproiect – Proiect de lege privind aprobarea PATN Secţiunea VI TURISM – Studiu de fundamentare pentru redactarea legii)
PRINCIPIU
Element fundamental, idee, lege de bază, pe care se întemeiază o teorie economică (în cazul dezvoltării regionale).
(Programul Phare 9708 /Aster S cons arl, Note informative pentru Consiliile de Dezvoltare Regională, 1997)
Principii de amenajarea teritoriului
• Enunţuri cu caracter general asupra organizării şi dezvoltării teritoriului, conţinute în acte normative din domeniu.
• Principiile trebuie să fie recunoscute şi aplicate de către autorităţile publice şi toţi actorii implicaţi în amenajarea teritoriului atât în planificare, cât şi în măsurile adoptate.

(Materiale documentare Urbanproiect)
Principii directoare
• “Principiile directoare…”, ca viziune integrată a Europei, este un document politic de referinţă pentru numeroase acţiuni şi iniţiative de amenajare teritorială pe continentul european şi în particular pentru o cooperare transnaţională şi internaţională.

(CEMAT 2000 – C.E. – Principii directoare pentru dezvoltarea teritorială durabilă a teritoriului european, Hanovra, 7–8 septembrie 2000)
Principii ale planificării
• Declaraţii cu caracter general prezente în legile de planificare spaţială, în planurile de amenajare şi măsurile specifice. Acestea trebuie actualizate şi confruntate (pe verticală şi pe orizontală) de către responsabili, în anumite cazuri şi de către persoane juridice, la fiecare plan cu relevanţă spaţială.

73AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
(Oficiul federal pentru construcţii şi planificare spaţială – Raportul planificării spaţiale, Germania 2000)
PROGRAMARE
Principiu de bază al funcţionării politicilor structurale ale Uniunii Europene, definit ca un proces de organizare, luare a deciziilor şi finanţare derulat într-un număr de etape pentru a implementa, pe o bază multianuală acţiunea comună a Comunităţii şi a Statelor Membre în scopul atingerii obiectivelor privind: promovarea dezvoltării şi ajustărilor structurale ale regiunilor a căror dezvoltare este rămasă în urmă (Obiectivul 1), susţinerea conversiei economice şi sociale a zonelor care se confruntă cu dificultăţi structurale (Obiectivul 2) şi susţinerea adaptării şi modernizării politicilor şi sistemelor de educaţie, instruire şi ocupare a forţei de muncă (Obiectivul 3).
(Definiţie conform Deciziei Consiliului CE nr. 1260 /1999 citată în raportul: Impactul politicii de coeziune socială asupra dezvoltării economico-sociale la nivel regional în România – coord. G. Pascariu, IER, 2002)
PROGRAME DE DEZVOLTARE
Ansamblu de obiective concrete, propuse pentru realizarea politicilor de dezvoltare.
(Legea nr. 350 /2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
PROIECT
Un document care simulează o realitate viitoare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Proiect de dezvoltare regională
• Componentă a unui program de dezvoltare regională, unitate de bază a unei posibile finanţări, având o structură specifică care se axează pe propunerea tehnică şi propunerea financiară.

(Programul Phare 9708 /Aster S cons arl, Note informative pentru Consiliile de Dezvoltare Regională, 1997)
Proiect de dezvoltare spaţială durabilă
• Are ca principiu de bază: integrarea socio-economică şi de mediu în totalitatea lui, în scopul stimulării acelor procese care conduc spre dezvoltarea comunităţilor în mediul lor durabil (protejat, revitalizat, echilibrat).

(Urbanproiect – Ghid privind protecţia şi revitalizarea zonelor fragile ecologic GT-034-01 /2002)
74AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Proiect public – privat
• Proiect care se realizează în întregime sau în majoritate cu resurse financiare proprii ori atrase de către un investitor, pe baza unui model de parteneriat public-privat, din care va rezulta un bun public.

(OG 16 /2002 privind contractele de parteneriat public – privat)
PROTECŢIA MEDIULUI
Ansamblu de acţiuni şi măsuri privind protejarea fondului natural şi construit în localităţi şi în teritoriul înconjurător
(Legea nr. 350 /2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
RANG
Expresie a importanţei actuale şi în perspectivă imediată a unei localităţi în cadrul reţelei din punct de vedere administrativ, politic, social, economic, cultural, etc., în raport cu dimensiunile ariei de influenţă polarizate şi cu nivelul de decizie pe care îl implică în alocarea de resurse. Această importanţă trebuie să îşi găsească corespondentul şi nivelul de modernizare.
(Legea nr. 351 /2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi)
REGIUNE
O zonă de teritoriu cu un ansamblu de caracteristici interne (proprii) distincte şi consistente, fie ele fizice sau umane, şi care îi conferă o anumită unitate semnificativă şi care o disting pe de altă parte de alte zone învecinate
(Goodall, B. – Dictionary of Human Geography, Penguin Books, 1987)
Porţiune relativ omogenă din cuprinsul învelişului geografic, căreia îi sunt specifice caracteristici – de relief, climă, ape, resurse economice, încărcătură umană – din care rezultă un peisaj geografic propriu.
(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Este înţeleasă în contextul unui agregat multifuncţional. O regiune poate fi o singură formă, din punct de vedere funcţional, dar fragmentată din punct de vedere administrativ. Acest aspect rezidă din creşterea economică sau /şi demografică, care depăşeşte graniţele administrative tradiţionale.
(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Martie 2002)
75AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Ştiinţa regională defineşte regiunile după gradul de încărcătură teritorială (Whittlesey, Richieri) sau prin prisma mecanismelor de constituire. În fine după “caracterul de participare a masei, energiei şi informaţiei în structurarea teritoriului” regiunile pot fi: regiuni omogene, funcţionale şi polarizate (Mac, 2000).
(Pascariu, G., Trăistaru, I., – Politica de dezvoltare regională, seria Micromonografii – Politici Europene – IER, 2000)
Este utilizat (în text) atât pentru spaţiile intra-naţionale, cât şi pentru spaţiile supranaţionale în care pot apare diverse forme de colaborare transfrontalieră, bazate pe tradiţie sau interese actuale comune.
(Comité de Développement Spatial – Schéma de Développement de l’Espace Communautaire, 1999)
Comitetul Regiunilor
Instituţie a Uniunii europene formata din reprezentanţii comunităţilor teritoriale si care participa la transpunerea in practica a politicilor Uniunii.
(UE – Comitetul regiunilor – Pe scurt despre Comitetul regiunilor – Fişă prezentare 2001)
Regional
• Termen utilizat în studiu pentru a descrie entităţile intermediare care acoperă jurisdicţii aflate sub nivelul naţional (preşedinţie, parlament, guvern) şi care mediază între instituţiile locale şi naţionale.

(United Nations Centre for Human Settlements – Habitat – Institutional Arrangements for Regional–subnational – Development Planning , 1989)
Regionalizare
• Este o abordare instituţională menită să definească un nivel al descentralizării complementar nivelului local, suficient de extensivă pentru a fi responsabilă de dezvoltarea economică, socială şi culturală dar şi suficient de locală pentru a rămâne sub controlul cetăţenilor.

(Informal Council of Ministers responsible for regional policy and regional planning – Regional Planning, 1993)
Regiune administrativă
• Unitate administrativ-teritorială existentă în România între anii 1950-1968.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Regiune de dezvoltare
• Un teritoriu care formează din punct de vedere geografic o unitate netă sau un ansamblu similar de teritorii în care există continuitate, în care populaţia posedă anumite elemente comune şi care doreşte să-şi păstreze specificitatea astfel rezultată şi să o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social şi economic.

(Definiţia regiunii conform Cartei Comunitare a Regionalizării)
76AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• Regiune delimitată pentru a orienta politica regională a guvernului, în sensul reducerii dezechilibrelor teritoriale majore între ariile cele mai dezvoltate şi ariile cele mai puţin dezvoltate; în acelaşi timp reprezintă cel mai bun cadru de implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regională.

(Erdeli, G.,– Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
• (1) Zone care cuprind teritoriile judeţelor în cauză, respectiv ale municipiului Bucureşti, constituite în baza unor convenţii încheiate între reprezentanţii consiliilor judeţene şi, după caz, ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi funcţionează în baza prevederilor prezentei legi. (2) Regiunile de dezvoltare constituie cadrul de elaborare, implementare şi evaluare a politicilor de dezvoltare regională, precum şi de culegere a datelor statistice specifice, în conformitate cu reglementările europene emise de EUROSTAT pentru nivelul al doilea de clasificare teritorială (NUTS II), existent în Uniunea Europeană.

(Legea nr. 315 /2004 privind dezvoltarea regională în România)
În România, conform art. 4 din legea 315 /2004, Regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ- teritoriale şi nu au personalitate juridică.
• Unitate fără rol administrativ, fără personalitate juridică, cuprinzând teritoriile unui grup de judeţe, sau al Municipiului Bucureşti, formată prin libera asociere a Consiliilor Judeţene, cu acordul Consiliilor Locale, respectiv al Consiliilor Locale ale Municipiului Bucureşti, care constituie cadrul de implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regională în România (cf. Legii nr.151/1998 privind Dezvoltarea Regională în România).

(Programul Phare 9708 /Aster S cons arl, Note informative pentru Consiliile de Dezvoltare Regională, 1997)
Regiuni defavorizate
• Regiuni a căror dezvoltare stagnează
• Regiuni al căror PIB pe cap de locuitor nu depăşeşte 75% din media Uniunii Europene precum şi zone periferice şi slab populate (insule, regiunile nordice).
• Aceste regiuni au anumiţi indicatori economici în “zona critică”: un nivel scăzut de investiţii; rată a şomajului mai mare decât media; lipsa serviciilor pentru populaţie şi pentru firme; deficienţe majore în infrastructura de bază.
• Regiuni care trec prin conversie şi care au mai multe tipuri de probleme: restructurarea sectorului industrial sau a celui de servicii; dispariţia activităţilor tradiţionale în zonele rurale; zone urbane în declin; dificultăţi în sectorul pescuitului.

(Materiale documentare Urbanproiect)
Regiune frontalieră
• Regiune care include arii situate la frontieră, delimitată în scopul aplicării unei strategii comune de dezvoltare de o parte şi de alta a acesteia şi a realizării unor programe, proiecte şi acţiuni de cooperare.

(Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
77AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• Regiuni de nivel NUTS II situate la frontierele (maritime sau terestre) ţărilor candidate, care negociază adeziunea la UE şi fac obiectul programelor transfrontaliere INTERREG III A în perioada 2000-2006.

(Comisia Europeana – Comunicat al Comisiei Europene asupra impactului lărgirii Uniunii în regiunile limitrofe ţărilor candidate, 25 iulie 2001)
Regiune funcţională
• Regiune în care unul sau mai multe fenomene comune conectează aşezările într-un întreg funcţional organizat.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999).
Regiunea ideală (en: ideal region)
• Un grup de autorităţi locale care au decis să se unească pentru a administra o zonă.

(United Nations Centre for Human Settlements /Habitat – Institutional Arrangements for Regional /Subnational – Development Planning, 1989)
Regiune metropolitană
• Conform raportului de bază “Strategii pentru Dezvoltarea durabilă a regiunilor urbane”, regiunile metropolitane sunt regiunile administrative care au ca “inimă” o metropolă (nucleu central – capitala sau localitatea propriu zisă) împreună cu aglomeraţia ei urbană (capitala + localităţi din imediata ei vecinătate).

(Ca urmare a Conferinţei ONU privind Mediul şi Dezvoltarea – Rio de Janeiro 1992 şi pe baza Agendei Habitat II adoptată la Istambul 1996, a avut loc la Essen în 1999 Conferinţa “Regiuni Metropolitane Europene”)
• Există mai multe definiţii ale acestei noţiuni care depind de modul de abordare a termenului. Economic aceasta reprezintă o concentrare şi o centralizare a mijloacelor de producţie, unităţi de conducere, forţă de muncă, pieţe şi consumatori într-un spaţiu larg şi complex. Legal aceasta reprezintă un grup de aglomerări urbane în jurul unui oraş mare, interconectate şi care constituie un sistem socio-economic complex.

(Faerstein, E. – Metropolitan – Governance in Brazil, 1989)
• Zonă cu o suprafaţă foarte întinsă, compusă dintr-o unitate administrativă centrală şi dintr-o aureolă periferică largă, cuprinzând mai multe nuclee rezidenţiale şi comerciale secundare şi zone intermediare încă rurale, dar strâns legate de oraş.

(Bonnet, J. – Marile Metropole Mondiale, 2000)
78AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Regiune prioritară de dezvoltare
• Unităţile de bază pentru politica regională (UPR), respectiv regiunile de dezvoltare şi ariile prioritare, pot fi considerate ca elemente componente ale unui proces pe termen lung de specificare şi testare, pornind de la principiile care stipulează că definirea regiunilor: să fie orientată în sensul identificării problemelor teritoriale; să fie astfel făcută, încât să permită identificarea unor spaţii adecvate pentru anumite tipuri de acţiuni, precum alocarea de fonduri, aplicarea diferenţiată a taxelor, cooperare sau parteneriat etc.; să fie realizată prin interacţiune între specialişti în dezvoltare regională, decidenţi şi populaţii la nivelul regiunilor.

(Carta Verde a Dezvoltării Regionale în România – aprobată de Guvern în 1997)
Regiune statistică
• Regiune de dezvoltare utilizată pentru adunarea, interpretarea şi analiza datelor publice.

(Programul Phare 9708 /Aster S cons arl, Note informative pentru Consiliile de Dezvoltare Regională, 1997)
Regiuni urbane
• Ansamblu de oraşe, legate între ele din punct de vedere morfologic, structural şi relaţional, caracterizându-se printr-o întindere relativ mare şi un anumit policentrism.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Regiune urbanizată
• Spaţiu de mari dimensiuni, unde urbanizarea constituie caracteristica (esenţialul) peisajului.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
RELAŢII URBAN – RURAL
Totalitatea relaţiilor care se stabilesc în cadrul sistemului de localităţi urbane şi rurale pe linia locuirii, a procesului de producţie agricolă, industrială etc. Cunoscând aceste relaţii, se pot determina fluxurile convergente şi divergente de populaţie şi bunuri între oraş şi teritoriul său înconjurător, se pot stabili capacităţile mijloacelor de transport, ale serviciilor colective, ale echipărilor în sistem, se pot evita fenomenele de migrare masivă, respectiv de depopulare a unor zone rurale şi de suprapopulare a oraşelor.
(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
79AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
RESURSĂ
Element material sau abstract care poate fi folosit pentru satisfacerea unor nevoi sau necesităţi umane. Conceptul de resursă este direct influenţat de nivelul de dezvoltare al societăţii umane şi de sistemul de valori practicat. Resursa devine astfel un concept cultural: aceleaşi lucruri sau elemente pot fi considerate resursă de către o societare sau, dimpotrivă, datorită subdezvoltării sau necunoaşterii, pot fi ignorate de altă societate.
Resursele se divid în: resurse naturale, resurse antropice şi resurse capitale.
(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Rezerva sau sursa de mijloace susceptibile de a fi valorificate la un moment dat.
– Resurse naturale ale ţării – totalitatea zăcămintelor de minerale şi de minereuri, a terenurilor cultivate şi folosibile, a pădurilor şi apelor (de care dispune o anumită ţară).
– Resurse de muncă – totalitate persoanelor în vârstă de muncă şi capabile de muncă, precum şi a persoanelor care se găsesc sub sau peste vârsta aptă de muncă, dar care pot fi sau sunt ocupate într-o ramură a economiei naţionale.

(Mic dicţionar enciclopedic, ed. Enciclopedică Română, 1972)
Instrumente, capacităţi, materii, energii, fonduri financiare de care o activitate social-umană are nevoie pentru a se realiza. Există resurse psihologice, sociale, economice.
(Zamfir, C., Vlăsceanu. R., – Dicţionar de sociologie, 1993)
Resurse materiale
• Totalitatea bunurilor materiale (fonduri fixe, lucrări de echipare, resurse de materii prime) de care dispune un teritoriu.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
REŢEA
Un teritoriu discontinuu, integrat în ţesutul deja existent cu legături puternice materiale şi imateriale, între diferiţi poli.
(Ministerul Echipării, Transportului şi Turismului – Franţa – Parteneriate – sinteză, Studiu de caz – Operaţiunea Atlanpole Nantes – Articol, 1993)
Termenul de reţea este definit ca o modalitate pentru un număr de firme de a-şi organiza relaţiile lor de piaţă spre a-şi dezvolta activităţile lor şi în acelaşi timp pentru a-şi stabiliza interacţiunile lor cu terţii.
(Senn, L., Gorla, G. – Networking Strategies as a Factor in Urban Decentralization, Articol, 1999)
80AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Reţea de localităţi
• Totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean, zonă funcţională) a căror existenţă şi dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de relaţii desfăşurate pe multiple planuri (economice, demografice, de servicii, politico-administrative şi altele). Reţeaua de localităţi este constituită din localităţi urbane şi localităţi rurale.

(Legea nr. 350 /2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul)
Reţea de oraşe
• Expresia “reţea de oraşe” desemnează politica aplicată de DATAR pentru susţinerea experienţelor favorizând alianţa la distanţă între primarii localităţilor, în scopul dezvoltării globale unanim acceptate în cadrul unui teritoriu lărgit. Ea este prezentată ca o alternativă la metropolizare şi ca una dintre pârghiile de acţiune în sprijinul dezvoltării teritoriale.

(Lionel Jospin, Prim Ministru al Republicii Franceze-Politique des Réseaux des Villes, 2000)
Reţeaua ecologică a ariilor protejate
• Ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu coridoarele ecologice.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)

Reţelele actuale sunt de trei categorii:
• reţele de oraşe mijlocii care regrupează unităţi urbane de mărime comparabilă, cuprinse între10.000 şi 100.000 locuitori; acestea sunt marcate de o funcţiune dominantă şi sunt conştiente denecesitatea de a schimba dimensiunea de intervenţie pentru a-şi ameliora sau regăsi atractivitatea. Reţeaua de oraşe le va permite să-şi descopere noi capacităţi, să-şi articuleze funcţiunile complementare şi să se angajeze într-un demers de propuneri şi prospecţiuni concertate pentru a-şi a anima şi dezvolta teritoriul;
• reţele de armătură regională, care regrupează principalele centre urbane ale regiunii; acestereţele sunt destinate să afirme funcţiunile regionale majore (funcţiuni universitare şi decercetare, competenţe industriale strategice, poli de iradiere culturală care alimentează ţesutulinfra-regional);
• reţele transfrontaliere în care se exprimă voinţa colectivităţilor locale de a coopera în spaţiile deschimburi validate unanim de locuitorii lor.

Alte reţele de oraşe pot fi însoţite la o altă scară de cooperare de:
• reţele de poli de dezvoltare economică majoră -reţele care întăresc capacitatea oraşelor ce constituie poli de dezvoltare economică majoră pentru teritoriile pe care le deservesc;
• reţeaua de armătură naţională -reţele prefigurând marile sisteme urbane care oferă odeschidere a spaţiului naţional către sistemul european şi mondial de schimb.
• pentru aceste tipuri de reţele, ca şi pentru cele transfrontaliere, trebuie avute ca referinţeexperimentele cuprinse în programele comunitare “INTERREG” şi perspectivele de dezvoltarede care sunt legate.

Lionel Jospin, 2000
81AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Reţeaua ecologică Emerald
• Reţeaua europeană de arii de interes conservativ special, creată în baza Convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, Berna, 1979.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
Reţeaua ecologică natura 2000
• Reţeaua ecologică de arii naturale protejate constând în arii de protecţie specială şi arii speciale de conservare, instituită prin Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
Reţeaua naţională de arii naturale protejate
• Ansamblul ariilor naturale protejate.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
Reţea transeuropeană
• Consiliul Europei a marcat începând din 1989-1990 importanţa pe care o prezintă reţelele de interes european, concepând un program de “dezvoltare şi interconexiune a reţelelor transeuropean” pentru realizarea unui spaţiu fără frontiere interne în Europa. Reţelele transeuropene acţionează în domeniul infrastructurilor căilor de comunicaţie şi transport marfă, în telecomunicaţii şi în energie.

(Secretariatul TINA – Identification of the network components for a future Trans-European Transport Network in Bulgaria, Cyprus, Czech Republic, Estonia, Hungary, Latvia, Lithuania, Poland, Romania, Slovakia and Slovenia, Octombrie 1999)
REZERVAŢIE A BIOSFEREI
Amplă arie naturală protejată caracterizată prin existenţa în cadrul său a unor rezervaţii ştiinţifice şi peisagistice unice, de interes universal, precum şi a unui ambient specific valoros, datorită cărora se impune un regim de protecţie şi valorificare conform standardelor Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.
(Legea nr. 5/ 2000 privind aprobarea PATN – “Secţiunea a III a – Zone protejate”)
Zona geografică cu suprafeţele de uscat şi de ape, inclusiv terenuri aflate permanent sub ape, în care există elemente şi formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi animale care îi conferă o importanţă biogeografică, ecologică şi estetică deosebită, cu valoare de patrimoniu natural naţional şi universal, fiind supusă unui regim special de administrare în scopul protecţiei şi conservării acesteia, prin dezvoltarea aşezărilor umane şi organizarea activităţilor economice în corelare cu capacitatea de suport a mediului deltaic şi a resurselor sale naturale.
82AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
(Legea nr. 82 /1993, privind constituirea Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”)
Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase.
(OUG nr. 236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
REZERVAŢII NATURALE
Rezervaţiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic paleontologic, pedologic.
(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
REZERVAŢII ŞTIINŢIFICE
Rezervaţiile ştiinţifice sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor habitate terestre şi /sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură.
(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
RISC
Estimare matematică a probabilităţii producerii de pierderi umane şi materiale pe o perioadă de referinţă viitoare şi într-o zonă dată pentru un anumit tip de dezastru.
(Legea nr. 575/2001 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a V-a – Zone de risc natural)
Riscuri antropice (majore, catastrofe tehnologice)
Sunt cele care decurg şi depind de natura activităţii şi produselor. Categoriile cele mai importante de activităţi care pot induce diferite riscuri antropice sunt:
• gospodărirea complexă a apelor (baraje);
• transporturile aeriene (aeroporturi mari) rutiere şi pe cale ferată;

83AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• reţelele de infrastructură (conducte de transport gaze, ţiţei, produse petroliere, gaz petrolier lichefiat, linii electrice, staţie de transformare);
• activităţile industriale (industrie energetică – centrale nuclearo electrice; industria extractivă – sonde, exploatări miniere; industria chimică, etc.);
• activităţile desfăşurate în zone cu funcţiuni speciale – armată (depozite, poligoane, baze militare);
• deşeurile rezultate din diverse activităţi industriale (holde de steril, deşeuri radioactive) şi menajere (de la mari aglomerări urbane, de peste 300.000 locuitori, spitale, etc.).

Principalele categorii de riscuri aferente activităţilor antropice sunt: inundaţii, zgomot, explozii, scăpări de substanţe toxice (chimice şi radioactive), surpări, poluare (aer, apă, sol etc.).
(Ministère de l’aménagement de territoire et de l’environnement, France 2000 – “Aménagement du territoire et environnement. Politiques et indicateurs” – Materiale documentare Urbanproiect)
Riscuri naturale (fizice)
• Sunt cele care decurg în urma unor fenomene naturale şi au efecte fizice;
• Categoriile de riscuri naturale care se referă la: inundaţii, avalanşe, furtuni, uragane, cicloane, incendii de păduri, mişcări de teren ale solului (alunecări de teren) şi subsolului (seisme), fenomene carstice (fisuri, cavităţi, prăbuşiri, dislocări).

(Ministère de l’aménagement de territoire et de l’environnement, France 2000 – “Aménagement du territoire et environnement. Politiques et indicateurs” – Materiale documentare Urbanproiect)
SERVICII DE INTERES REGIONAL
Se identifică în funcţie de criteriile considerate: economice, tehnice, financiare, sociale, politice. Analiza economică se ocupă de scara optimă pentru cea mai eficientă prestare de servicii din punct de vedere economic; complexitatea tehnică şi necesitatea de economii băneşti abordează problema serviciilor din punct de vedere tehnic (livrări optime din punct de vedere al consumatorilor şi furnizorilor); perspectiva financiară priveşte compatibilitatea dintre responsabilităţile faţă de cheltuieli, pe de o parte, şi disponibilul de venituri, pe de o altă parte.
(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Martie 2002)

Antropic: Fenomen antropic (antropogen) este un fenomen datorat acţiunii omului cu urmări înspecial asupra evoluţiei reliefului, învelişului vegetal, climei.
(Dicţionarul explicativ al limbii române –Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc. 1987)
84AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
SERVICII PUBLICE DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ
Ansamblul activităţilor şi acţiunilor de utilitate şi interes local, desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale, având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică, prin care se asigură: (a) alimentarea cu apă; (b) canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale; (c) salubrizarea localităţilor; (d) alimentarea cu energie termică produsă centralizat; (e) alimentarea cu gaze naturale; (f) alimentarea cu energie electrică; (g) transportul public local; (h) administrarea fondului locativ public; (i) administrarea domeniului public.
(Legea nr. 326 / 2001 privind serviciile publice de gospodărie comunală)
SERVITUTE DE UTILITATE PUBLICĂ
Sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt proprietar. Măsura de protecţie a bunurilor imobile publice nu poate fi opusă cererilor de autorizare decât dacă este continuă în documentaţiile de urbanism aprobate (având drept consecinţă o limitare administrativă a dreptului de proprietate).
(Legea nr. 350 /2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul)
SISTEM
Ansamblu complex de elemente care sunt în interdependenţă, constituind un întreg organizat după anumite criterii. Există două clase fundamentale de sisteme: naturale (sistemul solar, sistemele biologice, geologice, etc) şi create de om (sisteme economico-sociale, matematice, tehnice, filozofice, de referinţă, etc.).
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
Sistem de relaţii
• Ansamblu de elemente (materiale sau ideale) aflate într-o relaţie de interdependenţă şi de interacţiune, care funcţionează ca un întreg organizat;
• Ansamblu coerent de idei ştiinţifice sau filozofice;
• Mod de organizare a unui proces , a unei activităţi, etc.;
• Metodă de lucru, normă, obicei.
• Ansamblul de legături, raporturi între obiecte, procese, fenomene, precum şi între elementele, funcţiile, proprietăţile acestora, aflate într-o relaţie de interdependenţă şi interacţiune şi care funcţionează ca un întreg organizat.

(Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 şi Mic lexicon ilustrat de sistematizare, Ed. Tehnică 1983)
• Relaţie – legătură, raport între obiecte, procese, fenomene, precum şi între elementele, funcţiile, proprietăţile acestora.

(Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
85AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Sistem de indicatori
• Ansamblul expresiilor care caracterizează laturile cantitative şi calitative ale diferitelor fenomene sau procese economice, sociale, tehnice la nivelul unor teritorii şi perioade de timp determinate, aflate într-o relaţie de interdependenţă şi interacţiune şi care funcţionează ca un întreg organizat.

(Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987 şi Mic lexicon ilustrat de sistematizare, Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
Sisteme publice de gospodărie comunală
• Ansamblul de construcţii, instalaţii tehnologice, echipamente funcţionale şi dotări specifice.

(Legea nr. 326 /2001 privind serviciile publice de gospodărie comunală)
Sistem informatic geografic (GIS)
• Se defineşte ca un ansamblu de elemente aflate în interacţiune, între care se stabilesc multiple şi complexe relaţii reciproce în funcţie de legităţi specifice. Are o structură proprie, un caracter relativ deschis ceea ce semnifică schimburile permanente de substanţă, energie şi informaţii care se realizează între sistemele geografice indiferent de mărime, complexitate sau nivelul ierarhic pe care se găsesc. În accepţiunea actuală sistemul geografic este considerat o construcţie logică, relativă şi care ordonează realitatea. Conform acestui enunţ, sistemul geografic nu are limite, acestea fiind împinse spre limitele cunoaşterii umane. Se pot impune limite numai cu caracter metodologic.

(Cristian Tălângă – Transporturile şi sistemele de aşezări din România, ed. Tehnică, Bucureşti, 2000)
• Este o colecţie organizată de echipamente de calcul, programe, date geografice şi de personal, destinate achiziţiei, memorării, actualizării, manipulării, analizei şi afişării în mod eficient a tuturor formelor de informaţii referite spaţial.
• Este utilizat pentru a descrie aplicaţii şi sisteme.
• Are rol important în administrarea resurselor prin realizarea şi utilizarea bazelor de date spaţiale la nivelul unui teritoriu (ex: teritoriul localităţilor).
• Oferă cunoaşterea amplasării informaţiei şi înţelegerea interdependenţei spaţiale dintre datele alfa – numerice şi poziţionarea geografică.

(Materiale documentare Urbanproiect)
Sistem informaţional
• Ansamblu de procedee şi mijloace de colectare, prelucrare şi transmitere a informaţiei necesare unor procese.

(Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
86AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate

Sistemul energetic naţional (SEN)
SEN – cuprinde lanţul de transformări parcurs de la resursele energetice naturale la energie utilă, într-o succesiune logică în interacţiune şi interdependentă. Cuprinde producţia, transportul şi utilizarea energiei electrice la nivelul teritoriului naţional.
Este organizat în subsisteme pe industrii specializate:
• Subsistemul cărbune – suma instalaţiilor de extracţie, preluare, transport şi distribuţie a cărbunelui;
• Subsistemul ţiţei – suma instalaţiilor de extracţie, preluare, transport şi distribuţie a ţiţeiului;
• Subsistemul gaze – suma instalaţiilor de extracţie, preluare, transport şi distribuţie a gazelor;
• Subsistemul combustibil nuclear – suma instalaţiilor de extracţie, îmbogăţire, prelucrare minereuri de uraniu şi reactoarele nucleare adecvate;
• Subsistemul energie hidro – suma instalaţiilor de acumulare, aducţiuni hidraulice, menite să transforme energia apelor în energie electrică;
• Subsistemul electroenergetic – suma instalaţiilor de producere – transport şi distribuţie a energiei electrice şi termice.

(Urbanproiect – PATN – Studiu cadru de fundamentare a problemelor privind sursele de energie la nivelul teritoriului naţional şi al localităţilor)
Sistem urban
Sistem de localităţi învecinate, între care se stabilesc relaţii de cooperare economică, socială şi culturală, de amenajare a teritoriului şi protecţie a mediului, echipare tehnico-edilitară, fiecare păstrându-şi autonomia administrativă.
(Legea 351 /2001privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi)
Sistem urban (sistem de aşezări) – totalitatea aşezărilor dintr-un spaţiu determinat şi relaţiile complexe de interdependenţă care se stabilesc între ele. Sistemele de aşezări au două trăsături de bază: ierarhia şi centralitatea; pot fi urbane şi rurale.
(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
SIMULARE
Tehnică cvasi-experimentală de cercetare care constă în substituirea unui sistem cu un model în vederea studierii fenomenelor, relaţiilor şi proceselor cu un grad înalt de complexitate.
(Mic dicţionar enciclopedic, ed. Enciclopedică Română, 1972)
87AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Reproducere a unor trăsături ale unui fenomen sau sistem de evenimente prin intermediul unui model fizic (modelare fizică ) sau matematic. Simularea permite să se obţină, pe o cale relativ rapidă şi cu un efort moderat, concluzii cu privire la fenomene sau sisteme de evenimente ale căror legi sunt cunoscute insuficient sau sunt caracterizate prin anumite incertitudini. Simularea reprezintă, în esenţă, tehnica de a realiza un model al unui fenomen sau sistem de evenimente şi apoi, de a efectua experimentări pe acest model. Dezvoltarea utilizării calculatoarelor a făcut ca simularea numerică, automată, bazată pe modele matematice, să ocupe o pondere crescândă.
(Lexicon de construcţii şi arhitectură)
SIT
Totalitatea elementelor naturale sau /şi amenajate care se impun printr-o percepţie unitară. Situl subordonează peisajul printr-o dominantă configurativă.
(Urbanproiect – Ghid privind elaborarea şi aprobarea regulamentelor locale de urbanism – GM-007-2000)
Pluralitatea siturilor este reflectarea voinţei de a se respecta echilibrele politice (pe care o regăsim în schema de constituire a Atlanpole) şi economice (în special cu menţinerea activităţilor deja existente). Fiecare sit trebuie, în plus, să conţină germenii viitorului “technopol” prin unul sau mai multe elemente specifice (comunitate ştiinţifică, şcoală superioară, întreprindere de vârf) şi să fie corect deservită de diferite mijloace de transport disponibile.
(Ministerul Echipării, Transportului şi Turismului – Franţa – Parteneriate – sinteză, Studiu de caz – Operaţiunea Atlanpole Nantes – Articol, 1993)
Sit de conservare
• Sinonim cu arie naturală protejată.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
Situri naturale ale patrimoniului natural universal
• Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice)
88AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
SPAŢII AGLOMERATE
Concentrare de populaţie, locuri de muncă, zone şi infrastructuri urbane, la nivelul teritoriului regional, concretizată în structura cu dinamică socio-economică puternică şi mare complexitate internă.
(Oficiul federal pentru construcţii şi planificare spaţială – Raportul planificării spaţiale, Germania 2000)
STRATEGIE
Stabileşte sarcinile fundamentale pentru atingerea obiectivelor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Conceptul strategic
• Reprezintă formularea succintă a strategiei de dezvoltare, a direcţiei în care poate evolua oraşul, în conformitate cu tendinţele sale de dezvoltare. Se vor lua în considerare aspecte legate de sectoarele cu rol determinant în economia locală, legăturile dintre economia locală şi cea regională, potenţialul existent şi tendinţele de expansiune, stabilitate sau declin.

(IHS – Stabilirea sistemului de indicatori de analiză – diagnostic, Martie 2002)
Plan de acţiune
• Este o componentă a planului strategic, care ghidează implementarea proiectelor prin propunere de acţiuni, resurse, responsabili, eşalonare în timp.

(IHS – Stabilirea sistemului de indicatori de analiză-diagnostic, Martie 2002)
Plan strategic
• Este produsul metodei de lucru în implementarea politicilor locale, metoda ce stabileşte obiective de dezvoltare, priorităţi, evaluează şansele acestora de implementare (forţele exterioare ce sunt în favoarea lor sau împotrivă), trasează acţiuni şi asigură, în permanenţă, corelarea dezvoltării spaţiale cu mecanismele de finanţare şi cu cele instituţionale. Scopul unui plan strategic constă în: a oferi o interpretare plauzibilă a viitorului, a sensului dezvoltării; a stabili nivele de cooperare între acţiunile întreprinse de sectorul public şi cel privat; încurajarea iniţiativelor care au suportul comunităţii şi folosesc resurse locale; a sprijini un sistem de administrare inovativ şi antreprenorial.

(IHS – Stabilirea sistemului de indicatori de analiză-diagnostic, Martie 2002)
Strategie de dezvoltare
Direcţionarea globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt, mediu şi lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltare urbană.
(Legea nr. 350 /2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
89AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Rezultat al analizei economice şi sociale a unei regiuni şi al descrierii punctelor tari şi a punctelor slabe ale acesteia, bazat pe:
• nevoia de asistenţă din partea Fondurilor Structurale;
• modul în care acţiunile planificate corespund cu priorităţile de asistenţă ale fondurilor;
• modul în care se completează politicile economice şi sociale ale statului membru sau candidat şi, dacă este relevantă, politica sa regională.

(Programul Phare 9708 /Aster S cons arl, Note informative pentru Consiliile de Dezvoltare Regională, 1997)
Strategie regională de dezvoltare
• Direcţionarea globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt, mediu şi lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană în teritoriul regiunii.

(Materiale documentare Urbanproiect)
Strategie sectorială de dezvoltare
• Direcţionarea globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt, mediu şi lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană pe sectoare de activitate.

(Materiale documentare Urbanproiect)
STRUCTURĂ
(1) Alcătuirea internă a unui scop, sistem fizic, biologic, social, etc., caracterizată prin natura şi dispoziţia elementelor componente, prin legăturile şi interacţiunile lor reciproce.
(2) Mod de dispunere a elementelor componente ale unui ansamblu.
(3) Alcătuire a societăţii din punct de vedere social, politic, economic sau cultural.
(Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Structura organizaţională
• Pentru planificarea dezvoltării regionale şi management cuprinde toate organizaţiile publice implicate în acest proces şi care pot fi la nivel naţional-ţară, regional-regiune, local-judeţ, municipiu, oraş, comună.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001)
Structura spaţială a teritoriului
• Rezultatul divizării unui teritoriu ca urmare a distribuţiei, populaţiei, activităţilor şi infrastructurilor – sociale şi tehnice, care ocupă astfel un amplasament şi exercită un sistem de influenţe reciproce.
• Structura spaţială este rezultatul unor forţe şi procese de lungă durată care au afectat evoluţia teritoriului.
• În sens restrâns structura spaţială poate fi înţeleasă ca structură de ocupare a solului compusă din folosinţe caracterizate prin formă, suprafaţă, densitate, subdiviziuni etc. În sens mai larg structura spaţială capătă valenţe cum sunt capacitate, potenţial şi capabilitate.

(Materiale documentare Urbanproiect)
90AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Structura urbană
• Totalitatea relaţiilor în plan funcţional şi fizic, pe baza cărora se constituie organizarea unei localităţi sau a unei zone din aceasta şi din care rezultă configuraţia lor spaţială.

(Legea nr. 350 /2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
Structuri instituţionale
• Structuri care se referă la organizaţii şi legi care contribuie la dezvoltarea regională.

(IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001)
Structuri teritoriale
• Modul de alcătuire de grupare sau de organizare a unui teritoriu – din punct de vedere funcţional, fizic şi în continuitate istorică.
• Totalitatea relaţiilor în plan funcţional şi fizic, pe baza cărora se constituie organizarea localităţilor sau a unor zone din care rezultă configuraţia lor spaţială.

(Materiale documentare Urbanproiect)
SUBURBANIZARE
Proces de concentrare a populaţiei şi activităţilor în spaţiul periurban al marilor oraşe.
(Oficiul federal pentru construcţii şi planificare spaţială – Raportul planificării spaţiale, Germania, 2000)
SUBURBIE
Este un cartier sau o zonă periferică a unui oraş, de care depinde administrativ, având de regulă un nivel de dotare şi echipare mai redus şi construcţii cu caracter diferit faţă de restul oraşului (de tip rural sau semirural). În ţările anglo-saxone termenul a căpătat o conotaţie diferită, putând defini cartiere uneori elegante cu locuinţe urbane de tip pavilionar, ai căror locuitori pendulează zilnic pentru muncă spre zona centrală a oraşului, utilizând mijloace de transport rapide (tren, metrou) sau autoturismul propriu. Aceste cartiere pot fi uneori foste zone exurbane, integrate prin modificarea limitei administrative a oraşului.
(Urbanproiect – Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale – Pr. A.4 –faza 4.1 – 2002)
TERITORIU
Parte din suprafaţa Pământului alcătuită din uscat, apele interioare şi apele teritoriale, ca şi din spaţiul aerian de deasupra lor. Teritoriul naţional – cuprins în interiorul frontierelor de stat.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
91AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Teritoriu administrativ
• Suprafaţa delimitată de lege, pe trepte de organizare administrativă a teritoriului naţional, judeţean şi al unităţilor administrativ-teritoriale de bază (municipiu, oraş, comună).

(Legea nr. 350 /2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
• Suprafaţă delimitată prin lege pentru judeţe, municipii, oraşe şi comune. Este constituit din suprafaţa agricolă (teren arabil, păşuni şi fâneţe, vii şi livezi), suprafaţa fondului forestier, suprafaţa ocupată de construcţii şi amenajări de infrastructură (căi de comunicaţie, altele decât cele ce aparţin domeniului public al statului, echipare energetică, lucrări de gospodărire a apelor), ape şi bălţi şi suprafaţa aferentă intravilanului (construcţii şi amenajări), delimitată în planurile urbanistice.

(Legea nr. 351 /2001privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi)
Teritoriul extravilan
• Suprafaţa cuprinsă între limita administrativ – teritorială a unităţii de bază (municipiu, oraş, comună) şi limita teritoriului intravilan.

(Legea nr. 350 /2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
• Teritoriul cuprins între limita intravilanului şi limita teritorial-administrativă a localităţii.

(Legea nr. 453 /2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50 /1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor)
• Partea din unitatea administrativ-teritorială, cuprinsă în afara intravilanului, delimitată cadastral potrivit legii.

(OG nr. 534 /2001, privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general)
Teritoriul intravilan
• Totalitatea suprafeţelor construite şi amenajate ale localităţilor ce compun unitatea administrativ – teritorială de bază, delimitate prin planul urbanistic general şi în cadrul cărora se poate autoriza execuţia de construcţii şi amenajări. De regulă, intravilanul se compune din mai multe trupuri (sate sau localităţi suburbane componente).

(Legea nr.350 /2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
• Teritoriul determinat prin Planul urbanistic general (PUG), care cuprinde ansamblul terenurilor cu şi fără construcţii, ce constituie o localitate.

(Legea nr. 453 /2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50 /1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor)
• Terenurile aferente localităţilor urbane şi rurale pe care sunt amplasate construcţiile, alte amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile agricole şi forestiere.

(Legea nr. 18/1991 a fondului funciar)
92AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• Parte din unitatea administrativ-teritorială, legal delimitată, destinată construirii şi habitaţiei.

(OG nr.534 /2001, privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general)
Teritoriu periurban
• Suprafaţă n jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii în domeniul economic, al infrastructurii, deplasărilor pentru muncă, asigurări cu spaţii verzi şi de agrement, asigurări cu produse agro – alimentare etc.

(Legea nr. 350 /2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
• Spaţii aflate în jurul marilor aglomeraţii urbane şi care nu sunt încă înglobate în urban.
• Un loc de contact pe care şi-l dispută două lumi, urbană şi rurală.
• Coroane succesive, nu neapărat concentrice dar caracterizabile printr-o mai mare sau mai mică veche penetrare a urbanului ex-agricol şi sătesc.
• Un ansamblu de zone în care se observă o creştere demografică sau în care se înregistrează o producţie de locuinţe noi sub forme diverse.
• Oraşul considerat ca un “tot”, un ansamblu în care diferite elemente se articulează.
• Oraşul nou – “noua urbanitate” – integrează toate elementele şi le redistribuie după o logică mai aproape de aceea a unei “regiuni urbane”.
• Ansamblul sistemului urban /periurban /rural trebuie luat în considerare ca un revelator al transformărilor aparatului productiv şi al raporturilor sociale, şi expresie a noilor forme de diviziune socială a spaţiului.

Formarea, crearea unui teritoriu periurban se caracterizează esenţialmente prin construirea de noi rezidenţe ale căror forme rămân diverse şi care depind de factori diverşi: structura funciară rurală, tipurile constructive, modurile de finanţare a caselor, nivelul de organizare şi de structurare a ansamblurilor imobiliare. Putem distinge:
• satul nou, sau “marea lotizare”, constituit din mai multe sute de case individuale; aceste noi sate, foarte la modă în anii ’70, au tendinţa de a se rarefia;
• densificarea lotizărilor existente;
• “mitage”-ul, expresie clasică a periurbanizării, mare consumatoare de spaţiu dar care are tendinţa de a se restrânge ca arie în urma aplicării regulamentului naţional de urbanism (RNU) şi a publicării planurilor de ocupare a solurilor comunale (POS).

(Marya Aquachar-Charpentier – Periurbanul în Franţa – Sinteză documentară, 1997)
Teritoriu planificat
• Unitate teritorială care este obiectul unei proceduri de planificare iniţiată de către o unitate publică. Se deosebesc teritorii planificate mici – unitate administrativă de bază, zone intercomunale – teritorii planificate medii – judeţe, regiuni – şi teritorii planificate mari – grup de regiuni, teritoriul naţional.

(Materiale documentare Urbanproiect)
93AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
TRANSPORT
Mişcarea persoanelor şi a mărfurilor (inclusiv a animalelor) cu un mijloc de transport pe căi de comunicaţie de orice natură (rutiere, feroviare, aeriene sau navale).
(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
TRANSPORTURI
Ramură a economiei naţionale al cărei obiect îl constituie deplasarea călătorilor şi a mărfurilor, realizarea legăturilor între toate celelalte ramuri economice, interconectarea tuturor judeţelor şi localităţilor ţării şi dezvoltarea legăturilor economice şi sociale cu diferite ţări. Se realizează prin diferite mijloace: feroviare, rutiere (auto), navale, aeriene, prin conducte, prin cablu, etc.
(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
Transport intermodal
• Constă în colaborarea între diverse moduri de transport în scopul obţinerii unei activităţi economice maxime pentru fiecare mod de transport în parte. Astfel se pun în valoare diferitele mijloace de transport, deschizând calea spre o utilizare mai raţională a infrastructurilor existente şi viitoare pentru asigurarea mobilităţii circulaţiei. În această colaborare un rol important îl ocupă transportul combinat feroviar şi rutier, bazat pe containerizare (paletizare) şi semitrailere. Transportul combinat se aplică şi în transportul naval şi aerian.

(Secretariatul TINA – Identification of the network components for a future Trans-European Transport Network in Bulgaria, Cyprus, Czech Republic, Estonia, Hungary, Latvia, Lithuania, Poland, Romania, Slovakia and Slovenia, Octombrie 1999)
UNITĂŢI ADMINISTRATIV-TERITORIALE
Potrivit legii unităţile administrativ-teritoriale sunt comunele, oraşele şi judeţele. Unităţi administrativ-teritoriale de bază sunt oraşele şi comunele care cuprind una sau mai multe localităţi.
(Legea 351 /2001privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi)
UNITĂŢI TERITORIALE SPECIFICE
Areal geografic omogen din punct de vedere fizico-geografic, al funcţiilor şi activităţilor economice dominante, al nivelului de urbanizare, al caracteristicilor demografice, pentru care se pot defini politici de dezvoltare specifice.
(Urbanproiect – Plan de amenajare a teritoriului judeţului Constanţa şi litoralului românesc, 1994)
94AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
URBANISM
Ansamblul regulilor care guvernează naşterea, dezvoltarea şi amenajarea raţională a aglomerărilor urbane.
(ADEF: 40 ans de politique foncière en France, Paris, 1986 şi Legea locuinţei nr. 114 /1996)
Activitate operaţională, integratoare, normativă care are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung, care urmăreşte stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi rurale, în acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor şi care cuprinde toate localităţile ţării, organizate în reţea, pe baza ierarhizării şi distribuţiei echilibrate ale acestora în teritoriu; aplicarea obiectivelor are în vedere întreg teritoriul administrativ al oraşelor şi comunelor sau zone din acestea.
(Legea nr. 350 /2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
Urbanism = organizare urbană
Ansamblul activităţilor de organizare a componentelor materiale (cadru natural, resurse economice, cadru construit, populaţie etc.) ale unităţilor teritoriale de locuire (sat, comună, oraş, zonă, teritoriu naţional etc.) în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii.
(Zamfir, C., Vlăsceanu, R. – Dicţionar de sociologie, 1993)
Grad de urbanizare
• Ponderea populaţiei urbane în populaţia totală a unei ţări sau a unei unităţi teritorial administrative. Evoluţia gradului de urbanizare este determinată direct de ritmul şi de nivelul atins de dezvoltarea economică a unei ţări.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, Ed. Corint 1999)
Urbanizare
• Naşterea sau creşterea oraşelor şi a populaţiei urbane, inclusiv ansamblul mutaţiilor legate de această dezvoltare.

(Chabot, G., et.all, – Vocabulaire franco-anglo-allemand de geographie urbaine, 1970)
• Proces social global prin care se produce o transformare a structurilor sociale şi profesionale, o restructurare a formelor de existenţă rurală şi a vechilor forme urbane după modele noi.

(Zamfir, C., Vlăsceanu, R. – Dicţionar de sociologie, 1993)
• Proces de dezvoltare intensă a oraşelor existente şi de creştere în ritm accentuat a numărului oraşelor şi a populaţiei urbane. Urbanizarea este un fenomen obiectiv, specific perioadei contemporane, având la bază dezvoltarea socio-economică şi evoluţia politică a ţărilor. Se poate realiza pe mai multe căi: prin extinderea oraşelor existente, prin trecerea unor aşezări rurale în categoria celor urbane şi prin pătrunderea unor caracteristici urbane în toate tipurile de comunităţi.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
95AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
UTILIZARE DURABILĂ
Folosirea resurselor regenerabile într-un mod şi o rată care să nu conducă la declinul pe termen lung al acestora, menţinând potenţialul lor în acord cu necesităţile şi aspiraţiile prezente şi viitoare.
(Legea nr. 137 /1995 pentru protecţia mediului)
VALORIFICAREA POTENŢIALULUI ENDOGEN
Utilizarea intensivă a resurselor locale, inclusiv resursele umane.
(Urbanproiect – Studiu privind cooperarea pentru dezvoltarea spaţială a zonei frontaliere „Porţile de Fier”, în corelare cu politicile aferente din Iugoslavia şi Bulgaria, 2000)
ZONARE
Împărţirea unui teritoriu în raport cu anumite elemente naturale caracteristice.
În cazul în care zonarea are la bază, pe lângă elementele naturale, unele considerente economice, sociale, tehnice, etc. se defineşte ca zonare funcţională. Zonarea funcţională aplicată teritoriului unei localităţi este sinonimă cu termenul zonificare.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
ZONĂ
[Geografic] Porţiune dintr-un teritoriu, delimitată pe baza existenţei unor elemente caracteristice distinctive, a unor categorii de fenomene, fapte sau împrejurări sociale. Delimitarea unei arii de acest tip se bazează pe elemente naturale.
[Sistematizare] Suprafaţă de teren delimitată, care face parte dintr-o localitate sau dintr-un teritoriu mai larg (care poate cuprinde şi localităţi), căreia i se atribuie un tip de folosinţă bine determinat sau pe care se întâmplă anumite lucruri dirijate de oameni.
(Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983)
Zonă de conversie industrială
• Zonă industrială caracterizată prin rate înalte ale şomajului, diminuarea ritmului de creştere a populaţiei etc., în care se încearcă o reorientare a producţiei în funcţie de noile cerinţe ale pieţei.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
96AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Zonă de dezvoltare
• Perimetru delimitat în cadrul teritoriului administrativ al unui municipiu sau în cadrul unei zone metropolitane în care se propun unele facilităţi de natură fiscală, în scopul favorizării dezvoltării economice prin atragerea de investiţii de capital străin sau autohton.

(Legea nr. 351 /2001privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi)
Zonă defavorizată
Arii geografice, strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel puţin una din următoarele condiţii:
• Au structuri productive monoindustriale care, în activitatea zonei, mobilizează mai mult de 50% din populaţia salarială;
• Sunt zone miniere unde personalul a fost disponibilizat prin concedieri colective, în urma aplicării programelor de restructurare;
• În urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenţi economici, apar concedieri colective care afectează mai mult de 25% din numărul angajaţilor care au domiciliul stabil în zona respectivă;
• Rata şomajului depăşeşte cu 25% rata şomajului la nivel naţional;
• Sunt lipsite de mijloace de comunicaţie şi infrastructura este slab dezvoltată.

(Legea nr. 350 /2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi OUG nr. 24 /1998 privind regimul zonelor defavorizate)
• Una sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale alăturate, care, individual, îndeplinesc prevederile art. 1 din OUG nr. 24 /1998 şi care pot face parte din aceeaşi regiune sau din regiuni de dezvoltare diferite.
• În zonele defavorizate, lipsa mijloacelor de comunicaţii şi infrastructura slab dezvoltată reprezintă lipsa accesului la centrală telefonică automată şi lipsa accesului la un drum naţional sau judeţean, în mod cumulativ – unul dintre indicatorii de caracterizare a zonelor defavorizate.

(Hotărârea de Guvern nr. 907 /1998, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr. 24 /1998, privind regimul zonelor defavorizate)
• Arie geografică strict delimitată teritorial, care îndeplineşte cel puţin una din următoarele condiţii: ponderea şomerilor în totalul resurselor de muncă ale zonei să fie de cel puţin trei ori mai mare decât ponderea şomerilor în totalul resurselor de muncă la nivel naţional, în ultimele 3 luni care preced luna întocmirii documentaţiei de declarare a zone defavorizate; este o zonă izolată lipsită de căi de comunicaţie, iar infrastructura este slab dezvoltată.

(Urbanproiect – Proiect de lege privind aprobarea PATN Secţiunea VI TURISM – Studiu de fundamentare pentru redactarea legii, 2002)
97AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Zonă de impact
• Un teritoriu cu limite relativ fixe (stabilite de la caz la caz prin norme specifice fenomenului sau acţiunii) aflat sub incidenţa unui fenomen, a unei acţiuni, posibile a se desfăşura în orice moment.
• Impact – ciocnire, incidenţă.
• Fenomen – proces din natură şi societate; manifestare exterioară a esenţei unui lucru.

(Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987)
Zonă de influenţă
• Între un oraş şi regiunea sa se ţes numeroase fire de legătură. Ele corespund diferitelor forme de raporturi şi de influenţă, suprapunându-se şi combinându-se, fără să fie, în mod necesar, integral reprezentate. Ansamblul lor constituie zona de influenţă, care se întinde până acolo unde pătrund diversele forme de raporturi cu oraşul. Aici, accentul nu se pune pe oraş, ci pe regiunea care depinde de oraş.

(Garnier, J., B., Chabot, G. – Geografia urbană, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971)
• Teritoriul şi localităţile care înconjoară un centru urban şi care sunt influenţate direct de evoluţia oraşului şi de relaţiile de intercondiţionare şi de cooperare care se dezvoltă pe linia activităţilor economice a aprovizionării cu produse agroalimentare, a accesului la dotările sociale şi comerciale a echipării cu elemente de infrastructură şi cu amenajări pentru odihnă, recreare şi turism. Dimensiunile zonei de influenţă sunt în relaţie directă cu mărimea şi cu funcţiunile centrului urban polarizator.

(Legea nr. 351 /2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi)
• Teritoriu asupra căruia o localitate urbană îşi extinde o serie de funcţiuni. Mărimea acestui teritoriu este dependentă de nivelul dezvoltării social-economice, de poziţia geografică, de talia oraşului, de densitatea centrului urban. Limita extensiunii medii a acesteia se află situată la intersecţia ariilor de influenţă a cel puţin trei funcţiuni.

(George Erdeli – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Zonă de protecţie a monumentelor istorice
• Zonă delimitată şi instituită pentru fiecare monument istoric prin care se asigură conservarea integrată a monumentelor istorice şi a cadrului său construit sau natural.

(Legea nr. 422 /2001 privind protejarea monumentelor istorice)
Zone dinamizatoare
• Zone noi de servicii, cu utilizări comerciale intensive şi activităţi mixte şi cu densităţi diferite. Ele au un nucleu central de birouri, spaţii comerciale şi pentru distracţie şi sunt în general în jurul unui nod de transport de importanţă metropolitană, deseori staţii de transfer feroviar, legate de oraşe intermediare.

(Institut d’Etudis Territorials, Barcelona – Factors clau de la planificacio territorial a l’area metropolitana de Barcelona, 1999)
98AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Zonă funcţională
• Parte din teritoriul unei localităţi în care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se determină funcţiunea dominantă existentă şi viitoare. Zona funcţională poate rezulta din mai multe părţi cu aceeaşi funcţiune dominantă (zona de locuit, zona activităţilor industriale, zona spaţiilor verzi etc.).

(Legea nr. 350 /2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
• Parte din teritoriul unei localităţi, având limite determinate şi funcţiuni bine precizate. Funcţiunile caracteristice ale unei zone din cadrul perimetrului construibil al unei localităţi pot fi fundamentale (de producţie, de locuit) sau complementare (de circulaţie şi transport, de dotări, plantate etc.).

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
• Porţiune limitată în cadrul unui teritoriu, având funcţiuni bine precizate şi condiţii reglementate de dezvoltare.
• Zonificarea funcţională este acţiunea împărţirii teritoriului în zone funcţionale. Delimitarea în cadrul unui teritoriu (naţional, regional) a unor subdiviziuni (categorii de teritorii) /zone ce posedă caracteristici structurale diverse: zone rurale, defavorizate, aglomeraţii urbane, zone urbane, metropolitane ş.a. Obiectivele, politicile şi strategiile de amenajarea teritoriului sunt diferenţiate în raport cu aceste categorii.

(Raportul planificării spaţiale – Germania 2000)
Zone industriale
• Zone de mare concentrare de fluxuri materiale şi energetice, generatoare de agenţi poluanţi, dependente prin conexiuni reciproce de zonele de locuit ale forţei de muncă, pe care le influenţează direct.

(Dezvoltare durabilă – vol. II, 1999, Bucureşti
Zone logistice
• Zone dedicate special operării schimbului intermodal în cadrul sistemului de transport integrat. Ele s-au dezvoltat ca răspuns la următoarele schimbări în sistemele economice şi de producţie: internaţionalizarea pieţelor şi a proceselor de producţie, economiile de scară, reducerea costurilor externe strict la procesul de producţie, etc. În aceste zone se exploatează orice lipsă din procesul de transport pentru a se obţine profit, cum ar fi de exemplu controlul calităţii, împachetarea mărfurilor, etc.

(Institut d’Etudis Territorials, Barcelona – Factors clau de la planificacio territorial a l’area metropolitana de Barcelona, 1999)
Zonă metropolitană
• Suprafaţă situată în jurul marilor aglomerări urbane, delimitate prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii reciproce de influenţă în domeniul căilor de comunicaţii, economic, social, cultural şi al infrastructurii edilitare. De regulă, limita teritoriului metropolitan depăşeşte limita administrativă a localităţilor şi poate limita judeţului din care face parte.

(Legea nr. 350 /2001 privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismului)
99AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• Zonă construită prin asociere bazată de parteneriat voluntar, între marile centre urbane (capitala României şi municipiile de rang I) şi localităţile urbane şi rurale aflate în zona imediată, la distanţa de până la 30km, între care s-au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri.

(Legea nr. 351 /2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi, Anexa I)
• Zona metropolitană apare numai în cazul în care aceasta nu coincide cu regiunea metropolitană. Regiunea metropolitană poate coincide cu una sau mai multe regiuni administrative.

(Census Bureau – US State Office of Management and Budget – OMB)
Zona periurbană
• Reprezintă un areal situat în jurul aglomeraţiilor (oraşe + banlieuri), respectiv “franjurile” sau marginile aglomeraţiei, dar fără să fie înglobate în urban. Este spaţiul supus avansării frontului urban, un loc de contacte unde se inter-penetrează şi se înfruntă lumea urbană şi cea rurală, având drept consecinţe transformări profunde în plan demografic, economic, social şi cultural. El rezultă din deplasarea şi diseminarea funcţiunilor urbane în spaţiul rural şi are drept trăsături dominante caracterul rezidenţial relativ recent, pregnanţa mişcărilor pendulare şi caracterul de subansamblu al oraşului.

(Urbanproiect – Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale – Pr. A.4 –faza 4.1 – 2002)
• Marginile urbane sunt zone caracterizate prin procese de schimbare funcţională, disputate din punctul de vedere al utilizării terenului (din folosinţă rurală trecând într-una urbană). Competiţia funcţională cu efecte negative asupra mediului le conferă statutul de zone fragile ecologic.

(Urbanproiect – Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale – Pr. A.4 –faza 4.1 – 2002)
Zonă protejată
• Suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, construit sau natural, a unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. şi în care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se impun măsuri restrictive de protecţie a acestora prin distanţă, funcţionalitate înălţime şi volumetrie.

(Legea nr. 350 /2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul)
• Zone naturale sau construite, delimitate geografic şi/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural şi/sau cultural şi sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu.

(Legea nr.5 /2000 privind aprobarea PATN – “Secţiunea a III a – Zone protejate”)
• Zonă ce posedă un interes istoric şi/ sau arhitectural special, a cărui caracter vizual este dorit să fie prezervat sau sporit.

(West Oxfordshire Local Plan, 1993)
100AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Zonă rurală
• Zonă constituită din localităţi rurale în care populaţia trăieşte din venituri provenite în cea mai mare parte din activităţi agricole.

(Materiale documentare Urbanproiect)
Zonă suburbană
• Zonă situată în apropierea oraşelor sau la limita spaţială a acestora, care se caracterizează printr-un nivel de urbanizare mai redus faţă de standardele recunoscute şi ai cărei locuitori au un mod de viaţă şi comportament specifice.

(Erdeli, G. – Dicţionar de geografie umană, ed. Corint, Bucureşti, 1999)
Zona urbană
• Este constituită dintr-un oraş central (uneori două) de cel puţin 50.000 de locuitori rezidenţi şi aria din imediata vecinătate. Zona urbană este astfel, oraşul fizic definit fără legătură cu graniţele politice sau administrative. În lucrare termenul de zonă urbană se referă generic la regiuni cu o densitate mare a populaţiei.

(Edwin S. Mills – Urban Economics, 1995)
Zonă turistică
• Teritoriu caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice, care poate fi delimitat direct ca ofertă, organizare şi protecţie turistică.

(OUG nr. 58 /1998, privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România)
• Unitate teritorială delimitată caracterizată printr-o mare complexitate de resurse turistice, care pot genera dezvoltarea unor variate forme de turism.

(Urbanproiect – Proiect de lege privind aprobarea PATN Secţiunea VI – Turism – Studiu de fundamentare pentru redactarea legii)
• Areal geografic în care există obiective naturale sau construite ce pot genera activităţi turistice.

(Urbanproiect, Plan de amenajare a teritoriului judeţean Constanţa şi a litoralului românesc 1994)
Zonă cu potenţial turistic complex şi de mare valoare
• Areal geografic delimitat teritorial în care există resurse deosebite ce pot genera dezvoltarea uneia sau mai multor activităţi turistice şi care conţine în mod obligatoriu Parcuri naţionale şi Rezervaţii ale Biosferei, şi unele rezervaţii şi monumente ale naturii de interes naţional, valori de patrimoniu cultural de interes naţional, resurse balneare, muzee şi case memoriale.

(Urbanproiect – Proiect de lege privind aprobarea PATN – Secţiunea VI – Turism – Studiu de fundamentare pentru redactarea legii)
101AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Zonă cu potenţial turistic ridicat
• Areal geografic delimitat teritorial în care există resurse deosebite ce pot genera dezvoltarea uneia sau mai multor activităţi turistice şi care conţine cel puţin una din următoarele categorii rezervaţii şi monumente ale naturii de interes naţional, valori de patrimoniu cultural de interes naţional, resurse balneare, muzee şi case memoriale.

(Urbanproiect – Proiect de lege privind aprobarea PATN – Secţiunea VI TURISM – Studiu de fundamentare pentru redactarea legii)
Zona albastră
• Este formată din arii ce reprezintă priorităţi spaţiale şi de mediu în ceea ce priveşte un management integrat al resurselor de apă (râuri transfrontaliere, lacuri transfrontaliere, zone costiere).

Zona roşie
• Include teritorii afectate de serioase probleme de mediu, corespunzătoare unor centre urbane în care se constată degradări ale mediului urban şi unor zone de exploatare nedurabilă a resurselor.

Zona verde
• Constă din teritorii ce au o valoare semnificativă de patrimoniu natural şi care necesită protecţie şi /sau ecosisteme de o biodiversitate unică, ameninţate de poluare, ca şi coridoare ce leagă „insule” protejate izolate.

(Aristotle University of Thessaloniki – European space and territorial integration alternatives -ESTIA – Spatial planning priorities in southeast europe – Raport – INTERREG IIC – CADSES Operational Programme, 2000)
Zone de risc natural
• Areale delimitate geografic, în interiorul cărora există un potenţial de producere a unor fenomene naturale reactive, care pot afecta populaţia, activităţile umane, cadrul natural şi cel construit şi pot produce pagube şi daune umane. Identificarea acestora se face pe bază de studii şi cercetări specifice materializate în hărţi de risc natural şi adoptarea măsurilor care să reglementeze amenajarea şi utilizarea terenurilor din aceste zone.

(Legea nr. 575 /2001 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a V-a – Zone de risc natural)
Zone fragile ecologic
• Structuri şi /sau sisteme ecologice naturale, seminaturale sau antropizate, de rangul ecosistemelor şi complexelor de ecosisteme precum şi al zonelor de graniţă dintre acestea, a căror capacitate productivă şi de suport se află la nivel critic de vulnerabilitate în relaţie cu sistemele socio-economice.
• Reprezintă areale a căror dinamică în timp şi spaţiu este sau poate fi afectată în mod negativ de o serie de factori sensibilizatori naturali sau antropici.

102AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• Pot fi împărţite în funcţie de agentul sensibilizator în două mari categorii: zone determinate de factori naturali care nu se pretează la activităţi antropice, cu impact ridicat asupra mediului şi zone determinate de factori antropici, de expunerea la riscuri de natură antropică.
• Reabilitarea zonelor fragil ecologic are drept scop restabilirea funcţiilor acestor spaţii pentru a le mări importanţa socială şi economică.

(Urbanproiect – Ghid privind protecţia şi revitalizarea zonelor fragile ecologic GT 034 01)
Zone sensibile din punct de vedere ecologic (z.s.e.)
• Concept apărut în 1987 pentru a ajuta la evaluarea impactului unei agriculturi mai puţin intensive asupra peisajului. Schema este destinată protecţiei naturii sălbatice (wildlife), caracteristicilor istorice şi de peisaj dintr-o zonă sensibilă ecologic şi de a asigura recomandări de management şi plăţi stimulative ca parte a unei Z.S.E. (Environmentally Sensitive Areas – E.S.A.).

(West Oxfordshire Local Plan, 1993).
Zonă tampon
• Zona care are o lăţime orizontală de 100m măsurată de la linia de ţărm în direcţia uscatului.

(Legea nr. 597 /2001, privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre)
Zone umede de importanţă internaţională
• Zonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede.

(OUG nr. 236 /2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice).
ZONE PURTĂTOARE DE DEZVOLTARE
Termenul este utilizat în special în literatura de specialitate din Franţa şi defineşte, în sensul cel mai general şi mai cuprinzător, acele noi categorii de grupări de activităţi de “vârf”, tractante pentru dezvoltare, localizate pe un anumit teritoriu definit (interior, tangent sau exterior unei localităţi) şi care constituie atât o modalitate de adaptare la transformările socio–economice din perioada post–industrială a informatizării şi globalizării, cât şi una dintre cele mai importante componente ale strategiilor de dezvoltare urbană şi teritorială prin care este provocată sau stimulată această dezvoltare. Categoriile de ZPD au în comun prezenţa unor activităţi legate de tehnologiile de vârf şi sunt caracterizate spaţial fie printr-o localizare legată direct de marile circuite de transporturi trans-continentale /naţionale şi cu metropolele (platformele logistice, polii de transfer), fie prin localizări privilegiate ca valoare arhitectural-urbanistică şi peisagistică în raport cu structura localităţilor şi a aglomeraţiilor urbane (polii principali urbani, parcurile de activităţi în, special cele ştiinţifice şi tehnologice care pot conferi gradul de tehnopol localităţilor /aglomeraţiilor în care se înscriu).
O parte din ZPD sunt afiliate la următoarele organizaţii internaţionale, europene şi naţionale:
103AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
– IASP (International Association of Science Parks – http://www.iasp.ws), reţea mondială a tehnopolilor
– EBN (European Business and Innovation Network – http:// http://www.ebn.be)
– CEEI (Centres Européens d’Entreprises et d’Innovation) reţea dezvoltată la iniţiativa direcţiei de politici regionale ale Uniunii Europene – DG XV. CEEI au „antene” în parcurile ştiinţifice şi tehnologice urmărind detectarea şi sprijinirea proiectelor de creare de întreprinderi inovante sau dezvoltarea prin inovaţie a întreprinderilor existente. CEEI sunt atestate de către Uniunea Europeană prin reţeaua EBN
– FTEI (France Technopoles Entreprises Innovation – http://www.ftei.org) creată la 19 ianuarie 2000, reuneşte 43 tehnopoli şi este releul internaţional a celor două reţele – IASP ŞI EBN din fuziunea cărora a luat naştere.

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)
Cluster (engl.) – Concentrări teritoriale de profile productive interconectate
• Termenul defineşte o concentrarea geografică de companii interconectate – furnizori specializaţi, furnizori de servicii, firme în activităţi relaţionale şi instituţiile asociate (universităţi, agenţii de standarde şi asociaţiile de comerţ) în domeniile particulare în care pot intra în atât în competiţie cât şi în cooperare. Spre deosebire de tehnopoli, aceste concentrări interconectate (care pot conţine şi industrii tradiţionale, pe lângă întreprinderi legate de noile tehnologii), se conturează prin tipul de produse realizate şi prin importanţă locală, regională şi naţională evidenţiate de:
• Coeficientul de concentrare (LQ) care măsoară ponderea locurilor de muncă dintr-o anumită „industrie” (cu producţie concretă sau abstractă, de ex. în domeniul alimentar, al activităţilor financiar-bancare sau al turismului) faţă de regiune, în relaţie cu aportul regiunii la totalul naţional al locurilor de muncă pe ţară în acea activitate. Este o măsură a concentraţiei relative, fiind reţinut ce prag inferior de identificare a unui cluster un LQ = 1,25;
• Existenţa cel puţin a unei activităţi de “vârf” care să ocupe cel puţin 0,2% din forţa de muncă locală.
• Prin “industrie” (în înţelesul de activitate de producţie atât concretă cât şi abstractă) – se înţelege un grup de companii ce furnizează în esenţă acelaşi produs.. Legăturile dintre companii pot lua diferite forme incluzând relaţii de aprovizionare în lanţ, cooperare în cercetare şi tehnologie, know-how, infrastructură, imagine etc.. Industriile sunt definite prin ceea ce produc iar conceptul de “cluster” se aplică tuturor “industriilor”, nu numai acelora care fac produse de înaltă tehnologie (un cluster poate fi în profilul alimentar, turism sau activităţi financiar-bancare) dar prezenţa activităţilor legate de tehnologii avansate ţi cercetare – dezvoltare este esenţială.

104AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
• O altă caracteristică esenţială şi definitorie pentru un cluster este gradul de concentrare în localizarea geografică. De-a lungul ultimilor 8 – 10 ani, abordarea clusterelor a găsit audienţa printre decidenţii de la toate nivelurile, de la Banca Mondială (prin modul de interpretare a evoluţiei proceselor de globalizare), la guvernele naţionale (care pot sprijini mediile de afaceri, de inovaţie şi instituţionale vitale pentru succesul clusterului), la organizaţiile de dezvoltare regionale, la autorităţile locale. Utilizarea în amenajarea teritorială a acestui nou mod de a privi activităţile este încă în stadiu incipient iar terminologia în limba română nu este încă precizată.

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)
Parcuri de activităţi
• Reprezintă o categorie nouă de zonă de activităţi purtătoare de dezvoltare, legată de tehnologii avansate, conţinând, cercetare – dezvoltare (servicii pentru facilitarea aplicării inovaţiilor, pepiniere de întreprinderi), învăţământ superior şi formare profesională, activităţi productive din domenii de vârf cu servicii conexe, expoziţii, facilităţi pentru angajaţi şi clienţi. Parcurile de activităţi sunt situate autostrăzi sau pe arterele principale de circulaţie spre centrul oraşului şi sunt localizate într-un cadru arhitectural-urbanistic şi peisagistic de înaltă calitate, urmărindu-se asigurarea unui aspect atractiv şi reprezentativ pentru prestigiul lor internaţional. Există o anumită profilare tematică a parcurilor de activităţi pe următoarele categorii principale: Parcuri ştiinţifice /tehnologice /de cercetare (cercetare, dezvoltare şi învăţământ superior), Parcuri de servicii /afaceri (similare cu polii urbani principali dar situate în afara localităţilor, grupând într-un cadru peisagistic deosebit: sedii sociale ale întreprinderilor, activităţi financiar-bancare, centru de conferinţe şi servicii complementare), Parcuri de cultură /recreare (multimedia, artă, cultură, informatică pentru marele public, expoziţii, efecte speciale – cinema şi servicii complementare (birouri, agenţii de turism, hoteluri, restaurante etc.), Parc industrial (producţie bazată pe tehnologii avansate, cercetare şi servicii complementare), Parc artizanal /manufacturier (mică producţie cu tehnologii avansate şi servicii complementare), Parc de distribuţie, comerţ, servicii (similar în unele privinţe cu polii de transfer, reunind comerţ en-gros şi en-detail şi servicii complementare).

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)
• Sunt grupări de activităţi din profile relaţionate care se potenţează reciproc, constituind, conform definiţiei DATAR :
• Un produs exemplar şi modern al dezvoltării regionale şi locale,
• Un loc de elaborare şi punere în operă a conceptelor transversale şi a parteneriatelor inovatoare
• O miză de putere şi de înfruntare între diferite logici, chiar contradictorii şi o sursă considerabilă de cheltuieli /investiţii publice

105AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
(François Pelon şi Xavier de la Salle – Parcuri de activităţi, dezvoltare durabila şi bune cerinţe de mediu, studiu realizat pentru DATAR /PCM.)
Parc artizanal /manufacturier
• Este un parc de activităţi specializat pentru mică producţie cu tehnologii avansate şi servicii complementare.

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)
Parc de distribuţie, comerţ, servicii
• Este un parc de activităţi specializat pentru comerţ en-gros şi en-detail şi servicii complementare (similar în anumite privinţe cu polii de transfer)

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)
Parc de recreere /cultură /turism
• Este un parc de activităţi specializat pentru multimedia, artă, cultură, informatică pentru marele public, expo, efecte speciale – cinema, anima – şi servicii complementare (birouri, agenţii de turism, hoteluri, restaurante etc.).

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)
Parc de servicii / afaceri
• Este un parc de activităţi specializat pentru sedii sociale ale întreprinderilor, activităţi financiar-bancare, centru de conferinţe şi servicii complementare.

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)
Parc industrial
• Reprezintă o zonă delimitată în care se desfăşoară activităţi economice de cercetare ştiinţifică şi/sau dezvoltare tehnologică, în vederea valorificării potenţialului uman şi material al zonei.

(OUG nr. 65 /2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale).
• Parc de activităţi specializat pentru producţie bazată pe tehnologii avansate, cercetare şi servicii complementare

106AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)
Parc ştiinţific /tehnologic /de cercetare
• într-un cadru construit şi amenajat de o înaltă calitate. Este un parc de activităţi care reuneşte activităţile de învăţământ superior, cercetare şi dezvoltare – ca un spaţiu fizic sau cibernetic gestionat de către specialişti al cărui scop principal constă în creşterea competitivităţii comunităţii căreia îi aparţine (teritoriu sau zonă de influenţă) prin promovarea culturii calităţii şi inovaţiei în cadrul întreprinderilor sale şi în cadrul instituţiilor bazate pe cunoaştere care îi sunt asociate. Pentru aceasta, un parc ştiinţific trebuie să stimuleze şi să gestioneze transferul cunoştinţelor şi tehnologiilor între universităţi, instituţiile de cercetare şi dezvoltare, întreprinderi şi piaţă; să faciliteze crearea şi creşterea noilor companii axate pe inovaţie prin intermediul incubatoarelor sau pepinierelor de întreprinderi şi să ofere alte servicii cu valoare adăugată ridicat; totul,

(Definiţie oficială a IASP – Asociaţia Internaţională a Parcurilor Ştiinţifice – formulată de Luis Sanz. – în această definiţie, termenul de parc ştiinţific poate fi înlocuit cu termenii parc tehnologic sau parc de cercetare – definiţia încearcă să găsească numitorul comun al foarte diferitelor modele din întreaga lume, pentru a fixa condiţiile şi exigenţele minimale pentru ca un proiect să se înscrie în categoria parc ştiinţific /parc tehnologic)
Platforme logistice
• Sunt grupări funcţionale de importanţă regională / internaţională, cuprinzând servicii, distribuţie şi producţie, situate în exteriorul localităţilor în punctele de conexiune a mai multor tipuri de transporturi internaţionale – rutiere, feroviare , aeriene şi navale. Pot avea ca arie de influenţă o regiune continentala, una sau mai multe regiuni ale aceleiaşi ţări şi pot constitui “pasarele intercontinentale”. Sunt destinate în special activităţilor profesioniştilor gestiunii pentru mărfuri, antrepozite, transporturi şi comerţ la care se pot adăuga activităţi de montaj-producţie şi alte activităţi similare unor zone libere (vamă).

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002-2002)
107AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Poli de transfer
• Sunt concentrări de activităţi legate de articularea dintre marile fluxuri de mărfuri de pe rute internaţionale cu cele locale, destinate transferului mărfurilor de pe mijloacele grele de transport pe cele admise pe străzile localităţii sau cu capacităţi mai mici conform propriilor necesităţi ale societăţilor comerciale; astfel de activităţi includ: depozitarea în spaţii acoperite şi descoperite (cu vânzare numai pentru mărfuri aflate în campanii promoţionale şi mărfuri care nu pot fi transportate la domiciliu cu autoturismul personal), producţie, montaj, birouri ale companiilor, facilităţi pentru transportatori, vamă, telecomunicaţii, spaţii pentru târguri şi expoziţii, alte servicii pentru transportatori etc.).

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)
Poli urbani principali
• Denumesc grupări complexe de activităţi predominant din sectorul terţiar de vârf care au rol strategic în dezvoltarea localităţii, se situează în locuri privilegiate ca sit şi ca accesibilitate, atât din exteriorul localităţii (centru de conferinţe şi expoziţii internaţionale) cât şi din zona centrală (nucleul de afaceri) sau din localizări care compensează lipsa spaţiilor din centrul de afaceri (polii terţiari care au apărut în proximitatea gărilor etc.). Activităţile specifice polilor urbani principali – realizabile prin conversii, inserţii şi reconstrucţii – pot fi: servicii manageriale, tehnice, profesionale (specializate pentru întreprinderi), servicii financiar-bancare, societăţi de asigurări (dispuse în clădiri specializate de birouri) /servicii şi instituţii publice sau care nu au legături directe cu publicul dar care fac parte din “industria terţiarului” de culegere, prelucrare, stocare şi difuzare a informaţiei prin mijloace moderne de telecomunicaţii (de ex. – birouri teritoriale pentru impozite etc.) /servicii profesionale (pentru persoane fizice şi juridice) /centru de conferinţe /edituri, centre media /centre şi galerii de artă, expoziţii /unităţi de cercetare-dezvoltare şi învăţământ superior de tip «urban» /centre de formare şi perfecţionare /unităţi productive mici, manufacturiere, pentru produse necesare altor unităţi şi persoanelor care se află în cuprinsul polului terţiar /comerţ (mari magazine, comerţ specializat atât de lux cât şi de proximitate pentru locuitorii din zonă) / servicii diverse – personale colective şi sociale /hoteluri pentru afaceri /restaurante de toate tipurile /recreare în spaţii acoperite (spectacole, cinema, sport, casino etc.) /locuinţe cu partiu special, închiriate de către firme pe termen lung sau care includ spaţii pentru profesiuni liberale /mari parcaje multietajate supra şi subterane şi parcaje la sol, staţii service /diverse alte activităţi compatibile / spaţii pietonale amenajate de o deosebită calitate.

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)
108AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Tehnopoli
Structuri de dezvoltare economică, iniţiate la nivel naţional, regional şi local, care au misiunea de a promova şi dezvolta inovaţia în teritoriul lor de influenţă. Un Tehnopol constituie suportul politicii de dezvoltare a unui teritoriu, pornind de la inovare, care favorizează “fertilizarea încrucişată” (potenţarea reciprocă). Accepţiunile termenului sunt:
• O zonă de activităţi economice care beneficiază de prezenţă universităţilor, a cercetării, unităţilor industriale şi de servicii şi al cărui teritoriu cuprinde ansamblul serviciilor urbane ale metropolei (model instituţionalizat din anul 2000 în Franţa, utilizat şi în Japonia). Tehnopolii sunt teritoriile de acţiune a unui /unor parcuri tehnologice sau ştiinţifice la nivelul aglomeraţiei urbane sau al teritoriului său de influenţă economică, care promovează întregul oraş ca spaţiu de resurse ştiinţifice şi tehnologice;
• O zonă de activităţi economice în care sinergia între universitate, cercetare şi industrie favorizează crearea unor poli de competenţă în domenii specializate şi care cuprinde parcuri sau ansambluri de parcuri de activităţi specializate (parcuri tehnologice), care, prin promovarea resurselor ştiinţifice şi tehnologice locale, vizează atragerea şi dezvoltarea activităţilor de înaltă tehnologie. Sunt cel mai adesea situate în apropierea universităţilor sau centrelor de cercetare, după principiul că proximitatea spaţială a activităţilor de cercetare, de învăţământ superior şi de producţie favorizează transferul de competenţă şi tehnologie (Marea Britanie).

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002-2002)
Tehnopol multipolar
• Desemnează spaţiul de acţiune al mai multor tehnopoli repartizaţi pe teritoriul unei metropole (după Philippe Madrelle).

(UIAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială – Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002)

Consultări privind amenajarea tehnopolilor
Consultările au fost concepute ca un apel la idei prospective, chiar dacă rezultatul conduce la elaborareaunui plan de situaţie. Este vorba înainte de toate de solicitarea unor “noi concepte” privind amenajarea unuitehnopol. În această formă de consultare, nu se cere nici un nivel de precizie asupra documentelor rezultate.Datele de program nu sunt decât indicative, ele trebuie să se constituie într-un suport pentru reflecţia asupraamenajării sitului şi nu au pretenţie operaţională. Trebuie “inventată o noua forma urbană, care păstrează şivalorizează un sit natural privilegiat, răspunzând în acelaşi timp exigenţelor activităţilor industriale şi decercetare. Proiectele elaborate vor simboliza o nouă cultură urbană şi tehnică” (extras din programulconsultării).
(Ministerul Echipării, Transportului şiTurismului din Franţa – Parteneriate – sinteză,Studiu de caz – Operaţiunea Atlanpole Nantes– Articol, 1993)
109AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
BIBLIOGRAFIE
Legislaţie
1. Legea fondului funciar, nr. 18/1991
2. Legea privind constituirea Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”, nr. 82/1993.
3. Legea protecţiei mediului, nr. 137/1995
4. Legea privind dezvoltarea regională în România, nr. 151/1998
5. Lege privind finanţele publice locale, nr.189/1998
6. Legea privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, nr. 530/2000.
7. Legea Administraţiei Publice Locale, nr. 215/2001
8. Lege privind promovarea investiţiilor directe cu impact semnificativ în economie, nr. 332/2001
9. Legea serviciilor publice de gospodărie comunală, nr. 326/2001
10. Lege privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, nr. 350/2001
11. Lege privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional – Secţiunea a IV a – Reţeaua de localităţi, nr. 351/2001
12. Legea privind protejarea monumentelor istorice, nr. 422/2001
13. Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, nr. 453/2001
14. Lege pentru aprobarea OUG nr. 236 /2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, nr. 462 /2001
15. Lege privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional – Secţiunea a V-a – Zone de risc natural, nr. 575/2001
16. Lege privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre, nr. 597/2001.
17. Legea nr. 315 /2004 privind dezvoltarea regională în România
18. OUG nr. 58 /1998, privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
19. OG nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale
20. OG 16 /2002 privind contractele de parteneriat public – privat
21. HG nr.534/2001 privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general
22. HG nr. 907/2001, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr. 24/1998, privind regimul zonelor defavorizate
23. HG nr. 1323 /2002 privind elaborarea în parteneriat a Planului naţional de dezvoltare
24. Ordin MLPAT nr. 91/1991
25. Ordin MLPTL pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nr. 1943/2001

110AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Dicţionare
1. ABC al Economiei de piaţă moderne, 1991
2. Dicţionarul explicativ al limbii române – Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1987
3. Dicţionar de geografie umană – George Erdeli – Ed. Corint, Bucureşti 1999
4. Dicţionar economic şi social – J. Bremond, A. Geledan, Ed. Expert, 1995.
5. Dicţionar de sociologie – Cătălin Zamfir, Radu Vlăsceanu, 1993
6. Dicţionar de termeni geografici pentru gimnaziu şi liceu – Mihai Ielenicz, George Erdeli, Ion Marin – Ed. Corint, Bucureşti, 2001
7. Dicţionarul de neologisme – Ed. Academiei, 1978
8. Dicţionarul multilingv al ONU – publicat în anul 1958, dar încă în utilizare
9. Dictionnaire Encyclopedique – Petit Larousse Illustre, Ed. Librairie Larousse, 1974
10. Mic dicţionar enciclopedic – Bucureşti, 1972
11. Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare – Ed. Tehnică, Bucureşti 1983
12. Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare, Ed. Tehnică, Bucureşti 1983

Lucrări de autor
1. Thomas Angotti – METROPOLIS 2000 – Planning, poverty and politics, 1993
2. Prof. univ. dr. Marius Băcescu, asist. univ. dr. Angela Băcescu Cărbunaru – Macroeconomie şi politici macroeconomice – Ed. All Educational, 1998
3. Jaqueline Beaujeu-Garnier, Georges Chabot – Geografia urbană, ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971
4. Bell, D. – The information society, 1989
5. Guy Benveniste, The Politics of Expertise, 1972/ adaptare FPDL România – Planificare participantă, 2000
6. R. Bennet: Management, London, 1991
7. Leo van den Berg, Erik Braun, Jan van der Meer – National Urban Policy in the European Union, Raport
8. James Blackburn and Jeremy Holland, Who Changes ?, 1998 /adaptare FPDL România – Planificare participantă, 2000
9. Jacques Bonnet – Marile Metropole Mondiale, 2000
10. Mihai Botez, Mariana Celac – Sistemele spaţiului amenajat ,1980
11. Roger Brunet – La Carte, mode d’emploi, 1987
12. Advid Carnevale – Trustworthy Government, 1995/ adaptare FPDL România – Planificare participantă, 2000
13. G. Chabot ş.a.: Vocabulaire franco-anglo-allemand de geographie urbaine, 1970
14. Marya Aquachar Charpentier – Periurbanul în Franţa – sinteză documentară, 1997
15. David Chrislip şi Carl Larson – Collaborative Leadership – 1994 /FPDL România – Manual – Planificare Participativă
16. D. L. Constantin – Economie Regională, Ed. Oscar Print,1998, Bucureşti
17. David L. McKee, Robert D. Dean, William H. Leahy – Regional Economics: theory and practice, 1970
18. Forbes Davidson, Mike Lindfield, Carley Pennink – Strategic Planning, 2000.
19. Mircea Enache – Modele matematice în sistematizare , 1977.

111AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
20. Philippe Estebe, Thomas Kirszbaum – Intercomunalitatea intre optim teritorial si puterea locala, 1997
21. Eliane Faerstein – Metropolitan Governance in Brazil, 1989
22. Alan Fowler – Striking a Balance, 1997 /adaptare FPDL România – Planificare participantă, 2000
23. John Friedmann, Retrackting America, 1973 /adaptare FPDL România – Planificare participantă, 2000
24. Ch. Gachelin – Metropolisation: un phenomene mondial – urbanisme (H. s.) NR.3/1993
25. John Glasson – An Introduction to Regional Planning, 1974
26. Robert Hargrove, Mastering the Art of Creative Collaboration, 1998 /FPDL România – Manual – Planificare Participativă
27. Liviu Ianăşi – Note de curs, 2001-2002
28. Ioan Ianoş – Sisteme teritoriale – 2000
29. Virgil Ioanid – Urbanism şi energie, 1985
30. Lionel Jospin, Primul Ministru al Republicii Franceze -Politique Des Réseaux Des Villes, 2000
31. Abraham Kaplan, The Conduct of Inquiry, 1964 /adaptare FPDL România – Planificare participantă, 2000
32. Edwin S. Mills – Urban Economics, 1995
33. Nicki Nelson şi Susan Wright – Power and Participatory Development, 1995/ adaptare FPDL România – Planificare participantă, 2000
34. G. Pascariu, I. Trăistaru – Politica de dezvoltare regională, seria Micromonografii – Politici Europene – Bucureşti 2000
35. Nicoleta Raţă, Ana Vasilache – Ghid de planificare urbană strategică, FPDL România, 2000
36. Benjamin Reif – Models in Urban and Regional Planning, 1973
37. G. Ricono (METL) şi G. Bouvelot (SEL) – Priorités et modalités de contractualisation pour les contrats territoriaux, 2001
38. François Pelon şi Xavier de la Salle – Parcuri de activităţi, dezvoltare durabila şi bune cerinţe de mediu, studiu realizat pentru DATAR / PCM
39. Peterson, Kingsley, Telgarsky – Multi sectorial investment planning, 1994
40. Costache Rusu, Monica Voicu – ABC-ul Managerului, ed. Gh. Asachi, Iaşi, 1993.
41. Alexandru Sandu, Teoria structurilor urbane, curs
42. Lanfranco Senn, Gianluigi Gorla – Networking Strategies as a Factor in Urban Decentralization, Articol, 1999
43. John Ormsbee Simonds – Arhitectura peisajului , 1967
44. Michel Suire, Nicolas Laruelle – Cooperarea intercomunala, 1997
45. Cristian Tălângă – Transporturile şi sistemele de aşezări din România, ed. Tehnică, Bucureşti, 2000

112AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate
Documente
1. ADEF – 40 ans de politique fonciere en France, Paris, 1986
2. CEMAT – Carta Europeană a Amenajării Teritoriului, adoptată la 20 mai 1983 la Torremolinos – Spania
3. CEMAT – Principii directoare pentru dezvoltarea durabilă a teritoriului pe Continentul European – Hanovra 2000
4. Comisia Europeană (European Commission), The European sustainable cities report – EC expert groups on the urban environment 1996.
5. Comisia Europeana – Comunicat al Comisiei Europene asupra impactului lărgirii Uniunii în regiunile limitrofe ţărilor candidate, 25 iulie 2001
6. Comisia Europeană – Erkki Liikanen – A investi în dezvoltarea durabilă , Articol
7. Comitetul regiunilor – Pe scurt despre Comitetul regiunilor – Fişă de prezentare 2001
8. Comité de Devéloppement Spatial – Schéma de Devéloppement de l’Espace Communautaire, 1999
9. Conseil Economique et Social: Developpment durable des etablissement humaine, 1991
10. Oficiul federal pentru construcţii şi planificare spaţială – Raportul planificării spaţiale, Germania 2000
11. Ministerul Echipării, Transportului şi Turismului Franţa – Parteneriate – sinteză, Studiu de caz – Operaţiunea Atlanpole Nantes – Articol, 1993
12. Secretariatul TINA – Identification of the network components for a future Trans-European Transport Network in Bulgaria, Cyprus, Czech Republic, Estonia, Hungary, Latvia, Lithuania, Poland, Romania, Slovakia and Slovenia, Octombrie 1999
13. United Nations Centre for Human Settlements – HABITAT – Institutional Arrangements for Regional, Subnational, Development Planning
14. World Bank, Discussion Paper no. 183 – Dezvoltarea Participativă şi Banca Mondială, 1992 / Adaptare FPDL România – Planificare participantă, 2000
15. ***** Conferinţa “Regiuni Metropolitane Europene”, Essen în 1999
16. ***** Raport Interreg IIC Parteneriat – European space and territorial integration alternatives – Estia – Spatial Planning Priorities in Southeast Europe – 2000
17. ***** West Oxfordshire Local Plan, 1993

Studii şi cercetări
1. CPPCPN/ URBANA SA – Metodologie de monitorizare a monumentelor istorice înscrise în lista patrimoniului mondial, 2000
2. IFEN – DATAR – Spatial planning and environment Policies and Indicators – Raport, 1993 – 1999
3. FPDL România – Management în Administraţia Publică, Vol. IV, 2000
4. IHS – Integrare instituţională pentru dezvoltare regională, Decembrie 2001
5. Institut d’Etudis Territorials, Barcelona – Factors clau de la planificacio territorial a l’area metropolitana de Barcelona, 1999

113AMTRANS 1A01 / Model conceptual şi metodologic Ghid termeni de specialitate 114
6. UAUIM, INCD-UP, IG, UD – Definirea Zonelor Urbane Purtătoare de Dezvoltare în Teritoriu ca factor de anticipare şi stimulare a ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială Studiu în cadrul programului AMTRANS 2002-2002
7. Urbanproiect, – Plan de amenajare a teritoriului judeţului Constanţa şi a litoralului românesc, 1994
8. Urbanproiect – Zona periurbană Bucureşti – Studii privind probleme ale dezvoltării urbane în teritoriu – Cazul zonelor periurbane ale oraşelor mari – Studiul de caz – Bucureşti, 1997
9. Urbanproiect – Elemente de sinteză privind dezvoltarea durabilă a zonei periurbane Bucureşti – Pr. A3, faza 3.2, 1998
10. Urbanproiect – Ghid privind protecţia şi revitalizarea zonelor fragile ecologic GT-034-01 – definiţia adoptată de CBD 2000
11. Urbanproiect – Ghid privind elaborarea şi aprobarea regulamentelor locale de urbanism GM – 007 – 2000
12. Urbanproiect – Indicatori relevanţi pentru dezvoltarea spaţială la nivel european, 2000
13. Urbanproiect – PATN – Studiu cadru de fundamentare a problemelor privind sursele de energie la nivelul teritoriului naţional şi al localităţilor, 2000
14. Urbanproiect – Studiu privind cooperarea pentru dezvoltarea spaţială a zonei frontaliere Porţile de Fier în corelare cu politicile aferente din Iugoslavia şi Bulgaria, 2000
15. Urbanproiect – EDEN – Balancing economc development and environmental planning for tourism in rural Europe, 2001
16. Urbanproiect – Ghid de elaborare a documentaţiilor de AT, 2001
17. Urbanproiect – Ghid privind reglementarea dezvoltării urbane prin operaţiuni de parcelare şi reparcelare a terenurilor introduse în intravilan – 2002
18. Urbanproiect – Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale – Pr. A.4 –faza 4.1 – 2002
19. Urbanproiect – Modelarea – proces al proiectării spaţiului amenajat, 2002

Please contact the author for suggestions or further informations: architects.co@gmail.com;
falldraw
home
table of content
all sites

MORE INFORMATION ON MY OTHER SITES:

architecture, literature, essays, philosophy, biographies
►→ united architects;
►→ united architects – legislaţie;
►→ united architects – legislaţie 2;
►→ united architects – legislaţie 3;
►→ united architects – legislaţie 4;
►→ united architects – essays;
►→ united architects – writings;
►→ united architects – biographies;
►→ united arhitects – great architects;
►→ united architects music;
►→ united architects – poetry;
►→ united architects – art;
►→ united architects – essays, philosophy;
(and counting)

(motor căutare: case tipizate, proiect, arhitectura, iasi, proiectare, schite, planuri, locuinte, civile, case, iaşi, arhitect, inginer, structură, rezistenta, lemn, căutare: proiect, arhitectura, iasi, proiectare, schite, planuri, locuinte, civile, case, iaşi, arhitect, inginer, structură, rezistenta, lemn, casă, proiect, planuri, schiţă, structurist, instalator, proiectant, locuinţă, cărămidă, blocuri ceramice, goluri, verticale, orizontale, cortină, b.a. beton armat, lemn, panouri, prefabricate, sandwich, stratificat, hală, spaţiu comercial, servicii, vacanţă, pensiune, cabană, hotel, sediu, bisericească, bar, spălătorie, fermă, seră, agricolă, fezabilitate, magazin, servicii, ridicare topo, topometrică, topografică, cadastru, studiu geo, geotehnic, expertiză, instalaţii, electrice, sanitare, termice, amenajare, design, mobilare, echipare, echipamente, demolare, mansardare, extindere, aviz, autorizaţie, documentaţie, memoriu, parte, scrisă, desenată, faza, dde. detalii, pac, primărie, regie, urbanism, general, zonal, inspecţie, firmă, birou, caut) (prahova, ploieşti, iaşi, paşcani, dolj, craiova, constanţa, mangalia, bacău, cluj, suceava, vatra dornei, câmpulung, timiş, timişoara, argeş, piteşti, galaţi, bihor, oradea, braşov, mureş, neamţ, dâmboviţa, maramureş, baia, satu mare, buzău, olt, hunedoara, arad, vaslui, bârlad, botoşani, teleorman, sibiu, vâlcea, vrancea, gorj, alba, brăila, satu mare, caraş-severin, harghita, călăraşi, bistriţa-năsăud, mehedinţi, ilfov, giurgiu, ialomiţa, tulcea, sălaj, covasna)
free counters

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: